După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în continuare „ÎCCJ”) a statuat că salariații nu au dreptul la daune morale, dacă acestea nu au fost prevăzute în contractele colective/individuale de muncă[1], după ce a statuat că dispoziţiile art. 74 din Codul muncii nu se aplică în cazul concedierilor ca urmare a reorganizării societăţi[2], şi după ce a statuat că salariaţii pot fi cercetaţi disciplinar timp de 6 luni, termenul de 30 de zile, în cazul cercetării disciplinare urmând să curgă de la data de la care angajatorul înregistrează raportul pentru efectuarea cercetării disciplinare[3], ÎCCJ se va pronunţa zilele acestea cu privire la locul în care urmează să se judece un proces al unui salariat, în situaţia în care acesta este apărat/reprezentat de către sindicat, juridic spus cu privire la competenţa teritorială în cazul în care sindicatul acţionează în numele şi pentru salariaţi.
Intervenția sindicatului într-un proces de dreptul muncii are o menire clară şi anume să protejeze salariaţii de eventualele presiuni pe care angajatorul le-ar face asupra acestora în situaţia intentării un proces în nume propriu, să îi sprijine logistic şi chiar financiar prin angajarea unor apărători, având în vedere forţa financiară crescută a organizaţiei sindicale în raport cu cea a salariatului luat individual..
În concepția legiuitorului salariații pot fi reprezentaţi de către sindicat. Astfel conform art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:
„ (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.
(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres”.
Legiuitorul a dorit ca, în procesele de dreptul muncii, organizaţiile sindicale să aibă un rol activ în apărarea drepturilor membrilor lor, şi de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, pentru motivele arătate mai sus.
Problema care a apărut în practică a fost aceea privind competenţa teritorială, altfel spus, în cazul în care acţiunea este introdusă în numele membrilor săi, existând opinii că acestea de judecă la domiciliul salariaţilor, sau că acestea se judecă le sediul organizaţiei sindicale, de cele mai multe ori neexistând o suprapunere între domiciliului salariatului şi sediul organizaţiei sindicale.
Ministerul Public, a formulat şi trimis către ÎCCJ un recurs în interesul legii cu privire la practica neunitară a instanţelor de judecată în materia stabilirii competenţei teritoriale.
În recursul în interesul legii, înaintat ICCJ Ministerul public menţionează cele două orientări jurisprudenţiale[4].
Ca un adevărat procuror comunist, Procurorul general al României, îmbrățișează cea de-a doua orientare jurisprudențială şi anume competent să judece în situaţia în care acţiunea este introdusă de organizaţia sindicală, este tribunalul de la sediul sindicatului.
Or, în măsura în care multe acţiuni sunt introduse de către organizaţii sindicale cu sediul în Bucureşti sau în marile oraşe, rezultă că procesele în care sindicatele acţionează în numele salariaților nu se vor judeca la domiciliul reclamantul, adică al salariatului, ci la sediul sindicatului, între cele două sedii nefiind întotdeauna identitate. Este de forţa evidenţei că această soluţie nu face decât să îngreuneze procesul, şi să îndepărteze pe membru de organizaţia sindicală aceasta devenind inutilă în măsura în care procesul va avea loc în altă localitate decât cea în care domiciliază sau lucrează salariatul[5].
Astfel, este foarte posibil ca salariatul fie să renunţe la apărarea drepturilor sale, pentru a se nu expune, mai ales daca este vorba de drepturi salariale, fie să se apere singur, cu mijloacele lui financiare care nu îi permit să angajeze cele mai performante case de avocatură. De asemenea, rolul sindicatului va fi şi mai mult diminuat. Salariatul neavând sentimentul că organizaţia sindicală din care face parte îl poate ajuta.
Aşadar, se pledează pentru un rol scăzut al sindicatelor în apărarea drepturilor şi intereselor membrilor lor. Chiar dacă în teorie se va argumenta că în realitate organizaţiile sindicale îşi pot manifesta atribuţiile lor deoarece această modificare nu afectează relaţia cu membrii săi, în realitate, este foarte puţin probabil că salariaţii să mai beneficieze de sprijinul sindicatelor.
În ceea ce ne priveşte suntem absolut convinşi că ÎCCJ va îmbrăţişa opinia Procurorului General. Când spunem acest lucru avem în vedere toate soluţiile pe care ÎCCJ le-a pronunţat în ultima perioadă cu privire al drepturile salariaţilor ce decurg din Codul muncii, şi pe care le-am precizat în introducerea prezentei.
[1] Legiuitorul a îndreptat această situaţie, reglementând ulterior că angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
[2] Decizia ÎCCJ nr. 6/2011 publicată în „Monitorul Oficial al României”, partea I nr. 444 din 24/06/2011.
[3] Decizia ÎCCJ nr. 16/2012 publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I nr. 817 din 05/12/2012
[4] I. Într-o primă orientare jurisprudenţială, identificată inclusiv la nivelul secţiilor civile ale instanţei supreme, în soluţionarea conflictelor negative de competenţă s-a apreciat că, în ipoteza analizată, organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererile formulate de acestea pentru apărarea drepturilor şi intereselor membrilor organizaţiei este cea de la sediul sindicatului.
În argumentarea acestui punct de vedere s-a arătat că potrivit dispoziţiilor art.28 din Legea nr.54/2003 în vigoare la data formulării cererilor de chemare în judecată, sindicatele apără drepturile membrilor lorîn faţa instanţelor judecătoreşti şi au dreptul de a întreprinde orice acţiune în justiţie în numele membrilor de sindicat, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.
Soluţia legislativă a fost menţinută şi prin dispoziţiile art.28 din Legea dialogului social nr.62/2011, care în cuprinsul alin.(3) statuează expres că, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, aşadar, legitimare procesuală activă ope legis.
În consecinţă, în determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze o atare cerere, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) [fost art.284 alin.(2)] din Codul muncii republicat, se ţine seama de sediul sindicatului, chiar şi în acele situaţii în care unii dintre membrii de sindicat domiciliază în circumscripţiile altor tribunale, pe temeiul coparticipării procesuale active şi al prorogării de competenţă. (s.ns)
II. Într-o altă opinie, inclusiv la nivelul instanţei supreme, s-a apreciat în aceleaşi ipoteze că, din interpretarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, în vigoare la data formulării cererilor de chemare în judecată, organizaţia sindicală stă în proces doar în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, în numele şi interesul cărora a promovat acţiunea. Calitatea procesuală activă aparţine membrilor de sindicat, deoarece existenţa sau inexistenţa drepturilor reclamate prin acţiunea în justiţie urmează a fi stabilită în privinţa acestora din urmă.
Prin art. 28 din Legea nr. 54/2003 se conferă organizaţiei sindicale un drept de reprezentare legală, întrucât atât norma specială, anterior menţionată, cât şi dispoziţiile art. 69 din Codul de procedură civilă, referindu-se la drepturile de dispoziţie ale părţilor au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislaţia muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent dacă dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau este convenţional, reclamant şi titular al drepturilor procesuale şi al drepturilor deduse judecăţii este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.
Faptul că organizaţia sindicală acţionează în calitate de reprezentant legal rezultă şi din prevederile art.222 Codul muncii, anterior modificării acestui act normativ prin Legea nr. 40/2011 (devenit art. 219 din Codul muncii, republicat).
În consecinţă, dispoziţiile legale referitoare la competenţa teritorială de soluţionare a acestor cauze se raportează la membrii sindicatului, titulari ai drepturilor pretinse, iar nu la reprezentantul acestora, respectiv organizaţia sindicală, deoarece textele din Codul de procedură civilă şi din legile speciale care instituie norme de competenţă, referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz, nu pot avea în vedere pe reprezentanţii legali sau convenţionali ai părţilor.
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii rep. [fost art. 284 alin.(2)], determinant nu este sediul sindicatului, ci domiciliul sau reşedinţa membrilor de sindicat în numele cărora reprezentantul s-a adresat justiţiei.
[5] Deşi considerăm că este cunoscut precizăm totuşi că în conformitate cu dispoziţiile art. 269 din Codul muncii:
„(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite conform Codului de procedură civilă.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul” iar în conformitate cu dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Comentarii
Inalta Curte trebuie sa se pronunte pro competenta teritoriala a instantelor de la domiciliul reclamantilor ; reclamantul sunt eu, salariatul, iar instanta hotaraste pentru drepturile mele, nu pentru ale sindicatului care ma reprezinta in proces; reclamantul este titularul dreptului pe care il pretinde in fata instantei, fie personal , fie prin reprezentant.
Daca ar fi fost vorba despre domiciliul reprezentantului, atunci legiuitorul ar fi precizat in lege : la domiciliul
reclamantului sau reprezentantului….
Reclamant si reprezentant sunt termeni juridici diferiti; daca ICCJ e mai poetesa si face literatura, in loc de justitie, foloseste si interpreteaza termenii in sens literar
Avand in vedere si Decizia civila nr. 6811 din 5 octombrie 2011/ Sectia I Civila, e clar ce va decide instanta, ca altfel s-ar contrazice pe sine, desi n-ar fi o mirare [in urma cu 4 ani se contrazicea in aceeasi zi (v. Constatarea CEDO in Hotararea din 6 XII 2007 in Cauza Beian impotriva Romaniei (nr. 1) (Cererea nr. 30658/05) Strasbourg - Curtea Europeana a Drepturilor Omului Sectia a III-a), „36. In lipsa unui mecanism capabil sa asigure coerenta practicii chiar in cadrul celei mai inalte instante interne, aceasta din urma a ajuns sa pronunte, uneori in aceeasi zi, decizii diametral opuse…)”.
Daca nu s-a schimbat nimic de atunci, poate ca judecand in termeni juridici, isi vor da seama ca e o chestiune simpla, de ratiune elementara ca sindicatul nu pretinde dreptul sau subiectiv ci pe al salariatului reclamant, si se vor mai contrazice o data, ca ce mai conteaza la cate recorduri au atins pana cum…
Cu literatura completeaza legea nu o interpreteaza... pentru ca nu e nimic de interpretat; au inerpretat destule instante ca artistii, asta mai lipseste sa dea o decizie ICCJ ca izvor de drept, prin care, din punct de vedere juridic, reclamantul sa devina sinonim cu reprezentantul ..
Dana, este extrem de pertinent si argumentat ce spui tu. Ma surprinde foarte placut coerenta comentariului si domentarea lui, de regula comentariile vizeaza opinii personale (temeinice de altfel) dar nu atat de documentate.
Pe fond sunt absolut de acord cu tine. Este foarte prevezibil ce va decide. Poate din perspectiva previzibilitatii nu e rau, insa pe fond.....au taiat incetul cu incetul toate drepturile salariatilor. Tot ce era de interpretat in Codul muncii, au interpretat in defavoarea salariatului.
Buna ziua.
Sunt consilier juridic al unui sindicat din invatamant.
Sunt total impotriva sustinerilor dumneavoastra. Asta, pentru ca sunt cauze pe rol in care judecatorii din oficiu mi-au solicitat sa fac dovada ca toti membrii de sindicat din tabelele imputerniciri au domiciliul in judetul in care acest tribunal este competent teritorial.
La multe scoli exista profesori care au domiciliul in alte judete .
In aceasta situatie, cum poate sindicatul in calitate de reclamant sa-si reprezinte in instanta toti membrii de sindicat???
Bine ca ICCJ a decis cum a decis !