Dorim să reliefăm diferenţele majore dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii instanţelor europene. Aceste discrepanţe sunt uriaşi în ceea ce priveşte mentalitatea, viziunea, argumentarea cu privire la onorariul avocaţial.
Astfel, într-o situaţie de speţă cu privire al onorariul datorat avocaţial, ICCJ preciza:
"În aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se va dispune obligarea intimatei către recurentul reclamant a sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată, reduse, pentru această etapă procesuală, întrucât Înalta Curte apreciază că onorariul total de 8.109,47 lei achitat de recurent este nepotrivit de mare în raport cu munca îndeplinită de avocat, prin observarea ponderii argumentelor dezvoltate de apărător ce au fost reţinute pentru adoptarea soluţiei de faţă, de admitere a recursului". (Decizia nr. 2175 din 23 martie 2012 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect daune interese datorate pentru reproducerea, distribuirea şi comercializarea neautorizată a unei opere artistice).
Tribunalul Funcţiei Publice în cauza F‑55/08 DEP, Carlo De Nicola, împotriva Băncii Europene de Investiții (BEI), a reţinut că "în considerarea faptului că tariful orar de 220 de euro reflectă remunerația rezonabilă datorată unui avocat experimentat într‑o cauză de această natură, că onorariul de avocat necesar suportat de BEI în cadrul procedurii principale trebuie evaluat la suma de 5 500 de euro (respectiv 25 de ore × 220 de euro)".
Diferenţa majoră constă în calitatea muncii şi în analiza concretă a cantităţii acesteia. TFP a luat în considerare experienţa avocatului precum şi în mo dconcret timpul de muncă alocat, în vreme de ICCJ s-a multumit doar să precizeze că onorariul avocatial este prea mare raportat la obiectul cauzei.
Redăm în continuare hotărârea Tribunalului Funcţiei Publice.
Istoricul cauzei
2. Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 iunie 2008, domnul De Nicola a solicitat în special, în primul rând, anularea deciziei Comitetului pentru recursuri al BEI din 14 decembrie 2007 de respingere a cererii acestuia prin care se urmărea, pe de o parte, reevaluarea notei care i‑a fost atribuită pentru anul 2006 și, pe de altă parte, anularea deciziilor BEI din 13 iulie 2007 privind promovările adoptate cu privire la anul 2006, în măsura în care acestea nu îl promovează în funcția D, în al doilea rând, anularea raportului de evaluare întocmit în privința sa pentru 2006 și a deciziilor din 13 iulie 2007 în măsura în care acestea nu îl promovează în funcția amintită, în al treilea rând, constatarea că acesta a fost victima unei hărțuiri morale, în al patrulea rând, obligarea BEI la repararea prejudiciilor pe care acesta consideră că le‑a suferit ca urmare a acestei hărțuiri și, în cele din urmă, anularea deciziei de refuz al suportării anumitor cheltuieli de tratament medical prin laser.
3. Prin Hotărârea din 30 noiembrie 2009, De Nicola/BEI, citată anterior, Tribunalul a respins acțiunea și l‑a obligat pe domnul De Nicola la plata cheltuielilor de judecată efectuate de BEI.
4. Prin scrisoarea din 14 ianuarie 2010, BEI a solicitat domnului De Nicola rambursarea sumei de 18 232,25 euro, respectiv 17 000 euro cu titlu de onorariu plătit avocatului la care a recurs, 364,05 euro corespunzători cheltuielilor de transport efectuate de acesta și 868,20 euro cu titlu de „cheltuieli administrative generale”. Au fost atașate la scrisoare două note de onorariu justificative adresate BEI de către avocatul acesteia.
5. Prin e‑mailul din 15 februarie 2010, domnul De Nicola a informat BEI că suma care îi era solicitată nu era nici proporțională, nici justificată. Cu toate acestea, reclamantul s‑a declarat gata să plătească suma de 4 800 de euro.
6. Prin scrisoarea din 1 martie 2010 adresată domnului De Nicola, BEI a arătat că, „dorind să găsească un compromis și pentru a evita o procedură de stabilire a cheltuielilor de judecată”, era dispusă să fixeze cheltuielile recuperabile la suma de 16 000 de euro, precizând totuși că o asemenea ofertă trebuia înțeleasă ca fiind făcută „fără angajament ulterior al [BEI] în cadrul unei eventuale proceduri de stabilire a cheltuielilor de judecată”.
7. În răspuns la această scrisoare, domnul De Nicola, printr‑un e‑mail din 8 martie 2010, s‑a arătat la rândul său dispus să evite recurgerea la o nouă procedură jurisdicțională și a propus plata către BEI a sumei de 6 000 de euro, adică a unei sume superioare celei pe care se declarase dispus să o plătească prin e‑mailul din 15 februarie 2010.
8. Prin înscris primit de grefa Tribunalului la 29 martie 2010, la BEI a sesizat Tribunalul cu prezenta cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată.
9. Cauza a fost repartizată Camerei întâi a Tribunalului.
10. Prin înscris primit de grefa Tribunalului la 19 mai 2010, domnul De Nicola a depus observații cu privire la cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată.
Argumentele părților
16. BEI arată că suma de 18 214,50 euro solicitată cu titlu de cheltuielile de judecată recuperabile – respectiv 17 000 de euro cu titlu de onorariu de avocat, 364,05 euro corespunzători cheltuielilor de transport efectuate de acest avocat pentru a se deplasa la Tribunal și 868,20 euro cu titlu de „cheltuieli generale”– ar fi rezonabilă și conformă indicațiilor jurisprudenței.
17. În ceea ce privește, mai particular, onorariul de avocat în cuantum de 17 000 de euro, BEI amintește mai întâi că, potrivit jurisprudenței, acesta ar intra în noțiunea de cheltuieli necesare efectuate în legătură cu procedura. BEI arată în continuare că, deși problematica juridică pusă de cauza principală nu era nouă, importanța în număr de pagini a acțiunii, care era însoțită de un număr considerabil de anexe, precum și formularea a numeroase cereri de către domnul De Nicola ar fi necesitat din partea avocatului său un mare număr de ore de muncă. În rest, lungimea însăși a hotărârii – 276 de puncte – ar dovedi complexitatea litigiului principal. În sfârșit, BEI subliniază că suma de 17 000 de euro cu titlu de onorariu de avocat, care include, până la concurența sumei de 1 000 de euro, cheltuielile privind pregătirea prezentei cereri de stabilire a cheltuielilor de judecată, ar corespunde, prin prisma unui tarif orar mediu de 220 de euro, unui număr de aproximativ 77 de ore de muncă, ceea ce ar fi adecvat având în vedere prestațiile furnizate.
18. În apărare, domnul De Nicola solicită în primul rând să se constate inadmisibilitatea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, arătând că aceasta ar fi trebuit precedată de o procedură de conciliere, în temeiul articolului 41 din Regulamentul personalului BEI.
19. Cu titlu suplimentar, domnul De Nicola solicită respingerea cererii.
20. În ceea ce privește onorariul de avocat, domnul De Nicola contestă afirmația potrivit căreia acesta ar fi reprezentat cheltuieli necesare efectuate în legătură cu procedura. Subliniază că ar incumba BEI, din moment ce aceasta avea facultatea de a fi reprezentată în fața Tribunalului de către agenții săi, obligația de a dovedi că, în speță, ea s‑ar fi aflat în necesitatea de a recurge la serviciile unui avocat extern, mai ales în considerarea complexității problemelor tratate. Or, potrivit domnului De Nicola, BEI, care s‑ar fi mărginit să fixeze ex ante și forfetar onorariul avocatului său, nu ar face o asemenea dovadă și nu ar cita niciun act particular a cărui dificultate de elaborare ar fi făcut necesară asistența unui profesionist extern. În sfârșit, domnul De Nicola amintește că BEI ar fi admis ea însăși, în cererea sa, că problemele ridicate în litigiul principal nu erau noi și adaugă că numeroasele documente atașate la cererea sa introductivă în cauza principală ar fi emanat de la BEI însăși și ar fi fost deja depuse în cauze precedente.
21. În ceea ce privește cheltuielile de transport efectuate de avocatul BEI pentru a se deplasa la Tribunal, domnul De Nicola contestă veridicitatea acestora și atrage în plus atenția că suma solicitată cu acest titlu, respectiv 364,50 euro, ar corespunde exact celei pe care același avocat a facturat‑o BEI pentru o deplasare în vederea unei reuniuni la 17 septembrie 2008.
22. În ceea ce privește cheltuielile administrative generale a căror rambursare se solicită pentru un cuantum de 850 de euro, domnul De Nicola pretinde că BEI nu ar dovedi cu atât mai mult că ar fi efectuat asemenea cheltuieli.
23. În răspuns la observațiile domnului De Nicola, BEI contestă afirmația potrivit căreia onorariul plătit avocatului său nu ar fi fost necesar. Ea arată că resursele serviciului său juridic ar fi înainte de toate consacrate misiunilor pentru care a fost creată BEI, respectiv acordarea de împrumuturi și de garanții pentru a contribui la dezvoltarea pieței interne, și nu i‑ar permite să analizeze și să monitorizeze contenciosul cu membrii personalului său. BEI deduce din aceasta că practica sa sistematică de a recurge la un avocat, în fața tuturor instanțelor Uniunii și oricare ar fi limba de procedură, ar trebui considerată indispensabilă pentru a‑i asigura apărarea.
Aprecierea Tribunalului
[...]
40. Odată ce instituția face dovada caracterului necesar al recurgerii la un avocat, revine instanței sarcina de a stabili cuantumul până la concurența căruia poate fi recuperat onorariul de avocat de la partea obligată la plata cheltuielilor de judecată.
41. În această privință, instanța nu trebuie să ia în considerare un tarif național care fixează onorariile avocaților, nici un eventual acord încheiat în această privință între partea interesată și agenții sau consilierii săi (a se vedea, de exemplu, Ordonanța Tribunalului de Primă Instanță din 9 septembrie 2002, Pannella/Parlamentul European, T‑182/00 DEP, punctul 28). În lipsa unei dispoziții de natură tarifară a dreptului Uniunii, instanța trebuie să aprecieze în mod liber datele cauzei, ținând cont de obiectul și de natura litigiului, de importanța acestuia din perspectiva dreptului Uniunii, precum și de dificultățile cauzei, de amploarea muncii agenților sau a consilierilor implicați pe care procedura contencioasă a putut să o genereze și de interesele economice pe care litigiul le‑a reprezentat pentru părți (Ordonanța Pannella/Parlamentul European, citată anterior, punctul 29). Instanța trebuie de asemenea să aibă în vedere, atunci când fixează cuantumul onorariului recuperabil, facultatea contributivă a părții obligate la plata cheltuielilor de judecată, pentru a nu se aduce atingere în mod disproporționat dreptului acestei părți la o cale de atac eficientă, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale.
42. În sfârșit, cuantumul onorariului recuperabil al avocatului instituției în cauză nu poate fi evaluat făcând abstracție de munca efectuată, înainte chiar de sesizarea Tribunalului, de serviciile acesteia. Astfel, din moment ce admisibilitatea unei acțiuni este subordonată condiției introducerii unei reclamații și respingerii acesteia de autoritatea împuternicită să facă numiri, serviciile instituției sunt, în principiu, implicate în examinarea litigiilor chiar înainte ca acestea să fie aduse în fața Tribunalului. Rezultă de aici că, în cauzele în care, pentru unul dintre motivele expuse la punctul 38 din prezenta ordonanță, o instituție a recurs la un avocat, numărul total de ore de lucru ale acelui avocat care pot fi considerate obiectiv necesare în legătură cu procedura trebuie evaluat, în principiu, la o treime din orele care ar fi fost necesare avocatului respectiv dacă acesta nu ar fi putut să se sprijine pe munca efectuată anterior de serviciul juridic al instituției.
43. Această proporție ar putea fi totuși fixată la un nivel mai ridicat, în special în ipoteza în care o instituție, confruntată cu un reclamant care a introdus un mare număr de acțiuni având un caracter vădit abuziv, ar fi fost pusă în situația de a trebui să încredințeze unui avocat, în tot sau în parte, gestionarea acestor litigii, inclusiv în faza precontencioasă, pentru a evita mobilizarea într‑o măsură disproporționată a resurselor serviciului său juridic.
44. În lumina considerațiilor care precedă trebuie soluționată prezenta cerere de stabilire a cheltuielilor de judecată, în ceea ce privește onorariul de avocat suportat de BEI în cadrul procedurii principale.
45. În speță, BEI arată că contenciosul funcției publice nu ar ține în niciun mod de activitatea curentă a serviciului său juridic, acesta fiind înainte de toate consacrat misiunii pentru care a fost creată BEI, respectiv acordarea împrumuturilor și a garanțiilor pentru a contribui la dezvoltarea pieței interne. Totuși, după cum s‑a arătat mai sus, o asemenea împrejurare nu poate fi suficientă pentru a dovedi că onorariul plătit avocatului la care a recurs BEI ar trebui considerat ca făcând parte din noțiunea de cheltuieli necesare în legătură cu procedura.
46. Cu toate acestea, din perspectiva împrejurărilor speciale ale speței, Tribunalul consideră că recurgerea de către BEI la un avocat era necesară. Astfel, deși litigiul principal nu ridica dificultăți speciale, iar problemele juridice pe care le punea acesta privind, în principal, legalitatea unui raport de evaluare și a unei decizii de nepromovare, precum și pretinsa existență a unei hărțuiri morale nu erau noi în dreptul Uniunii, se impune a constata că cererea introductivă de 42 de pagini avea o lungime superioară cererilor introduse în mod obișnuit în fața Tribunalului, că anexele sale depășeau 700 de pagini, că motivele invocate erau extrem de numeroase și, o parte dintre acestea, neserioase. Pe de altă parte, domnul De Nicola sesizase deja, anterior acțiunii menționate, Curtea și Tribunalul de Primă Instanță cu un număr semnificativ de cereri introductive, fiecare dintre acestea impunând, din cauza amplorii înscrisurilor, o muncă deosebit de importantă a serviciului juridic al BEI (cauzele conexate T‑7/98, T‑208/98 și T‑109/99, cauzele conexate T‑120/01 și T‑300/01, cauzele conexate T‑7/98 DEP, T‑208/98 DEP și T‑109/99 DEP și cauza C‑198/02 P‑DEP).
47. Astfel, din moment ce acțiunea principală formulată de domnul De Nicola nu poate fi considerată ca prezentând un caracter vădit abuziv, o justă apreciere a muncii obiectiv necesare în legătură cu procedura principală permite fixarea numărului de ore de muncă la 25, respectiv o treime din ceea ce ar fi fost necesar avocatului dacă acesta nu s‑ar fi putut baza pe munca efectuată anterior de serviciul juridic al BEI (75 de ore).
48. Rezultă de aici, în considerarea faptului că tariful orar de 220 de euro reflectă remunerația rezonabilă datorată unui avocat experimentat într‑o cauză de această natură, că onorariul de avocat necesar suportat de BEI în cadrul procedurii principale trebuie evaluat la suma de 5 500 de euro (respectiv 25 de ore × 220 de euro).
În ceea ce privește celelalte cheltuieli legate de procedura principală
49. BEI solicită în primul rând rambursarea sumei de 364,50 euro, corespunzătoare cheltuielilor de deplasare pretins efectuate de avocatul său pentru a se prezenta la ședință. Totuși, o asemenea cerere nu poate fi admisă. Astfel, deși este adevărat că avocatul la care a recurs BEI a facturat într‑adevăr o deplasare profesională la Luxemburg (Luxemburg) într‑un cuantum de 364,50 euro, înscrisurile depuse de BEI în susținerea cererii sale de stabilire a cheltuielilor de judecată nu dovedesc că această deplasare, care privea o reuniune care s‑a ținut la sediul BEI la 17 septembrie 2008, iar nu ședința, care a avut loc la 24 martie 2009, a fost necesară pregătirii acesteia din urmă.
50. Pe de altă parte, în ceea ce privește celelalte cheltuieli solicitate de BEI până la concurența sumei de 850 de euro și care corespund „cheltuielilor de judecată generale” efectuate de aceasta, aceste cheltuieli, neseparabile de activitatea internă a BEI, nu pot ocaziona vreo rambursare, nici măcar forfetară (a se vedea în acest sens Ordonanța BEI/De Nicola, citată anterior, punctul 19).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate cu procedura de stabilire a cheltuielilor de judecată
51. Articolul 92 din Regulamentul de procedură referitor la procedura de contestare a cheltuielilor de judecată nu prevede, spre deosebire de articolul 86 din același regulament, pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată în hotărârea sau ordonanța care pune capăt judecății. Astfel, dacă Tribunalul, pronunțându‑se în cadrul unei acțiuni formulate în temeiul articolului 92 din Regulamentul de procedură asupra contestării cheltuielilor de judecată aferente unei cauze principale, ar statua asupra cheltuielilor de judecată obiect al contestației și, separat, asupra noilor cheltuieli efectuate în cadrul unei acțiuni în contestarea cheltuielilor, el ar putea, eventual, să fie sesizat ulterior cu o nouă contestație referitoare la noile cheltuieli de judecată.
52. Rezultă că nu este necesară pronunțarea separată asupra cheltuielilor și onorariilor legate de prezenta procedură (Ordonanța Tribunalului din 10 noiembrie 2009, X/Parlamentul European, F‑14/08 DEP, punctul 40).
53. Cu toate acestea, revine Tribunalului, atunci când fixează cheltuielile de judecată recuperabile, obligația de a ține seama de toate împrejurările cauzei până la momentul adoptării ordonanței de stabilire a cheltuielilor de judecată. În această privință, Tribunalul poate determina cuantumul cheltuielilor legate de procedura cheltuielilor de judecată și care au fost necesare în sensul articolului 91 din Regulamentul de procedură (a se vedea Ordonanța Schönberger/Parlamentul European, citată anterior, punctul 48).
54. În speță, Tribunalul nu poate decât să constate caracterul vădit disproporționat, în ceea ce privește cuantumul, al cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată, întrucât BEI, care a solicitat ca onorariul recuperabil aferent litigiului principal să fie evaluat la 16 000 de euro, nu a obținut cu acest titlu decât suma de 5 500 de euro, respectiv un cuantum inferior sumei de 6 000 de euro pe care domnul De Nicola îi propusese să o achite în e‑mailul din 8 martie 2010. Pe de altă parte, avocatul BEI a profitat în mod necesar, și în cadrul prezentei cereri de stabilire a cheltuielilor de judecată, de asistența furnizată de serviciile BEI.
55. Totuși, trebuie ținut cont că modalitățile de evaluare a cuantumului recuperabil din onorariul plătit de o instituție avocatului său au fost precizate în prezenta ordonanță. Pe de altă parte, reiese din actele dosarului că avocatul BEI nu numai că a redactat cererea de stabilire a cheltuielilor de judecată, ci a și dat răspunsuri circumstanțiate în scris la mai multe întrebări puse părților de Tribunal.
56. În aceste condiții, Tribunalul apreciază că, din cuantumul de 1 000 de euro solicitat de BEI cu titlu de cheltuieli legate de procedura de stabilire a cheltuielilor de judecată, doar suma de 500 de euro poate fi considerată drept cheltuieli de judecată necesare în sensul articolului 91 din Regulamentul de procedură.
57. Rezultă din tot ceea ce precedă că cuantumul cheltuielilor de judecată care trebuie rambursate BEI de către domnul De Nicola trebuie fixat la suma de 6 000 de euro.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Ședința plenară)
dispune:
Cuantumul cheltuielilor de judecată care pot fi recuperate de Banca Europeană de Investiții în cauza F‑55/08, De Nicola/BEI, se stabilește la 6 000 de euro.
Luxemburg, 27 septembrie 2011.
Comentarii