Înalta Curte de Casație și Justiție
Biroul de Informare și Relații Publice
C O M U N I C A T
În ședința din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțată următoarea soluție:
Decizia nr. 1 în dosarul nr. 19/2012
Admite recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2) din Codul muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 21 ianuarie 2013.
După redactarea considerentelor și semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Purtător de cuvânt al
Înaltei Curți de Casație și Justiție
Judecător Minodora Condoiu
Comentarii