s
În 7 martie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis hotărârea cauza C‑127/11, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de arbeidshof te Antwerpen (Belgia), prin decizia din 3 martie 2011, primită de Curte la 11 martie 2011, în procedura Aldegonda van den Booren împotriva Rijksdienst voor Pensioenen.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C‑393/10, formulată în cadrul unui litigiu între domnul O’Brien, Queen’s Counsel și fost „recorder” în cadrul Crown Court, pe de o parte, și Ministry of Justice, fost Department for Constitutional Affairs, pe de altă parte, cu privire la refuzul acestuia din urmă de a‑i plăti o pensie pentru limită de vârstă calculată pro rata temporis în raport cu pensia pentru limită de vârstă a unui judecător cu normă întreagă care iese la pensie la vârsta de 65 de ani și care a desfășurat aceeași activitate ca domnul O’Brien.