Am fost învățat în facultate că hotărârile CEDO sunt infailibile, că adevărul CEDO este unic si irepetabil și că el conține maximul de justiție ce poate să existe.
Acest adevăr m-a urmărit mult timp și CEDO a reprezentat pentru români noua stea polară pe care au urmat-o cu încredere totală și cu orice lipsă de suspiciune că CEDO s-ar putea înșela.
Lipsa de încredere în justiția română a fost dublată de o explozie de încredere în hotărârile CEDO, mai ales că aceasta a sancționat cu oarecare obstinență statul român, ceea ce a creat o și mai mare încredere în hotărârile CEDO.
Depărtarea doctrinei și a românilor în general de CEDO, trimiterile complicate la propriile hotărâri în argumentarea CEDO, au creat și păstrat mitul unei instanțe infailibile în argumentările ei. Puține, dacă nu inexistente sunt criticile în doctrina română cu privire la hotărârile și raționamentul CEDO. Majoritate doctrinarilor s-au plecat cu oarecare obediență în fața acestor hotărâri sau s-au limitat doar a prelua raționamentele CEDO, perpetuând imaginea infailibilității raționamentelor CEDO.
Mitul infailibilități hotărârilor CEDO, a perfecțiunii raționamentelor acesteia este întreținut pe de o parte de locul conferit în ierarhia jurisdicțională – instanță suprastatală, de depărtarea de care se află de interesul local, dar și de lipsa de cunoaștere, în concret, a situațiilor de fapt care erau aduse în fața judecătorilor CEDO și de ce nu de un oarecare respect al autorilor români de drept față de această instanță supranațională care i-a împiedicat să privească și critic hotărârile CEDO.
De asemenea, logica ne învață că o concluzie a unui raționament juridic fundamentată pe o premisă falsă, nu poate să fi decât un raționament fals. Acest raționament este valabil și în cazul raționamentelor juridice. Altfel spus, o hotărâre judecătorească fundamentată pe o situație de fapt neadevărată, nu poate să fie decât o hotărâre judecătorească incorectă, nedreaptă.
Or, tocmai aici este călcâiul lui Ahile al CEDO și anume, ea nu analizează, nu are competența să analizeze în profunzime situația de fapt concretă, ea menținându-se într-o filozofie și viziune proprie.
Cum drepturile omului ating tangențial dreptul muncii, cum nu am cunoscut situațiile de fapt pe care CEDO a trebuit să se pronunțe, mitul infailibilității raționamentelor și ale hotărârilor CEDO a rămas intact.
De curând însă mm avut ocazia să aprofundez două hotărâri CEDO privind cauze de dreptul muncii din România, care m-au determinat să reanalizez acest mit, iar, din păcate, mitul a căzut cu brutalitate. Realitatea a fost cu totul diferită față de ceea ce știam.
Voi prezenta, pe scurt erorile de apreciere a situației de fapt (1) pentru ca prezenat apoi o gravă eroare de raționament logic și juridic (2).
1. Cu privire la fundamentarea hotărârilor CEDO pe situații de fapt greșite
a) Cauza Pastorul cel bun vs. România
Astfel, în cauza „Sindicatul Pastorul cel Bun vs. România” CEDO își fundamentează întreaga construcție juridică pe argumentul că „preoții își desfășoară activitatea în baza contractelor individuale de muncă” (a se vedea pct. 64-65 din Hotărârea CEDO).
Ori, este știut că în România preoții nu își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, ci în baza deciziei de numire emisă de chiriarhul locului.
Relația juridică dintre preoții ortodocși și BOR este o relație de slujire și misiune liber asumată. Statul Român a fost condamnat de CEDO în această deoarece a respectat principiile autonomiei bisericii stabilite chiar de CEDO, înscrise în Constituția României, dezvoltate în Legea cultelor.
b) Cauza privind pensiile pensionarilor militari
În cauza privind pensionarii militari CEDO respingând cererea acestora afirmă:
„Statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și Mihăieș și Senteș c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232/11 și 44605/11)”.
Așadar, Curtea afirmă cu certitudine „că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor”.
Însă situație de fapt contrazice grav raționamentul Curții. Astfel, după implementarea măsuri recalculării pensiilor militarilor cheltuielile bugetare au crescut cu 21%1, pensia medie crescând cu 17% ceea ce demonstrează că „aceste mijloace sunt în mod evident lipsite de temei rezonabil” ca să utilizăm sintagma Curții.
Așadar, CEDO și-a fundamentat hotărârea pe o premisă falsă, neadevărată lipsită de suport real: că în urma măsurilor luate de guvern nu s-a stabilit un echilibru între cheltuielile și veniturile publice, ci dimpotrivă cheltuielile publice au crescut cu 21%.
Este însă absolut surprinzător că însăși CEDO afirmă ca în situația în care prin măsurile luate nu s-ar atinge scopul, atunci ar fi o violare a drepturilor omului, dar CEDO nu trece la analizarea acestei situații pentru a vedea în concret dacă într-adevăr statul român a atins sau nu scopul urmărit prin reformă. Din aceasta perspectivă, CEDO se dovedește a fi pe de o parte superficială în analiza ultimă, iar pe de altă pare incapabilă să iasă din propria paradigmă, din propria filozofie.
Cu siguranță CEDO nu trebuie să fie o a IV-a instanță, însă cu siguranță nici nu poate să rămână ancorată în chestiuni de principii generale, într-un turn de fildeș, pentru a decide apoi pe situații de fapt concrete. Ea nu este nici o instanță de filozofie, ci este și rămâne o instanță judecătorească ce nu poate să ignore situația de fapt corectă. De fapt, problema majoră constă tocmai în faptul că deși judecă situații de fapt, nu le stabilește corect.
Așadar, CEDO precizează că „mijloacele trebuie să aibă un temei rezonabil”. Trecând peste aceasta frază, destul de prolixă, în situația pensionarilor militari, mijlocul ales de guvern nu a avut un temei rezonabil.
Astfel, rezultă din legea bugetului pe anul 2012 că acest scop (reducerea cheltuielilor bugetare) nu a fost atins.
Trebuie de asemenea să precizăm că scopul stabilit de guvern (reducerea cheltuielilor bugetare cu pensiile militarilor) nu cuprinde nici o necunoscută, care ar putea justifica o eventuală eroare ca urmare a unor necunoscute, ci dimpotrivă toți parametrii erau cunoscuți anterior ca guvernul să dispună măsura reducerii cheltuielilor cu pensiile militarilor: se cunoștea numărul pensionarilor militari, se cunoșteau salariile acestora avute anterior pensionării, astfel încât se putea cunoaște cu exactitate matematică procentul cu care va scădea bugetul pensiilor militarilor.
Or, observăm că între scopul propus și rezultat este o discrepanță majoră, de care însă CEDO se multumește doar să precizeze că în principiu, nu este in regula ca mijlocul să nu aibă un temei rezonabil, însă nu o interesează dacă în speța pe care o analizează acest mijloc a fost sa nu atins.
Curtea se mulțumește doar să amintească principii generale, fără însă să le si analizeze în concret, în speța supusă judecății, ceea ce este clar, cred pentru toata lumea, că este inadmisibil
2. Cu privire la greșeli de raționament juridic ale CEDO
CEDO comite grave erori de raționament.
Dacă putem scuza, până la un punct, lipsa cunoașterii situație de fapt (această înțelegere nu înseamnă neapărat și că ea este acceptată sau acceptabilă, rămâne în continuare inacceptabil ca o hotărâre să fie pronunțată pe erori grosolane în stabilirea situației de fapt) eroarea de raționament juridic este incalificabilă.
Astfel, în cauza privind pensiile militarilor CEDO afirmă:
„În ceea ce privește diferența de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenție, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă și rezonabilă. În speță, Curtea a apreciat că împrejurarea că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.
Măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari”.
Un astfel de raționament juridic este, în opinia mea incalificabil pentru următoarele motive.
Trebuie observat că atunci când CEDO analizează existența diferenței de tratament se limitează să o analizeze numai din perspectiva unui prezent actual și nu al parcursului profesional, acest parcurs profesional fiind singurul care creează cu adevărat dimensiunea diferenței de tratament.
Este fără îndoială că din perspectiva calități de pensionar (al prezentului actual) nu există nici o deosebire de tratament, dar oare parcursul profesional nu trebuie luat în considerare pentru a analiza dacă într-adevăr condițiile profesionale au fost identice?
Curtea afirmă senină că „măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate și nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari”.
Este de neînțeles această perspectivă îngustă a viziunii și a rațiunii Curții. Păi întreaga viață profesională de privațiuni la care orice militar activ este obligat, nu înseamnă în mod automat o sarcină disproporționată față de un pensionar normal, care va avea exact același sistem de calcul al pensiei, deși a avut o viață profesională diferită?
Astfel, spre deosebire de alte categorii profesionale, militarii au fost obligați să ducă o viață de privațiuni specifică regulilor vieții militare (a se vedea Anexa nr. 1 cu privire la incompatibilitățile unui militar).
