s Peste 16.500 de amenzi pentru încălcarea legislației muncii acordate în primele 11 luni ale anului
20 Decembrie 2011

Peste 16.500 de amenzi pentru încălcarea legislației muncii acordate în primele 11 luni ale anului

Controalele realizate de Inspecţia Muncii în primele 11 luni ale anului (99.662 în total) au scos la lumină numeroase ilegalități, fiind acordate 16.552 de amenzi în valoare totală de peste 119 milioane lei, dintre care peste 101 de milioane pentru muncă nedeclarată. În plus, s-au aplicat 61.925 de avertismente, dispunându-se 307.990 de măsuri pentru remedirea neconformităţilor.

După intrarea în vigoare a modificărilor Codului muncii a fost demarată o amplă campanie control pentru identificarea cazurilor de muncă fără forme legale, realizată pe baza Planului Comun de Acţiune al Inspecţiei Muncii, Inspectoratului General de Poliţie.

În perioada mai-noiembrie, echipele de control au desfăşurat 51.942 de controale şi  au depistat 10.765 de persoane fără forme legale de angajare, la 4.785 de angajatori. Valoarea amenzilor pentru muncă nedeclarată, numai în această campanie, se ridică la 68.693.000 de lei. De asemenea, au fost sesizate organele de cercetare penală pentru 266 de infracţiuni prevăzute de legislația muncii.

În comunicatul emis de Inspecția Muncii se mai precizează că de la începutul anului și până în luna noiembrie, la nivelul unităților, au fost încheiate 3.599 de contracte colective de muncă şi  înregistrate la Inspectoratele Teritoriale de Muncă, precum şi 2.979 de acte adiţionale la contractele colective de muncă existente.

Datele Inspecției Muncii indică faptul că în gestiunea inspectoratelor teritoriale de muncă se află 3.867.659 de carnete de muncă. Până în prezent, au fost predate titularilor aproximativ 70% din numărul total de carnete de muncă păstrate şi completate de inspectoratele teritoriale de muncă, au mai precizat reprezentanţii Inspecţiei Muncii.

(Sursa: Money.ro)

Contor: 1383 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 20 decembrie 2011 09:10

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner