s Știri » Taguri » salarii

Știri » Taguri » salarii

 Tagul salarii este utilizat în 71 știri.

13 Aprilie 2012

Efecte clauză CCM. Neacordarea drepturilor salariale prevăzute în CCM la nivel de grup de unități. RIL respins

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara  a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012. Aceasta a sesizat existența unei practici neunitare în ceea ce privește interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.8 alin.2 şi art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. 1 şi art. 241 alin. 1 din Codul muncii, texte de lege în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi care nu a fost anulată, prin care părţile convin să nu se acorde drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, cât şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 13 aprilie 2012 07:07
12 Aprilie 2012

Mărirea salariilor bugetarilor ar putea fi urmată de majorarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea reveni la forma iniţială, dacă evoluția economică va permite acest lucru, a declarat ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, în cadrul reuniunii Comisiei Naţionale pentru Populaţie şi Dezvoltare.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 12 aprilie 2012 07:59
10 Aprilie 2012

Studiu Hotnews: 54,8% dintre salariaţi au realizat în 2010 salarii brute cuprinse între 601 şi 1500 lei

Hotnews a realizat un studiu în colaborare cu Institutului Național de Statistică, în care relevă, pe baza datelor de la nivelul lunii octombrie 2010, evoluţia salariilor şi corelaţiile din sistemul de salarizare pe categorii de salariaţi şi pe sexe, activităţi ale economiei şi forme de proprietate. Studiul vizează atât angajații din sectorul public, cât și pe cei din sectorul privat.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 10 aprilie 2012 07:41
9 Aprilie 2012

Suplimentarea bugetului MMFPS pentru plata drepturilor salariale ale bugetarilor câștigate în instanță

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a publicat, spre dezbatere, Proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetului MMFPS pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările şi completările ulterioare. Sugestii și propuneri pot fi făcute până la data de 16 aprilie 2012.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 9 aprilie 2012 07:33
5 Aprilie 2012

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna februarie de 1472 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna februarie 2012 de 1472 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu doar 5 lei (0,3%), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică pe 4 aprile 2011. O creștere nesemnificativă s-a înregistrat și în cazul câştigul salarial mediu nominal brut, care a fost de 2028 lei, mai mare cu 6 lei faţă de luna ianuarie.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 5 aprilie 2012 07:57
5 Aprilie 2012

Angajarea în domeniul software, profitabilă chiar și pe timp de criză

Studiul salarial şi de beneficii AIMS Salary Map IT, realizat în zona de vest a ţării, în cadrul companiilor cu activităţi în domenii precum auto, telecomunicaţii, software de tip ERP sau servicii online, indică faptul că, în ciuda problemelor existente pe piața muncii din cauza crizei economice, există și angajați foarte bine-plătiți. Exemple concludente sunt cei care ocupă funcţia de software architect, a căror salarii brute depășesc 2600 de euro.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 5 aprilie 2012 07:53
4 Aprilie 2012

Guvernul a alocat fonduri pentru plata primei tranşe din sumele de drepturi salariale câștigate de bugetari în instanță

În ședința din 3 aprilie 2012, Guvernul a suplimentat, prin două hotărâri, bugetele Ministerului Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerului Public, Înaltei Curți de Casație și Justiție și Consiliului Superior al Magistraturii. Sumele sunt destinate acoperirii primei tranşe trimestriale aferentă a 5% din valoarea titlurilor executorii aflate sub incidența OUG 71/2009, modificată prin Legea 230/2011 (privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar).

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 4 aprilie 2012 07:43
2 Aprilie 2012

RIL respins. Procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului bugetar.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 29 martie 2012, a fost publicată Decizia ICCJ nr. 1 din 16 ianuarie 2012 (Decizia 27/2011) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) si (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2010 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2010, în procedura de executare silită a titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 2 aprilie 2012 08:47
29 Martie 2012

Cristian Roşu (CSSPP): Raportul dintre pensia medie şi salariul mediu este de 31%

