s Selecție de personal pentru instituțiile Uniunii Europene
16 Martie 2012

Selecție de personal pentru instituțiile Uniunii Europene

Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) a declanșat procesul de înscriere pentru susținerea  de concursuri generale în vederea constituirii unei liste de rezervă pentru recrutarea de administratori, potrivit anunțului publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 15 martie 2012.

Competiția este deschisă pentru două categorii de candidați:

  • Gradul AD 5 este gradul la care titularii unei diplome universitare își încep cariera ca administratori în cadrul instituțiilor europene. Administratorii care sunt recrutați în acest grad pot desfășura, sub supraveghere, trei tipuri principale de activități în cadrul instituțiilor: formularea politicilor, intervenții operative și gestionarea resurselor.
  • Gradul AD 7 include candidații cu experiență profesională de minim 6 ani. Printre atribuțiile administratorilor care sunt recrutați în acest grad se pot număra, pe lângă sarcinile descrise la gradul AD 5, coordonarea de echipe sau supervizarea activității.

Sunt disponibile 219 poziții pentru gradul AD5, respectiv 77 de poziții pentru gradul AD 7, fiind vizate următoarele domenii: administrație publică europeană, drept, audit, comunicare și relații externe.

Candidații eligibili se pot înscrie prin realizarea unui cont EPSO și completarea unei aplicații online, deschisă în perioada 15 martie-17 aprilie 2012. După validarea candidaturii, urmează susținerea unor serii de teste eliminatorii:

  1. Testele de acces, care are vizează evaluarea aptitudinilor și competențelor generale: raționament verbal, raționament numeric, raționament logic, respectiv analiză situațională.
  2. Etapa „centrul de evaluare” – la această etapă ajung doar candidații care au obținut cele mai bune punctaje la teste de acces și îndeplinesc toate condițiile cerute. In această etapă vor fi testate atât competențele generale, cât și cele specifice în domeniu.
  3. Lista de rezervă- Comisia de evaluare va realiza lista de rezervă ținând cont de punctaje obținute de candidați per ansamblul elementelor aferente etapei „centru de evaluare” și îndeplinirea condițiilor de admitere.

Informații suplimentare puteți citi aici.

(Sursa: Eur-Lex)

Contor: 1575 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 16 martie 2012 08:04

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner