s
Potrivit art. 145 alin. 2 Codul muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Interpretând restrictiv, s-ar putea deduce că, dat fiind că în perioada concediului de maternitate salariata nu prestează activitate, aceasta nu ar mai avea dreptul la concediul de odihnă anual.
Curtea de Casație franceză a reținut în decizia nr. 11-21494 din 12 septembrie 2012 că refuzul unui angajator la o cerere de modificare a programul de lucru la revenirea din concediul de maternitate a unei salariate ține de puterea de direcție a angajatorului, acesta neputând fi acuzat că decizia sa aduce atingere dreptului la viață personală și de familie a angajatei.
Principalul act normativ care reglementează acest tip de concediu îl reprezintă O.U.G. nr.158/2005, la fel ca și în cazul concediului deja analizat, privind incapacitatea temporară de muncă. Ordonanța de urgență ne indică perioada maximă a acestui tip de concediu, la fel ca și condițiile speciale de acordare a acestuia. Din punct de vedere juridic, acordarea concediului de maternitate are ca efect suspendarea contractului individual de muncă al angajatei vizate, așadar nu se va mai presta munca și nu se va mai plăti salariul, în timpul concediului.