s Minerii din Gorj vor intra de joi în grevă
28 Mai 2013

Minerii din Gorj vor intra de joi în grevă

Aproximativ 5.000 de mineri vor protesta, începând de joi, la Târgu-Jiu, la inițiativa Federației Naționale Mine Energie (FNME), ca urmare a nemulțumirilor legate de anumite acțiuni întreprinse de conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO).

Liderii sindicali au decis să organizeze acest miting ca urmare a nesoluționării revendicărilor înaintate către conducerea CEO, prin adresa din 18 mai, ca urmare a măsurilor abuzive întreprinse în ultima perioadă de către conducerea CEO, precum și ca urmare a faptului că, începând cu data de 1 iunie 2013, s-a hotărât trecerea la un program de lucru de patru zile pe săptămână, ceea ce diminuează câștigurile tuturor lucrătorilor cu peste 20%, fără să se respecte prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM).

"În urma întâlnirii sindicale, FNME a hotărât ca, începând de joi, 30 mai 2013, orele 12.00, în municipiul Târgu-Jiu să se desfășoare un miting-marș, la care vor participa aproximativ 5.000 de lucrători din cadrul CEO. Cei 209 responsabili sindicali prezenți la ședință au stabilit că acțiunile sindicale se vor desfășura, indiferent de acțiunile de intimidare la care vor fi supuși lucrătorii, inclusiv blocarea mijloacelor de transport, caz în care membrii de sindicat vor face deplasarea din zonele miniere spre Târgu-Jiu pe jos. Protestul va continua până la soluționarea tuturor revendicărilor. Solicităm instituțiilor guvernamentale și acționarului minoritar al societății să ia toate măsurile pentru soluționarea revendicărilor lucrătorilor din CEO și pentru derularea unui dialog corect și constructiv cu organizațiile sindicale reprezentative la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol și gaze și minerit energetic, semnatare ale CCM la nivelul CEO, cu respectarea prevederile legale", a menționat președintele FNME, Marin Condescu.

(Sursa: Agerpres)

Contor: 1080 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 28 mai 2013 08:47

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner