s
Consiliul Superior al Magistraturii, în cooperare cu Institutul Național al Magistraturii, a lansat procedura de selecție a participanților la prima ediție a Școlii de vară pentru viitorii judecători, procurori și alți profesioniști din domeniul juridic ce va fi organizată în cadrul proiectului “Strengthening judicial cooperation to protect victims of crimes”. Evenimentul va avea loc în perioada 21-27 iulie 2013, la Sinaia.
În perioada 18 septembrie-4 octombrie, Ministerul Justiției organizează selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcțiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție.
Institutul Național al Magistraturii a anunțat desfășurarea în perioada 3 august - 13 decembrie 2012 a examenului de capacitate al judecatorilor stagiari si procurorilor stagiari. La examen se pot înscrie judecătorii și procurorii stagiari din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Ministerului Justiției, precum și personalul de specialitate juridică asimilat procurorilor și judecătorilor al căror stagiu se va împlini până în ultima zi a examenului de capacitate.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii va discuta în ședința de miercuri, 18 iulie, mai multe propuneri de modificare a Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti cu referire la reglementarea organizarii salilor de sedinta din instantele judecatoresti. Organizarea priveste in mod special asezarea biroului procurorului in sala de judecata precum si accesul diferentiat al judecatorilor respectiv al procurorilor in sala de sedinta.
În perioada 7-8 iunie 2012 se desfășoară la Istanbul, Turcia, seminarul „Combating Violence Against Women in the Context of Effective Implementation of Human Rights Standards”, adresat judecătorilor şi procurorilor, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional al Magistraturii.
Institutul Naţional al Magistraturii a anunțat desfășurarea, în perioada 4-5 iunie 2012, a seminarului „IP Training For National Judges” care va fi organizat de către Academia Europeană de Brevete la Skopje (Republica Macedonia). Seminarul se adresează judecătorilor şi procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instanţelor competente în materia brevetelor, respectiv cu competenţă în investigarea cauzelor în această materie.
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din data de 13 februarie 2012 a fost publicată Hotărarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 74/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Consiliul Naţional al Magistraturii a anunţat pe 22 decembrie declanşarea procedurii de selecţie în vederea ocupării a două posturi de conducere vacante din cadrului aparatului propriu, posturi de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.