s
Criza economică nu a avut un efect negativ asupra tuturor meseriilor, ci există un domeniu în care s-au făcut angajări importante: IT-ul. În această perioadă, în România aproape că a dublat numărul de programatori, iar numărul de angajați din IT se apropie de 40.000, similar cu cel din telecom.
Potrivit unui sondaj realizat de CareerBuilder, un număr semnificativ de angajatori din cele mai mari 10 economii din lume spun că întâmpină probleme în acoperirea anumitor poziții vacante pentru specialiști. Acest lucru se resfrânge asupra veniturilor si a productivității, ducând la incapacitatea dezvoltării afacerilor.
Cu toate că nivelul mediu al salariului din România nu este foarte ridicat, persoanele care se vor angaja în 2013 în domeniul IT sau în cel financiar au toate șansele să primească remunerații consistente, cuprinse între 600 şi 5.000 de euro net pe lună, în funcție de competențe și experiență, potrivit specialiştilor în recrutare.
În cei patru ani de criză peste 540.000 de locuri de muncă au fost desființate, fiind afectate majoritatea domeniilor, cu excepția IT-ul, singurul în care s-a înregistrat o creştere a numărului de salariaţi pe parcursul acestei perioade şi unde lucrează în prezent 28.400 de români, cu 30% mai mulţi decât la finalul lui 2008.