Spre deosebire de alți pensionari, militarilor le-a fost interzis cumulul de funcții, astfel încât pe parcursul vieții profesionale singurul lor venit a fost format din solda lunară primită, în vreme ce alte categorii profesionale au avut dreptul/posibilitatea să aibă mai multe contracte individuale de muncă, să desfășoare activității economice, ceea ce fie a condus la creșterea cuantumului pensiei, fie le-a putut asigura alte venituri de înlocuire a salariului, la data pensionării.
Astfel, din perspectiva obligațiilor pe care cele doua categorii profesionale le-au avut de-a lungul timpului, rezultă că între pensionarii militari și alte categorii de pensionari există diferențe majore, cele două categorii neaflându-se în aceeași situație, însă sunt în aceeași situație în ceea ce privește sistemul de calcul al pensiilor.
Așadar, unor situații diferite trebuie să le corespundă un tratament diferit (așa spunea CEDO constant cu alte ocazii, referitor la discriminare). Pai dacă situația a fost diferită în ceea ce privește obligațiile și restricțiile pe durata vieții profesional, oare nu trebuie să fie diferite și în ceea ce privește modalitatea de calcul a cuantumului pensiei (aceasta în condițiile în care statul a garantat de la 1892 - prima lege a pensiilor militarilor – că la momentul pensionării, militarii vor beneficia de un sistem avantajos de pensie care să recompenseze perioada profesională de privațiuni)?
Așadar, a afirma că între pensionarii militari și celelalte categorii de pensionari nu există nici o deosebire de tratament, reprezintă o eroare gravă de raționament deoarece condițiile vieții profesionale au fost fundamental diferite, și acestea sunt elementele fundamentale ale raționamentului analizei discriminării și nu un prezent actual creat artificial prin act normativ al guvernului. Pensionarii militari nu au reclamat la CEDO că modalitatea de calcul a pensiilor lor este diferită de a celorlalte categorii de pensionari pentru a putea stabili CEDO că este o discriminare, ci tocmai că modalitatea de calcul este identică în condițiile în care parcursul vieții profesionale a fost diferit!!
În consecință, CEDO a comis o inadmisibilă eroare de raționament afirmând că între pensionari militari și ceilalți pensionari nu există nici o diferență de tratament. Faptul că o categorie profesională a suferit o viață profesională de privațiuni, reprezintă fără îndoială un drept de proprietate nerealizat ca urmare a acțiunii statului, deoarece în măsura în care militarilor nu li s-ar fi interzis cumulul de funcții sau dreptul de a desfășura activități economice, atunci ar fi avut beneficii materiale incontestabile.
În concluzie, între mitul infailibilității raționamentelor CEDO și realitate, este o diferență crudă. În doar două hotărâri CEDO, am sesizat grave carențe de logică, precum și vulnerabilitatea raționamentelor CEDO și anume: este mult prea departe de situația de fapt ceea ce conduce la soluții greșite pe fond.
În concluzie: un raționament fundamenta pe o premisă falsă va conduce la concluzii false, iar CEDO a comis suficient de multe astfel de raționamente false.
Anexă.
SITUAŢIE COMPARATIVĂ MILITARI / LUCRĂTORI
|
CONSTITUŢIA ROMÂNIEI |
LEGEA NR. 80/1995 |
|---|---|
|
DREPTUL LA ASOCIERE Art. 40. – (1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate și în alte forme de asociere. (2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale. (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică, (4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise. |
Art. 28. – Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice; Art. 29. – Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel: e) constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-științific, cultural și sportiv-recreativ, cu excepția celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisa în condițiile stabilite prin regulamentele militare;
|
|
DREPTUL DE A FI ALES Art. 37.– (1) Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute în articolul 16 aliniatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 aliniatul (3). (2) Cetățenii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusive, vârsta de cel puțin 23 de ani pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele administrației publice locale, vârsta de cel puțin 33 de ani pentru a fi aleși în Senat si vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în funcția de Președinte al României. |
Art. 28.– Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: …. b) să candideze pentru a fi ales în administrația publică locală și în Parlament, precum și în funcția de Președinte al României;
|
|
DREPTUL LA GREVA Art. 43.– (1) Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale. (2) Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate. |
Art. 28.– Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi: …. c) să declare sau să participe la grevă.
