s
Deși din prevederile art. 20 din Codul muncii rezultă și posibilitatea ca în afara clauzelor esențiale prevăzute la art. 17, între părți să fie negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, trebuie să avem în vedere că libertatea părților în ceea ce privește negocierea contractului individual de muncă nu este absolută, ci ea trebuie circumcisă legii, ordinei publice și bunurilor moravuri.
Dispozițiile Codului muncii român enumeră, fără a fi restrictive, o serie de clauze convenționale pe care părțile le pot introduce în contractul individual de muncă, scopul acestor clauze putând avea mai multe scopuri, din care exemplificăm: să protejeze angajatorul de o concurență neloială; să motiveze salariatul; să determine satisfacția în muncă a salariatului; să ușureze munca; să protejeze salariatul; să asigure accesul salariatului la formarea sau perfecționarea profesională continuă; deci nimic nu împiedică introducerea în contractul individual de muncă și a unei clauze pentru protejarea valorilor morale, cum este cazul clauzei de conștiință.
Din practica angajatorilor, dar și în doctrina de specialitate, se reține și posibilitatea încheierii unei clauze de mediere în contractelor individuale de muncă. Astfel, prin clauza de mediere, părțile stabilesc că în situația declanșării unui conflict de drepturi, înainte de promovarea oricărei acțiuni în instanță, au obligația de a parcurge procedura medierii.
Din prevederile art. 20 din Codul muncii rezultă că în afara clauzelor esențiale prevăzute la art. 17, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, printre care și clauza de rezervă și clauza de risc.
Din prevederile art. 20 din Codul muncii rezultă că în afara clauzelor esențiale prevăzute la art. 17, între părți pot fi negociate și cuprinse în contractul individual de muncă și alte clauze specifice, printre care și clauza de stabilitate, clauza de prelungire și clauza de obiectiv.