s
Un document remis de inspectorul general de stat, Ciprian Dragomir, arată faptul că angajatorii care isi pierd bazele de date din Registrul electronic de evidenta a salariatilor au posibilitatea, începând din 7 iunie, de a și le recupera de la inspectoratul teritorial de munca unde se afla in evidenta.
Metodologia de întocmire și completare a registrului general de evidență a salariaților, înregistrările care se efectuează, precum și orice alte elemente în legătură cu acesta sunt reglementate prin H.G. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților.Întrebarea la care angajatorii au avut nevoie de un răspuns a fost cine poate opera în REVISAL, dacă este necesar să angajeze o persoană specializată în domeniul resurselor umane sau poate îndeplini această sarcină oricare dintre salariați.
Cel mai bine plătiți angajați de la nivelul economiei românești se află în București, potrivit datelor oferite de Inspecția Muncii, bazate pe statisticile din Revisal. La nivel național există doar 33.000 de angajați din cei peste 5 milioane de salariați aflați în evidențele Inspecției Muncii cu un salariu lunar de peste 10.000 de lei brut pe lună (7.000 de lei net lunar, adică 1.500 de euro), iar peste două treimi dintre aceștia lucrează în Capitală.
Prin Hotărârea de Guvern nr.500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților s-a instituit în sarcina angajatorilor obligația de a înființa și transmite la Inspectoratul Teritorial de Muncă, un registru general de evidență a salariaților și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, atunci când acest registru este solicitat.
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din data de 23 decembrie 2011 a fost publicat Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 2822/2011 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1918/2011 pentru aprobarea procedurii şi actelor pe care angajatorii sunt obligaţi să le prezinte la inspectoratul teritorial de muncă pentru obţinerea parolei, precum şi a procedurii privind transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.
15 decembrie este termenul-limită până la care angajatorii pot transmite registrele de evidență a salariaților către inspectoratele teritoriale de muncă. Inițial, data-limită pentru depunere a fost 31 octombrie 2011, dar Guvernul a decis prelungirea acestui termen, având în vedere aproape 30% dintre angajatori nu transmiseseră informațiile necesare până la acea dată.
Inspecția Muncii a publicat versiunea nouă a aplicaţiei informatice Revisal (Revisal 5.0.8) pentru înfiinţarea şi completarea Registrului general de evidenţă a salariaţilor, conform Hotărârii de Guvern nr. 1.105/2011 prin care sunt modificate prevederile Hotărârii de Guvern nr. 500/2011.