s
În Monitorul Oficial nr. 258 din 12 aprilie 2011 au fost publicate următoarele documente de interes pentru domeniul dreptului muncii: 322 / 03.03.2011, 304 / 01.03.2011.
În Monitorul Oficial nr. 259 din 12 aprilie 2011 au fost publicate următoarele documente de interes pentru domeniul dreptului muncii: 376 / 07.04.2011.
Selecţie a actelor publicate în M. Of. nr. 0254 din 11 Aprilie 2011:
În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 234 din 04 Aprilie 2011 au fost publicate următoarele apariţii legislative din domeniul muncii şi securităţii sociale.
În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 225 din 31 martie 2011, au fost publicate atât Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii cât şi Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii.
La începutul şedinţei de luni, 28 martie 2011, plenul Senatului a aprobat, programul de lucru şi ordinea de zi curente, ordine de zi care a cuprins declaraţii politice, dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise în ordinea de zi, votul final pe iniţiative legislative, întrebări, interpelări şi răspunsuri.
În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 214 din 28 Martie 2011 au fost publicate următoarele acte normative din domeniul dreptului muncii şi asigurărilor sociale.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 205 din data de 24 martie 2011 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 233/2011 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale.