s
În ultimul trimestru al anului trecut, veniturile populației au fost de 2.566 lei lunar pe gospodărie, resursele în bani totalizând 81,6%, iar cheltuielile au însumat în medie 2.364 lei lunar pentru fiecare gospodărie(71,9%), potrivit datelor anunțate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
În trimestrul al III-lea din 2012, veniturile populaţiei au urcat la 2.457 lei/gospodărie faţă de 2.396 lei în perioada aprilie-iunie 2012, dintre acestea veniturile bănești reprezentând 84,7%, după cum informează Institutul Național de Statistică. În acelaşi timp, cheltuielile totale au fost, în medie, de 2.214 lei lunar pe o gospodărie, faţă de 2.155 lei în trimestrul al doilea, în creştere cu 59 lei. Cheltuielile de consum medii au reprezentat 72,1%.
În anul 2011, cheltuielile pe care statul român a trebuit să le suporte cu şomerii, în principal acordarea indemnizaţiei de şomaj, au reprezentat trei sferturi (78,4%) din totalul cheltuielilor cu politicile pentru piaţa muncii, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Național de Statistică. Indemnizaţiile pentru şomeri au totalizat 1,28 miliarde lei în 2011, deţinând o pondere de 95,5% în totalul cheltuielilor cu suporturile financiare (măsuri pasive), de 1,37 miliarde lei.
Criza economică pare să nu se fi răsfrânt major asupra României, având în vedere că previziunile privind creşterea economică se menţin la un nivel relativ ridicat, potrivit studiul GfK „Climatul de consum în Europa”. Banca Mondială indică o creștere de 1,2 procente pentru acest an, iar semnalele pozitive sunt date de creșterea ratei de consum, cu toate ca aceasta rămâne la un nivel încă destul de redus, românii dovedindu-se prevăzători în privința cheltuielilor.
În anul 2010, veniturile de protecţie socială au însumat 72740 milioane lei, în scădere cu 6,7% faţǎ de anul precedent, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. Cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 102652 milioane lei, cunoscând o creştere de 19,9% faţă de anul precedent.
În ultimul trimestru al anului 2011, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2542 lei pe gospodărie şi 884 lei pe persoană, în timp ce cheltuielile au fost în medie 2311 lei lunar pe gospodărie (804 lei pe persoană), adică 90,9% din nivelul veniturilor, potrivit anchetei bugetelor de familie realizată de INS și publicată pe 5 aprilie.
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a precizat într-un comunicat de presă că în România, în perioada 2001-2010, cheltuielile totale cu plata pensiilor au crescut de 5,11 ori. Situația se explică prin creșterea numărului de pensionari și a cuantumurilor pensiilor.
În trimestrul al III-lea 2011, veniturile totale medii lunare ale românilor au reprezentat, în termeni nominali, 2402 lei pe gospodărie şi 835 lei pe persoană. Veniturile băneşti au fost, în medie, de 2012 lei lunar pe gospodărie (700 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 390 lei lunar pe gospodărie (135 lei pe persoană), potrivit unei statistici publicată de Institutul Naţional de Statistică.