s
Comisia Europeană îndeamnă statele membre să ratifice Convenția din 2011 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca decentă pentru personalul casnic (convenția nr. 189). Prin ratificarea convenției OIM, țările se angajează să asigure condiții echitabile și decente pentru lucrătorii casnici, protejând drepturile lor fundamentale legate de muncă, prevenind abuzurile și violența și instituind garanții pentru tinerii care lucrează ca personal casnic.
În cadrul lucrările care au avut loc la Bruxelles, în perioada 1-2 martie 2012, Consiliul European a invitat statele membre să-și revizuiască sistemele fiscale, cu scopul de a le face mai eficiente și mai eficace. Se are în vedere eliminarea scutirilor nejustificate, lărgirea bazei impozabile, transferarea impozitelor dinspre forța de muncă către alte domenii, respectiv eficientizarea colectării impozitelor și abordarea evaziunii fiscale.
Comisia europeană a adoptat pe 20 decembrie iniţiativa „Oportunităţi pentru tineret”, prin care solicită statelor membre, reprezentanţilor lucrătorilor şi întreprinderilor să lucreze împreună pentru soluționarea problemei şomajului în rândul tinerilor. În prezent, la nivelul Uniunii Europene există 5 milioane de tineri şomeri, iar 7,5 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani nu au nici loc de muncă, nici nu urmează studii sau cursuri de formare.