Cristian Roşu, director general al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, a declarat miercuri, în cadrul unui seminar de informare şi educaţie financiară, desfășurat la Academia de Studii Economice, că rata de înlocuire (raportul dintre pensia medie şi salariul mediu net) este de 31 % în România, pe fondul unei lipse de cultură a românilor în ceea ce privește economisirea.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 29 martie 2012 07:52
19 Martie 2012

Salariul-principala preocupare a francezilor în legătură cu locul de muncă

Ediția din 2012 a Randstad Awards, care a realizat un Top 20 al celor mai bune „imagini ale angajatorilor” din Franța, a reliefat faptul că remunerația a fost criteriul determinant în alegerile opiniei publice franceze în detrimentul atmosferei la locul de muncă sau altor aspecte. Topul a fost realizat printr-un amplu sondaj care a cuprins 12.000 de respondenți, care au avut de departajat peste 200 de companii, pe primul loc situându-se fabricantul de elicoptere Eurocopter.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 19 martie 2012 07:34
15 Martie 2012

Interacțiunea dintre salariul din sectorul privat și salariul din sectorul public în România anilor 2000-2011

În nr. 2/2012 al Revistei de drept social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional a fost publicat articolul „Interacțiunea dintre salariul din sectorul privat și salariul din sectorul public în România anilor 2000-2011” scris de Constantin Postoiu și George Ștefan, ambii fiind masteranzi în cadrul Academiei de Științe Economice.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 15 martie 2012 08:04
14 Martie 2012

RIL respins. Neacordarea drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă

În ședința din 12 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat împotriva admiterii recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi dispoziţiilor art. 238 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) din Codul muncii, texte legale în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi care nu a fost anulată, prin care părţile convin să nu se acorde drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, cât şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 14 martie 2012 07:46
12 Martie 2012

CNS Cartel ALFA: Creșterea salariilor bugetarilor trebuie făcută în paralel cu creșterea salariului minim pe economie

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” a transmis parlamentarilor o scrisoare deschisă în care se menționează că măsura propusă de Preşedinte României referitoare la majorarea salariilor bugetarilor face o gravă discriminare între mediul privat şi cel bugetar, în condiţiile în care recuperarea salarială promisă bugetarilor nu este asociată cu o creştere a salariului minim garantat în plată (până la cel puțin 850 de lei), salariu de care beneficiază un număr foarte mare de lucrători din ambele sectoare. În plus, această decizie contravine o încălcare a prevederilor referitoare la principiile muncii decente, consfinţite de Constituţie.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 12 martie 2012 08:00
7 Martie 2012

Câştigul salarial mediu net a înregistrat o scădere de 137 de lei în luna ianuarie

În prima lună a anului s-a înregistrat o scădere de 8.5% sau de 137 de lei a valorii câştigul salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, acesta ajungând la 1.467 lei, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică. Valorile cele mai mari s-au constatat în intermedieri financiare (3577 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (852 lei).

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 7 martie 2012 08:54
1 Martie 2012

Grecia a redus semnificativ salariile și pensiile

Implementarea măsurilor de austeritate convenite de Grecia cu instituţiile financiare internaţionale (UE şi FMI) a condus la reducerea salariului minim mediu cu 22%, la 751 euro, iar pentru persoanele sub 25 de ani, scăderile s-au ridicat la 32%. De asemenea, pensiile de peste 1.300 euro au scăzut cu 12%, iar aşa-numitele pensii suplimentare, plătite din contribuţiile voluntare ale angajaţilor, au fost reduse cu până la 30%.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 1 martie 2012 08:22
24 Februarie 2012

Angajații de la Electrolux au încetat greva. Sindicatele au obținut majoritatea revendicărilor

Angajatii fabricii de aragazuri din Satu-Mare a grupului suedez Electrolux, intrați în grevă cu peste 20 de zile în urmă, în condițiile în care negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de munca de la finalul anului trecut eșuaseră, au reluat activitatea pe 21 februarie. Potrivit Confederației Naționale SIndicale „Cartel Alfa”, salariații au obținut majoritatea revendicărilor din partea conducerii companiei.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 24 februarie 2012 08:51
22 Februarie 2012

Federația Sanitas discută cu autoritățile mai multe revendicări ale angajaților din sănătate

