s Interacțiunea dintre salariul din sectorul privat și salariul din sectorul public în România anilor 2000-2011
15 Martie 2012

Interacțiunea dintre salariul din sectorul privat și salariul din sectorul public în România anilor 2000-2011

În nr. 2/2012 al Revistei de drept social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional a fost publicat articolul „Interacțiunea dintre salariul din sectorul privat și salariul din sectorul public în România anilor 2000-2011” scris de Constantin Postoiu și George Ștefan, ambii fiind masteranzi în cadrul Academiei de Științe Economice.

Articolul propune o analiză econometrică a interacțiunii dintre salariul mediu net al sectorului privat și cel din sectorul public, respectiv a modului în care cele două ajung să se influențeze reciproc. Este vizată o analiză empirică pentru orizontul de timp 2000-2011, folosind serii de date lunare și tehnici utilizate în domeniul economic.

Una dintre concluziile articolului este că salariile din sectorul privat au rol de conducător în raport cu cele din sectorul public. Dar, în același timp, între salariile celor două sectoare nu există legături indirecte care să se manifeste prin intermediul productivității muncii, inflației, dimensiunii sectorului public sau cheltuielilor bugetare.

Contor: 1722 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 15 martie 2012 08:04

Calificativ

Taguri

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner