s
Comisia Europeană a prezentat, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, un sondaj Eurobarometru care cuprinde opiniile cetățenilor europeni cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați și necesitatea de a consolida poziția femeilor în țările în curs de dezvoltare. 78% dintre europeni consideră că o creștere a numărului de femei care ocupă funcții politice de conducere în țările în curs de dezvoltare ar „genera o îmbunătățire a situației”.
La 20 de ani de la crearea cetățeniei UE, Comisia Europeană a publicat un Eurobarometru care arată faptul că europenii sunt, în general, conștienți de drepturile lor, dar nu știu întotdeauna ce anume presupun acestea. 81 % dintre respondenți știu că, pe lângă propria naționalitate, au statutul de cetățeni ai UE, iar cele mai cunoscute drepturi sunt cel la liberă circulație (88 %) și dreptul de a adresa petiții instituțiilor UE (89 %).
Comisia Europeană a publicat pe 22 noiembrie 2012 un nou Eurobarometru care arată atitudinile și percepțiile europenilor față de discriminare, bazată pe motive diferite (de gen, origine etnică, religie sau convingeri, vârstă, handicap, orientare sexuală și identitate de gen).
Ancheta Eurobarometru „IMM-urile, utilizarea eficientă a resurselor și piețele ecologice”, dată publicității pe 27 martie, indică faptul că, la nivelul UE, cele mai multe locuri de muncă ecologice sunt create de către întreprinderile mici și mijlocii, 37% dintre acestea având cel puțin un astfel de job, cu normă întreagă sau parțială.
Concluziile unui nou Eurobarometru al Comisiei Europene cu privire la îmbătrânirea activă indică faptul că barierele în calea participării pe piața muncii pentru persoanele vârstnice sunt, în principal: lipsa de instruire, lipsa de flexibilitate a programului de lucru, în sensul reducerii graduale a numărului de ore lucrate, precum şi percepţiile negative din partea angajatorilor. Opinia generală a fost că vârsta de pensionare ar trebui să fie egală pentru bărbaţi şi femei, dar fără împiedicarea indivizilor să lucreze dincolo de vârsta de pensionare, dacă doresc.
Un nou Eurobarometru, realizat pentru a marca începutul Anului European al Îmbătrânirii Active și al Solidarității dintre Generații 2012, arată că 71% dintre europeni sunt conștienți că populația Europei este în curs de îmbătrânire, dar numai 42% sunt îngrijorați de această evoluție. Acest rezultat contrastează puternic cu percepțiile responsabililor politici, care privesc îmbătrânirea populației drept o problemă majoră.