s
Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ (UJSLI) Vaslui a câștigat în instanță 30 de procese intentate în toamna anului trecut Ministerului Educației și Inspectoratului Școlar Județean pentru neplata orelor de sport făcute de învățători în anul școlar 2012-2013. În urma sentințelor date de Tribunalul Vaslui, cele 30 de școli vasluiene vizate au de achitat cadrelor didactice de ciclu primar echivalentul a 72 de ore efectuate și neplătite pe parcursul unui an școlar.
Legea educaţiei naţionale a suferit o serie de modificări prin care se acordă un termen de 6 ani pentru obţinerea diplomei de licenţă de către persoanele încadrate pe funcţiile de educator şi învăţător. În acest sens, Ministerul Justiției a precizat că prin dispoziţiile OUG nr. 92/2012 s-au flexibilizat condiţiile stricte reglementate de Legea nr. 1/2011 şi au fost introduse dispoziţii de favoare pentru aceste categorii profesionale.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2012, publicată în Monitorul Oficial al României în decembrie 2012, vine cu o serie de modificări importante la Legea Educației referitoare la statutul cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar.