s
Facultatea de Drept din cadrul Universității “Nicolae Titulescu” din București, organizează, în anul universitar 2012-2013, programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă „Principalele instituții juridice ale noului cod civil și ale noului cod de procedură civilă”.
În perioada 19-20 octombrie 2012 va avea loc o sesiune de dezbateri dedicata Noului Cod Civil si Noului Cod de Procedura Civila, cu participarea Fostului Ministru de Justitie si Procuror General al Quebec-ului, Dl Gil Remillard si Dl Jeffrey Talpis, autoritate mondiala in dreptul international privat, după cum informează Baroul București.
În numărul 10/2011 al Revistei de Drept Social - dreptul muncii și securității sociale, fondator avocat Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional, a fost publicat articolul „CEDO vs. Noul Cod Civil - încălcarea dreptului la viața privată”, al avocatei Anca-Elena Burghelea.
Am demonstrat anterior că primul Cod al muncii român este reprezentat de Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti din 1912. De asemenea am realizat şi o analiză a conţinutului Legii din 1912 în care am observat o similitudine între dispoziţiile cuprinse în această lege şi normele Codului muncii actual. În cele ce urmează vom realiza un istoric al reglementării Codului muncii, pentru a descoperi originile contractului individual de muncă.
În nr. 9/2011 a Revistei de Drept Social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional a fost publicată partea a II-a a articolului „Codul civil nu a reglementat niciodată contractul de muncă (II)” a avocatului Costel Gîlcă.
În nr.8/2011 a Revistei de Drept Social –dreptul muncii și securității sociale, fondator Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional, avocatul Costel Gîlcă face o incursiune în istoricul contractului individual de muncă în prima parte a articolul „Originea contractului individual de muncă se regăseşte în regulamentele breslelor şi nu în Codul civil (I)”.
Astăzi, vineri, 27 ianuarie 2012, se împlinesc 100 de ani de la adoptarea primului Cod al muncii român. Prin Decretul regal 375/25.01.1912 la propunerea Ministerului Industriei şi Comerţului, în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 ianuarie 1912 a fost promulgată Legea pentru Organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti. Totodată, prin articolul 113 al acestei legi se abrogă Legea pentru Organizarea meseriilor din anul 1902 şi Legea din anul 1906.
Baroul București a anunțat organizarea unu nou curs în cadrul programului de pregătire profesională continuă destinat avocaților. Acesta se va desfășura vineri, 20 ianuarie 2012, între orele 14.00-16.00 și vizează modificările legislative aduse Noului Cod civil.