Eu sper că nu este adevărat că multinaționalele se înțeleg între ele să nu se concureze pe piața muncii pentru a atrage angajați, sau să nu crească salariile dincolo de un anumit procent. Dacă însă este adevărat, companiile nu ar trebui să se mai revolte că nu mai găsesc angajați
Pe 31 ianuarie 2022 Consiliul Concurenței a anunțat oficial că a declanșat o investigație în rândul unor companii din industria automotive, care s-ar fi înțeles între ele pentru a-și împărți piața forței de muncă calificată și să nu se concureze între ele.
Practicile, numite “No-Poach”, prin care companiile se înțeleg să nu contacteze, recruteze și/sau angajeze persoane care lucrează și/sau care au lucrat la vreuna dintre firmele implicate, elimită concurența reală între companii pentru atragerea angajaților creând bariere artificiale pe piață, scăzând mobilitata forței de muncă, chiar ținând-o captivă, menționează Consiliul Concurenței.
“Practic, aceste acorduri au drept consecință menținerea nivelului salarial pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real.”
Consiliul Concurenței precizează că această investigație a fost declanșată și ca urmare a informațiilor primite pe platforma avertizorilor de concurență.
În acest caz, cea mai cunoscută companie investigată este Renault Technologie Roumanie SRL.
Eu sper că această înțelegere să nu fie adevărată.
Anunțul făcut de Consiliul Concurenței mi-a adus aminte de un comenariu făcut acum câțiva ani de un cititor al ZF, inginer din Sibiu, care îmi semnala faptul că pe piața din Sibiu nu puteai găsi o ofertă mai bună de la concurență dacă ai fi vrut să pleci din propria companie. Deși erau anunțuri de angajare peste tot, iar companiile arătau că au nevoie de angajați, în realitate, când primeai oferta, ea aproape că nu diferea de ceea ce aveai. Asta în cazul în care primeai o ofertă, pentru că de cele mai multe ori nu mai erai contactat după prima discuție. Teoretic puteai să te muți, practic nu. Pentru că firma concurentă nu vrea să te angajeze sau se înțelesese cu angajatorul inițial să nu se bată pe oameni și să nu-și fure angajații.
Acum două săptămâni, la o conferință pe tema industriei din România, în panelul de discuții legat de forța de muncă, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București, spunea că “toată lumea vorbește că ne-au plecat 20.000 de medici, dar nu se vorbește despre faptul că au plecat 200.000 de ingineri”.
Foarte mulți români, între 4-5 milioane, au plecat din România în Occident din 1990 încoace pentru a-și găsi un trai mai bun, un job, un salariu, o școală, un spital, un respect al administrației publice mai mare decât cel primit în țară.
Dar printre ei au fost și români care au plecat în afară pentru că nu au primit o ofertă de job mai bună pentru a rămâne în țară. Bineînțeles că nu contează numai salariul, dar salariul ajunge să fie până la urmă cel mai important criteriu.
Nu știu cum reacționează acești români când află că firmele s-ar fi înțeles să nu se concureze între ele pentru angajați și să nu ofere salarii mai mari.
Piața muncii din România a ajuns principala problemă pentru companii din cauza secării bazinului. Au plecat prea mulți români, iar cei care sunt disponibili în țară – cam 2 milioane – nu au niciun motiv să se trezească dimineață să vină la muncă. Mulți sunt din mediul rural, iar cei din mediul urban fac bani gri, negri etc.
Conform eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, anul 2022 a debutat la o intensitate record pentru piața de recrutare: în ianuarie au fost publicate peste 37.000 de joburi pe eJobs, în creștere cu 61% față de ianuarie 2021. De asemenea, se înregistrează o creștere de 29% a ofertei de joburi și față de ianuarie 2020, perioadă încă pre-pandemică și extrem de efervescentă pentru piața muncii. Domeniile care au scos la bătaie cele mai multe locuri de muncă în ianuarie 2022 au fost retail, prestări servicii, transport/logistică, producție, call-center, BPO și IT&C, menționează eJobs.
În București este mai greu să controlezi piața muncii având în vedere oferta și cererea, numărul mai mare de companii. Dar în provincie - și aici nu mă refer la Cluj, Timișoara, chiar Iași -, unde nu există investiții, investitori, companii, ofertele de muncă nu sunt atât de generoase, iar piața este diferită și poate fi controlată mai ușor, mai ales dacă sunt unici angajatori. Plus că acolo, în aceste județe, în jumătate din România, statul este principalul angajator și atunci când apar joburi în companiile private, mai ales cele străine, este bătaie.
Spre exemplu, eJobs a dat publicității un studiu legat de piața de retail, acolo unde fluctuația de personal și cererea sunt destul de ridicate. Dacă în București salariul mediu în retail este de 3.500 de lei net, în Cluj – 3.000 de lei net, Timișoara – 3.000 de lei net, Oradea – 3.000 de lei net, Iași – 3.000 de lei net, în Călărași salariul mediu net din retail este de 1.996 de lei, în Drobeta-Turnu Severin 1.750 de lei, Pașcani – 1.700 de lei, Vălenii de Munte 1.700 de lei, Petroșani 1.700 de lei.
De peste doi ani de zile, ZF publică în fiecare zi Un salariu pe zi pe baza datelor furnizate de BestJobs, eJobs, undelucrăm.ro, platforme de recrutare online.
La ce criză este pe piața muncii, după cum spun companiile, salariile nete ar trebui să fie mult mai mari, în special pentru pozițiile superioare.
Conform raportului pe 2021 al eJobs, în studiul lor legat de salariile nete, Slario – un comparator ce conține peste 340.000 de date salariale -, dispersia salarială din România nu este chiar încurajatoare: 12,2% au salarii sub 2.000 de lei net, 28,4% au un salariu cuprins între 2.001-3.000 de lei net, 21,6% au un salariu cuprins între 3.001-4.000 de lei net, 26,1% au un salariu cuprins între 4.001-7.000 de lei net, 7,9% au între 7.001-10.000 de lei net, iar 3,8% dintre cei care și-au introdus salariul au peste 10.000 de lei net pe lună.
Deci 50% dintre salarii sunt cuprinse între 2.001-.4.000 de lei.
De foarte multe ori multinaționalele protestează atunci când guvernul majorează salariul minim pe economie, susținând că firmele și piața ar trebui să decidă care este nivelul salarial.
Dar ce te faci atunci când firmele se înțeleg între ele să nu accepte angajați de la concurență sau să nu crească salariile peste un anumit nivel?
Ani de zile, economiștii de la noi au susținut că economia nu poate plăti salarii mai mari pentru că nivelul de productivitate, de pregătire a angajaților nu justifică acest lucru și s-ar distruge locuri de muncă. Iar această afirmație era împinsă în față de către companii, de către multinaționale.
Din 2012 încoace salariul minim a crescut cu 150%, iar salariul mediu cu 100%, ceea ce a dus la o creștere în euro substanțială și nu s-au distrus locuri de muncă, ci dimpotrivă, au fost create în plus 700.000 de locuri de muncă, de la 4,3 milioane la aproape 5 milioane, pe fondul unei dublări a PIB-ului de la 120 de miliarde de euro la 240 de miliarde de euro.
Dacă ne uităm la rezultatele economice și la nivel general, și la nivelul companiilor, România a înregistrat creșteri de productivitate care într-adevăr au fost acoperite și prin creșteri salariale.
Până la urmă, nimeni nu știe care este un salariu corect, această noțiune nici nu ar trebui să existe. Dar companiile nu ar trebui să se mai plângă că piața muncii este grea, că este critică dacă în spatele acestor afirmații se găsesc înțelegeri anticoncurențiale, mai ales dacă sunt confirmate de către Consiliul Concurenței. (https://www.zf.ro/opinii/sper-adevarat-multinationalele-inteleg-intre-concureze-piata-muncii-20507813)
Comentarii