s CE susține dezvoltarea comerțului online măsură de creștere a numărului locurilor de muncă
13 Ianuarie 2012

CE susține dezvoltarea comerțului online măsură de creștere a numărului locurilor de muncă

Comisia Europeană a adoptat pe 12 ianuarie o comunicare conținând 16 acțiuni concrete care vizează dublarea până în 2015, atât a ponderii comerțului electronic în cadrul vânzărilor cu amănuntul (aceasta fiind în prezent de 3,4%), cât și a ponderii economiei bazate pe internet în cadrul PIB-ului european (aceasta situându-se în prezent sub 3%). Comerțul și serviciile online ar putea reprezenta, până în 2015, peste 20% din valoarea creșterii economice și din numărul net al locurilor de muncă create în anumite state membre (de exemplu, Franța, Germania, Regatul Unit sau Suedia).

Comunicarea a fost adoptată în cadrul Strategiei digitale și al Actului privind piața unică și la cererea Consiliului European de a prezenta o foaie de parcurs pentru finalizarea pieței unice digitale până în 2012.

În prezent, Comisia Europeană a constatat că există numeroase probleme care împiedică întreprinderile și consumatorii să se implice pe deplin în serviciile online: normele aplicabile rămân adesea necunoscute sau nesigure, ofertele sunt lipsite de transparență și dificil de comparat, iar plățile, ca și modalitățile de livrare, sunt adesea costisitoare și neadaptate         

Comisarii Michel Barnier, responsabil cu piața internă, Neelie Kroes, vicepreședintă a Comisiei responsabilă cu strategia digitală și John Dalli, însărcinat cu politica privind consumatorii, și-au exprimat obiectivele ambițioase, subliniind totodată că: „În situația dificilă prin care trece Europa, trebuie să profităm urgent de toate rezervele suplimentare de activități și de locuri de muncă. Planul de acțiune pe care îl prezentăm astăzi va crea noi oportunități pentru cetățeni și pentru întreprinderi și va aduce Europei creșterea economică și locurile de muncă de care are atâta nevoie. Planul vizează eliminarea obstacolelor care au împiedicat până acum dezvoltarea economiei europene bazate pe internet.”

(Sursa: Comisia Europeană)

Contor: 1166 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 13 ianuarie 2012 09:47

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner