În nr. 4/2012 al Revistei de Drept Social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional, a fost publicat articolul „Problema autonomiei Bisericii în cauza Sindicatul Pastorul cel bun c. României” de Roger Kiska, Senior Legal Counsel la biroul din Europa al „Alliance Defense Fund”, Austria.
Autorul subliniază faptul că jurisprudența CEDO a fost întotdeauna clară și precisă în ceea ce privește autonomia Bisericii: Statul nu trebuie să intervină în treburile interne ale Bisericii. În condițiile în care între diferitele state membre există o divergență în ceea ce privește modelul care ar trebui adoptat pentru relația dintre stat și biserică, interdicția generală de a interveni și respectul pentru autonomia Bisericii sunt principii necesare care se impun pentru păstrarea integrității articolelor 9 și 11 din Convenție.
Dată fiind claritatea poziției Curții în ceea ce privește autonomia Bisericii, așa cum aceasta este definită în cauzele Hasan and Chaush c. Bulgaria și Sfântul Sinod al Bisericii Bulgare (Mitropolitul Inocenței) și alții c. Bulgaria, este pur și simplu inacceptabil, potrivit autorului, ca aceeași Curte să impună României încălcarea tocmai a acestor principii.
O astfel de contradicție nu servește decât la emiterea unui standard foarte confuz, în funcție de care, Statele ar trebui să își guverneze relațiile dintre stat și Biserică de acum încolo. Pe de o parte, dacă statele se amestecă în treburile interne ale bisericii, ele pot fi găsite vinovate de încălcarea articolului 9. Totuși, după prezenta hotărâre, aceleași State pot fi considerate că au încălcat Convenția dacă nu au intervenit în treburile interne ale Bisericii.



Comentarii