s
Un stat membru UE poate acorda prestații familiale unor lucrători detașați sau sezonieri pentru care nu este, în principiu, competent, potrivit unui comunicat de presă al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind concluziile hotărârii în cauzele conexate C-611/10 Waldemar Hudziński/Agentur für Arbeit Wesel – Familienkasse și C-612/10 Jarosław Wawrzyniak/Agentur für Arbeit Mönchengladbach – Familienkasse.
Un angajator nu este obligat să ia în considerare, pentru remunerarea angajaților săi, experiența profesională pe care aceștia au dobândit-o în cadrul unei astfel de întreprinderi, potrivit unui comunicat de presă al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 7 iunie, în care sunt prezentate concluziile hotărârii în cauza C-132/11Tyrolean Airways Tiroler Luftfahrt Gesellschaft mbH/Betriebsrat Bord der Tyrolean Airways Tiroler Luftfahrt Gesellschaft mbH.
Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare inaintată de Curtea de Apel Constanţa către CJUE la data de 12 martie 2012, în urma sesizării Corpului Naţional al Poliţiştilor - Biroul Executiv Central (în numele şi în interesul membrilor săi - funcţionari publici cu statut special - poliţişti din cadrul IPJ Tulcea), a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 12 mai 2012.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat pe data de 24 ianuarie în cauza C‑282/10 care a avut ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, formulată în cadrul unui litigiu între doamna Dominguez, pe de o parte, și angajatorul acesteia, Centre informatique du Centre Ouest Atlantique (denumit în continuare „CICOA”), pe de altă parte, cu privire la cererea doamnei Dominguez de a beneficia de un concediu anual plătit aferent perioadei cuprinse între luna noiembrie 2005 și luna ianuarie 2007, neefectuat din cauza unui concediu medical prescris în urma unui accident, și, în subsidiar, de o indemnizație compensatorie.
Până în prezent, salariații francezi trebuiau să facă dovada lucrului efectiv timp de 10 zile la acelaşi angajator, în scopul de a dobândi dreptul la concediu (articolul L3141-3 din Codul Muncii în versiunea anterioară Legii din 22 martie 2012, prevedea textual că un „angajat care a lucrat la acelaşi angajator pentru o perioadă echivalentă cu un minim de 10 de zile de muncă efectivă are dreptul la un concediu de două zile şi jumătate pentru fiecare lună de muncă. Durata totală a concediul nu poate depăşi treizeci de zile").
Cu ocazia pensionării sale, un funcționar are dreptul la o indemnizație dacă nu a putut să îşi exercite, din motive de boală, în tot sau în parte dreptul la concediu anual plătit minim de patru săptămâni precizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene într-un comunicat de presă din 3 mai 2012 referitor la Hotărârea în cauza C-337/10 Georg Neidel/Stadt Frankfurt am Main.
În hotărârea din cauza C-415/10, Galina Meister vs.Speech Design Carrier Systems GmbH din 19 aprilie 2012, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că legislaţia Uniunii nu prevede dreptul unui lucrător care invocă în mod plauzibil faptul că îndeplineşte condiţiile cuprinse într-un anunț de recrutare şi a cărui candidatură nu a fost reţinută, de a avea acces la informaţiile care precizează dacă angajatorul, la finalul procedurii de recrutare, a angajat un alt candidat.
La 31 martie 2011, în fața Curții de Justiție Europene a fost introdusă de către Tribunalul din Napoli (Italia) o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, cauza purtând denumirea „Giuseppe Sibilio / Comune di Afragola” (C-157/11). În cadrul acțiunii, instanța italiană a formulat două întrebări, la care Curtea a răspuns în hotărârea din 15 martie 2012.
Cum am putea cataloga faptul că 40% din cauzele trimise de judecătorii români la CJUE au fost respinse pe motiv că acestea sunt în mod vădit inadmisibile, că nu au legătură cu soluţionarea cauzei sau că nu sunt menţionate toate elementele de identificare necesare?
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C‑393/10, formulată în cadrul unui litigiu între domnul O’Brien, Queen’s Counsel și fost „recorder” în cadrul Crown Court, pe de o parte, și Ministry of Justice, fost Department for Constitutional Affairs, pe de altă parte, cu privire la refuzul acestuia din urmă de a‑i plăti o pensie pentru limită de vârstă calculată pro rata temporis în raport cu pensia pentru limită de vârstă a unui judecător cu normă întreagă care iese la pensie la vârsta de 65 de ani și care a desfășurat aceeași activitate ca domnul O’Brien.
În 2011, s-a înregistrat un un record de cauze introduse și soluționate la cele trei instanțe ale Curții de Justiție a Uniunii Europene: 1 569 de cauze introduse, respectiv 1 518 cauze soluționate. În particular, Curtea a soluționat 638 de cauze, ceea ce reprezintă o creștere cu mai mult de 10 % în raport cu anul 2010 când au primit soluții 574 de cauze.
În 24 ianuarie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a prezentat punctul de vedere în cauza C-282/10, cerere formulată în cadrul unui litigiu între doamna Dominguez, pe de o parte, și angajatorul acesteia, Centre informatique du Centre Ouest Atlantique (denumit în continuare „CICOA”), pe de altă parte, cu privire la cererea doamnei Dominguez de a beneficia de un concediu anual plătit aferent perioadei cuprinse între luna noiembrie 2005 și luna ianuarie 2007, neefectuat din cauza unui concediu medical prescris în urma unui accident, și, în subsidiar, de o indemnizație compensatorie.
În nr. 9/2011 al Revistei de Drept Social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional, a fost publicat articolul Hotărârea „Akzo Nobel”: confidenţialitatea opiniilor juridice interne din cadrul unei întreprinderi – Analiza unui avocat de Robert De Baerdemaeker, Laurence Evrard.
Curtea Europeană de Justiție a subliniat în hotărârea dată în cauza C-586/10 că dreptul Uniunii, care pune în aplicare un acord-cadru încheiat de partenerii sociali europeni cu privire la munca pe durată determinată, consideră că contractele de muncă pe durată nedeterminată constituie forma generală a raporturilor de muncă. Prin urmare, statele membre sunt obligate să ia măsuri de prevenire a oricărei utilizări abuzive a contractelor de muncă pe durată determinată succesive. În cadrul acestor măsuri, ele pot stabili, între altele, „motive obiective”, care pot justifica reînnoirea unor asemenea contracte.
În nr. 9/2011 al Revistei de Drept Social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional, a fost publicat articolul „Hotărârea Akzo Nobel: confidenţialitatea opiniilor juridice interne din cadrul unei întreprinderi – Analiza unui consilier juridic de întreprindere” de Philippe Marchandise.
„O lege naţională [în speţă, art. 37 alin. (4) din Statutul lucrătorilor] care acordă exclusiv mamelor care lucrează în calitate de salariate dreptul la o pauză de alăptare plătită...pauză ce se acordă la cerere şi este plătită de angajator,...şi care, dimpotrivă, nu acordă acest drept taţilor salariaţi, aduce atingere principiului egalităţii de tratament, care interzice orice discriminare bazată pe sex recunoscut de art. 13 CE [în prezent art. 19 TFUE], de Directiva nr. 76/207 şi de Directiva nr. 2002/73?"
În data de 17 ianuarie 2012, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-347/10 (A. Salemink împotriva Raad van bestuur van het Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen) cu privire la neaplicarea sistemului național de asigurări obligatorii de sănătate în ceea ce privește persoanele care lucrează pe o platformă de foraj situată pe platoul continental al Țărilor de Jos pentru un angajator cu sediul în Țările de Jos și care locuiesc pe teritoriul unui alt stat membru.