Marius Sepi, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, a declarat marţi că federaţia discută cu Guvernul şi Ministerul Sănătăţii o serie de revendicări ale angajaților din sistem, cele mai importante referindu-se la deblocarea posturilor vacante din sistem, plata drepturilor salariale câştigate în instanţă, majorarea salariilor pentru redobândirea drepturilor din iunie 2010 şi modificarea articolului 197 din OUG 48/ 2011 privind limitarea cheltuielilor de personal la 70 % pentru instituţiile bugetare.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 22 februarie 2012 08:26
15 Februarie 2012

Depunerea de către angajatori a fișei fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii

Agenția Națională de Administrare Fiscală a reamintit într-un comunicat de presă obligația angajatorilor plătitoriilor de venituri din salarii şi asimilate salariilor de a completa Fişa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii (formular 210), pentru fiecare persoană care realizează venituri din salarii sau asimilate acestora, la funcţia de bază ori în afara funcţiei de bază.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 15 februarie 2012 08:36
15 Februarie 2012

O nouă scăderea a salariilor în Grecia. Măsura se preconizează să afecteze toți angajații europeni.

Parlamentul grec a adoptat luni, 13 februarie, memorandumul încheiat cu Uniunea Europeană și FMI, care prevede, printre altele, o scădere de 22% a salariului minim pe o perioadă de 14 luni. Măsura va conduce la o nivelarea „în jos” a tuturor salariilor, potrivit profesorului de dreptul muncii la Universitatea din Atena şi consilier ştiinţific la Institutul de studii al centralei sindicale GSEE, Ioannis Kouzis.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 15 februarie 2012 08:29
14 Februarie 2012

Rezultate sondaj de opinie: „Ce asteptări aveţi în 2012 la locul de muncă?”

În luna ianuarie am lansat cititorilor site-ului costelgilca.ro o întrebare referitoare la așteptările personale cu privire la locul de muncă în 2012. Răspunsurile primite indică, în general, reținere, având în vedere contextul economic și social, care nu se prezintă sub auspicii mai favorabile în acest început de an.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 14 februarie 2012 08:41
7 Februarie 2012

Creștere de 7,6% a câștigului salarial mediu net în luna decembrie 2011

În luna decembrie 2011, câştigul salarial mediu nominal net a crescut în comparație cu luna anterioară, cu 7,6%, sau 113 lei, pană la suma de 1.604 lei. Evoluția acestuia a fost influențată de acordarea primelor de sărbători şi a premiilor anuale. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în  intermedieri financiare (4348 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (928 lei).

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 7 februarie 2012 09:01
31 Ianuarie 2012

Studiu BNS: Salariul angajaților din România nu reflectă munca depusă

Peste jumătate dintre salariaţi (55%) sunt nemulţumiți de salariu şi consideră că acesta nu reflectă munca depusă, iar relaţiile la locul de muncă au devenit mai formale, predominând sentimentul de concurenţă, potrivit studiului BNS ”Condițiile de muncă, satisfacția și performanța la locul de muncă”.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 31 ianuarie 2012 23:33
31 Ianuarie 2012

Inspecţia Muncii: Măsurile pentru protecţia salariaţilor în perioadele cu temperaturi extreme

În perioadele cu temperaturi scăzute extreme, temperaturi sub –20 grade Celsius sau temperaturi care, corelate cu condiţii de vânt intens, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure o serie de condiţii minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber, potrivit unui comunicat de presă al Inspecției Muncii.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 31 ianuarie 2012 23:27
27 Ianuarie 2012

RIL formulat. Neacordarea drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă

Ministerul Public a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pe 26 ianuarie un punct de vedere cu privire la sesizarea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Timişoara, în problema de drept vizând: „Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.8 alin.2 şi art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi ale art. 238 alin. 1 şi art. 241 alin. 1 din Codul muncii, texte de lege în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011 şi Legii nr. 62/2011, cu privire la efectele clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi care nu a fost anulată, prin care părţile convin să nu se acorde drepturile salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, cât şi în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ”.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 27 ianuarie 2012 07:57
26 Ianuarie 2012

Apariții legislative

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2012 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 1398 din 20 octombrie 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor anexei nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 26 ianuarie 2012 22:48
  <  12 3  >  
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner