11 Iunie 2012

CEDO este incapabilă să înţeleagă anumite realităţi

Fotografie autor

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție coroborat cu art. 14 din Convenţie,în cazul pensinarilor militari. 

Încă o dată CEDO îşi dovedeşte incapacitatea sa de a realiza o analiză pertinentă a situaţiei de fapt. După eroarea grosolană realizată în cauza Sindicatul Pastorul cel bun v. România, când a statuat că preoţii ortodocşi români au contracte individuale de muncă, deşi atât legea cât şi organismele abilitate în domeniu, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţilor de apel a fost constantă în a aprecia că preoţii nu au raporturi de muncă, deci nu au contract individual de muncă , dar şi specialiştii de dreptul muncii au considerat că preoţii nu au raporturi de muncă, CEDO mai realizează o grosolană eroare.

Astfel, CEDO afirmă că: „Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, şi Mihăieș și Senteş c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232/11 şi 44605/11)”.

Pentru aceasta trebuie să analizăm care au fost scopurile pe care şi le-a fixat statul român şi dacă aceste scopuri au fost atinse.

Numai după aceea vom putea discuta de o analiză pertinentă a CEDO în cauza pensiilor militarilor.

Potrivit expunerii de motive a O.U.G. nr. 1/2011, adoptarea acesteia s-a impus având în vedere că „în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140.000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că, pentru cei care nu au prezentat acte care să dovedească veniturile obţinute, în funcţie de care s-a recalculat pensia de serviciu, s-a utilizat salariul mediu brut pe economie”.

Conform Legii bugetului asigurărilor sociale pe anul 2012 ca urmare a acestor măsuri adoptate de guvernul român cheltuielile aferente au crescut cu 15%.

Există oare o atingere a scopului propus de către statut român în condiţiile în care cheltuielile nu numai că au fost reduse dar ele au crescut?

În aceste condiţii, argumentul CEDO „autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile public”este oare pertinent dacă măsurile luate de state conduc la o creştere a cheltuielilor bugetare cu 15%?

 

La data angajării pensionarilor militari, ca militari activi în cadrul forţelor armate române, cât şi pe parcursul desfăşurării activităţii aceştia au suportat o serie de privaţiuni specifice vieţii de militar activ.

În toată această perioadă legislaţia garanta acestora  o pensie al cărei cuantum era stabilit ca procent din solda avută de un militar în activitate.

După pensionarea acestora această aşteptare legitimă cu privire la cuantumul pensiei militarilor a fost înfrântă, printr-un act normativ a fost modificată modalitatea de calcul a pensiilor.

Astfel, toate privaţiunile pe care le-au suportat în perioada în care au fost militari activi urmau să fie recompensate prin cuantumul pensiei, ceea ce nu s-a întâmplat deoarece statul român a modificat legislaţia, cuantumul pensiei fiind stabilit după principiile generale ale oricăror angajaţi care însă nu au suportat privaţiunile pe care pensionarii militari în calitate de membrii activi ai forţelor armate le-au suportat.

De asemenea, apreciem că prin privaţiunile la care au fost supuşi aceştia au dobândit dreptul la pensia astfel cum era ea reglementată pe parcursul vieţii profesionale active. Practic salariul acestora a fost constituit din partea care le-a fost plătită în perioada de activitate şi partea care urma a le fi plătită în perioada de pensionare.

A face abstracţie de aceste promisiuni ale statului, de aceste garanţi ale statului persoanelor care se află în situaţii speciale, înseamnă a induce o neîncredere generală faţă de sistemele de drept, faţă de legi, faţă de sistemul de guvernare, ceea ce este inadmisibil.

Rezultă pe de o parte  caracterul de „bun” al pensiei subsemnaților dar şi încălcarea de către statul român a speranței legitime astfel cum a fost stabilită în jurisprudenţa Curţii.

Contor: 2404 afișări

Costel Gîlcă, 11 iunie 2012 07:39

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
dan spunea,
11 iunie 2012, 11:41

se alege praful de statul de drept ... instabilitatea cred ca este DORITA - eu unul nu imi explic altfel aceasta decizie ...

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner