s
Plenul Curţii Constituţionale a dezbătut în ședința din 13 noiembrie excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.151 alin.(2) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. S-a decis, cu unanimitate de voturi, că respectivele dispoziții sunt constituţionale în măsura în care nesoluţionarea contestaţiilor şi necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestaţii, respectiv a comisiilor de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii nu împiedică accesul la justiţie.
Curtea Constituţională a României a analizat în ședința de marți, 24 iulie, obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Potrivit deciziei, modificările aduse Legii referendumului prin legea adoptată în 18 iulie de Camera Deputaţilor, care stabileşte intervalul de vot între 7.00 şi 23.00, este constituţională.
Curtea Constituţională s-a pronunțat, în ședința diin 27 iunie, în privința obiecției de neconstituţionalitate referitoare la modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.
Plenul Curţii Constituţionale a decis în şedinţa din 27 iunie 2012, în urma examinării cererii formulate de Preşedintele României privind soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, că în exercitarea atribuţiilor constituţionale, președintele poate participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului. Acesta din urmă are dreptul de a delega atribuția în cauză, în mod expres, primului-ministru.
Preşedintele României a sesizat Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, în data de 23 aprilie 2012.
În ședința din 28 martie 2012, Plenul Curţii Constituţionale, întrunit pentru a soluţiona sesizarea formulată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.1 lit.g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a decis că respectivele dispoziții încalcă prevederile Constituției României.