Actul normativ care se preocupă de această problemă este Legea nr. 210 din 31 decembrie 1999, numită chiar Legea concediului paternal, publicată în Monitorul Oficial nr. 654 din 31 decembrie 1999.
Scopul și durata concediului paternal
Conform legii mai sus-amintite, concediul paternal se acordă în condițiile expres prevăzute, în scopul asigurării unei participări efective a tatălui la îngrijirea nou-născutului. Privind din perspectiva duratei acestui tip de concediu, putem afirma fără putință de tăgadă că legiuitorul nu a fost foarte darnic, tatăl copilului nou-născut putând beneficia de un concediu paternal de numai 5 zile lucrătoare. Ca și în cazul altor concedii, titularul dreptului trebuie să fie asigurat în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat.
Prin excepție, durata menționată poate fi extinsă până la 15 zile lucrătoare, majorată fiind cu 10 zile, în cazul în care tatăl nou-născutului a obținut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură (un curs urmat în vederea dobândirii cunoștințelor necesare creșterii și îngrijirii copiilor). Această prevedere excepțională poate opera o singură dată.
Maniera de acordare a concediului paternal
Concediul paternal se acordă, la cerere, în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului, naștere ce trebuie justificată printr-un certificat de naștere din care să rezulte calitatea de tată a petiționarului. Odată acordat concediul, asiguratul va beneficia și de indemnizația aferentă, plătită din fondul de salarii al unității, egală cu salariul corespunzător perioadei în care angajatul lipsește. Altfel spus, există două condiții cumulative pentru a putea beneficia de concediul paternal: petiționarul să fie salariat și să ateste prin documentele medicale, calitatea lui de tată al nou-născutului.
Tatăl care satisface serviciul militar obligatoriu are dreptul, la nașterea propriului copil, la o permisie de 7 zile calendaristice, acordată în aceleași condiții precum cele deja amintite, adică la cerere, cu prezentarea certificatului de naștere corespunzător. Permisia i se acordă și acelui tată care o solicită în vederea recunoașterii paternității, justificându-se printr-o declarație de recunoaștere a paternității, întocmită conform legii.
Mențiuni speciale
În situația decesului mamei copilului în timpul nașterii sau în perioada concediului de lăuzie, tatăl copilului poate beneficia de restul concediului neefectuat de mamă, în vederea îngrijirii copilului. Pe perioada acestui concediu, tatăl trebuie să beneficieze de o indemnizație egală cu ajutorul pentru sarcină și lăuzie cuvenit mamei, ori de o indemnizație calculată după salariul de bază și vechimea în muncă ale acestuia, acordată de unitatea în care tatăl își derulează activitatea, la alegerea acestuia.
Va urma: Concediul pentru ingrijirea copilului bolnav si concediul de risc maternal.



Comentarii