|
|
LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR Art. 39.– Mitingurile, demonstrațiile, procesiunile ori alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme. |
Art. 29.– Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel: … g) participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepția activităților la care se participă în misiune; |
|
LIBERTATEA DE EXPRIMARE Art. 30.– (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații. (4) Nici o publicație nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. |
Art. 29.– Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi si libertăți, astfel: … a) opiniile politice pot fi exprimate numai în afara seviciului; b) exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României și forțelor armate nu este permisă; c) condițiile în care cadrele militare în activitate vor putea să prezinte public informații militare, se vor stabili prin ordin al ministrului apărării naționale; Art. 8.– Cadrele militare au următoarele îndatoriri principale: f) să păstreze cu strictețe secretul militar, de stat și de serviciu, precum și caracterul confidențial al unor activități și documente. |
|
LIBERTATEA CONŞTIINŢEI Art. 29.– (1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi ingrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (3) cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. (4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrajbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate. (6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. |
Art. 29.– Cadrelor militare în activitate le este restransă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel: … d) aderarea la culte religioase este liberă, mai puțin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei; |
|
FAMILIA Art. 48.– (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. (2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. …
|
Art. 29.– Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel: … f) încheierea căsătoriei este liberă în condițiile legii. Căsătoria cu o persoană apatridă sau care nu are exclusiv cetățenia română este condiționată de obținerea aprobării prealabile a ministrului apărării naționale; |
|
LIBERA CIRCULAŢIE Art. 25.– (1) Dreptul la libera circulație, în țară și străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. (2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară. |
Art. 29.– Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel: … h) cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale; |
|
LIBERTATEA ECONOMICĂ
Art. 45. – Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate. |
Art. 30.– Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea cadrelor militare. Cadrelor militare în activitate le este interzis: a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale; b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.
|
1 A se vedea: Adelina Mihai,Buget 2012: pensiile speciale sunt cu 17% mai mari decât înainte de reformă, Ziarul Financiar; Iulian Anghel De ce vopsești cioara, George Dandin? Ziarul Financiar 15 nov 2011; Adelina Mihai, Recalcularea primelor 25.000 de pensii speciale ale militarilor a mărit cheltuielile statului, nu le-a micșorat, Ziarul Financiar, 20 ian 2011; Iulian Anghel Paradoxul recalculării pensiilor speciale: bugetul statului nu câștigă, dimpotrivă pierde, 13 sep 2010, Ziarul Financiar.
Comentarii
Pai da...si acolo judeca tot oameni. Sa fim seriosi!
Pe de alta parte chestia cu adevarul infailibil tine de fiecare, de credinta lui in stiinta si de multe alte chestiuni...sa le zicem personale. Asta e! pe vremuri se numea toceala...fara nici o aluzie!
Şi CEDO greşeşte şi - uneori - o face la fel de grav ca şi instanţele noastre. Iar cei care-au avut cauze la CEDO (mai ales în ultimii 3-4 ani) nu mai cred de mult în infailibilitatea instanţei europene. Cu toate astea, CEDO greşeşte (statistic vorbind) mai rar decât instanţele noastre.
eu de mult am o vorba: grosso modo, cedo nu e nici mai buna si nici mai rea decat instantele romanesti.
Buna ziua, am nevoie de un model de promisiune angajare , ma puteti ajuta? Multumesc
Pentru o cunoaștere reală cu privire „Specialii” pensii ( militare) medii de trei ori mai mari decât pensia medie normală lei/lună,trebuie să ne raportăm la același grad de contribuție maximă la BUGETUL DE ASIGURĂRI SOCIALE DE STAT, plătit de angajator și de angajat , militar cu studii superioare ,civil cu studii superioare (fiind vorba de nivelul maxim de contribuție ,echivalent maxim pensie cuvenită).Iată realitatea la C E D O : General al Armatei Române Pensie 1946 lei/lună; Inginer minier Vechime cotizată 47 ani Pensie 1.590 lei/lună, Magistrat (Judecător- Procuror) Vechime în serviciu peste 25 ani Pensie totală 14.600 lei/lună, din care pensie de serviciu (Socială ne contributivă 9.900 lei) pensie de asigurări sociale contributivă 9.900 lei/lună anul 2010. Vezi MAGISTRAȚII BOGAȚI din Gorj. Iată că Ghimiși Vasile , Ulmet Stelian ; Gheorghe Roibu ...50 la număr au în fiecare lună 14 pensii minime pe economie. Nu trei pensii ca un General sau două pensii ca un Inginer minier. În concluzie la curtea europeană s-a statuat în totalitată INJUSTIȚIA. nU EROAREA DE JUDECATĂ. Cu părtinire și mult respect pentru o parte de JUDECĂTORII de la instanța de Fond care se mai zbat pentru drepturile PENSIONARILOR și sunt ținiți în MOCIRLĂ de așa zisa Curte Europeană a Drepturiloe Omului