s Analiza hotărârii Sindicatul „Păstorul cel Bun” împotriva României
16 Mai 2012

Analiza hotărârii Sindicatul „Păstorul cel Bun” împotriva României

În nr. 4/2012 al Revistei de Drept Social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional, a fost publicat articolul „Analiza hotărârii  Sindicatul «Păstorul cel Bun» împotriva României” al avocaților Eric Rassbach și Diana Verm.

Autorii susțin că recenta hotărâre Secției a III-a a CEDO în cazul Sindicatul „Păstorul cel Bun” amenință libertatea de asociere religioasă în Europa. În aceste condiții, România ar trebui să ceară trimiterea hotărârii la Marea Cameră, iar aceasta să accepte rejudecarea cauzei și să respingă decizia. Acceptarea hotărârii Secției a III-a ar însemna crearea unui întreg șir de conflicte previzibile (și care pot fi evitate) între Stat și Biserică, atragerea autorităților interne și a tribunalelor din Europa în mijlocul unei schisme religioase, precum și intervenția judecătorilor și a altor funcționari publici în afaceri care privesc conducerea Bisericilor. Statul ar fi plasat într-o poziție nepotrivită de arbitru suprem asupra chestiunilor religioase.

Modificarea hotărârii Secției a III-a este necesară, potrivit autorilor articolului, pentru a înlătura amenințarea ce planează asupra libertății religioase și a pluralismului. Două argumente solide sunt aduse în susținerea acestei opinii și anume, dreptul la autonomie a organizațiilor religioase și nevoia de a preveni implicarea Statului în procesul decizional ecleziastic.

Contor: 1623 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 16 mai 2012 08:04

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner