s
O cercetare a unor economisti americani arata ca persoanele care au renuntat la fumat castiga mai multi bani fata de cele care inca mai fumeaza sau cele care nu au fumat niciodata, potrivit cotidianul britanic Telegraph, citat de incont.ro.
Încercarea companiilor de a încuraja munca în echipă și de a stimula creativitatea angajaților prin „obligarea" acestora să lucreze în birouri de tip open space a afectat negativ capacitatea de concentrare a angajaților - arată un studiu recent realizat de compania de design Gensler. Cercetarea, realizată pe un eșantion de peste 2.000 de angajați din companii cu domenii de activitate diferite, arată că locuri de muncă eficiente includ atât spațiile închise, liniștite, cât și zonele „de colaborare „ în care angajații au posibilitatea să lucreze împreună, dar numai dacă doresc, scrie The Wall Street Journal, citat de Business Magazin.
Direcția pentru Administrarea Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor Bârlad, instituție aflată în subordinea primăriei din municipiu, a interzis celor 40 de angajați, printr-o dispoziție internă, să mai vorbească la telefonul personal sau să asculte muzică la căști în timpul programului. În caz contrar, aceștia riscă o sancțiune de 10% din salariu sau chiar concedierea, dacă abaterile sunt repetate.
Specialiștii din IT compun o categorie de angajați care se bucură de un program de lucru foarte flexibil și de posibilitatea de a munci de acasă. În prezent, o treime dintre firmele de IT din țară le permit salariaților să muncească de acasă cel puțin o zi pe săptămână, potrivit raportului realizat de compania de consultanță AIMS.
Oboseala cronică este inamicul numărul unu al creativității și memoriei. Costă firmele americane 63 miliarde de dolari anual, sumă rezultată din cauza pierderilor de productivitate. Un studiu făcut asupra impactului lipsei de somn a dus la concluzia că, din cauza efectelor pe care le are asupra modului în care sunt luate deciziile și asupra funcțiilor cognitive, privarea de somn deschide ușa către comportamente lipsite de etică.
Un studiu realizat de compania de consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC), în rândul a 1.300 de directori din întreaga lume, arată că aproape jumătate din șefii de companii din Europa de Vest, respectiv 45%, vor să reducă numărul de angajați, în timp ce la nivel mondial 23% dintre liderii de companii intenționează să își reducă efectivele.
Un studiu realizat firma Glassdoor arată faptul că peste 6 din 10 angajați declară că au găsit la noul job altceva decât li s-a promis, recrutorii având tendința de a cosmetiza realitatea jobului vacant în cadrul interviului de angajare, după cum transmite Realitatea.net.
Atunci când vorbim despre numărul de zile de concediu de odihnă plătit la nivel mondial, muncitorii austrieci sunt printre cei mai fericiți, având în vedere că legea obligă angajatorii să acorde salariaților un minimum de 42 de zile de concediu de odihnă pe an.
Un calcul realizat de Ziarul Financiar arată că economia românească pierde anual peste un miliard de euro pe an ca urmare a acordării de zile libere celor 4,3 milioane de angajați, aceasta fiind valoarea costurilor pe care le au angajatorii cu cele 9 zile libere de săbătoare legală acordate angajaților în timpul săptămânii.
Conducerea Poștei Române a cerut oficiilor județene de poștă, printr-o adresă, să transmită până în 19 aprilie o situație privind numărul angajaților care, în 2013, intenționează să renunțe la locul de muncă prin demisie, cu acordul părților sau prin pensionare anticipată, după cum transmite Mediafax.
Ipsos Global si Reuters au facut un sondaj pe 13.000 de angajati din tarile dezvoltate, ca sa afle care sunt cei mai predispusi sa se foloseasca de zilele libere care li se cuvin. Atunci când vine vorba de relaxare, francezii sunt primii. 89% dintre acestia se folosesc de toate zilele libere prevazute de lege. În același timp, există și state care fac nota discordantă, cum ar fi Japonia și Australia.
Într-o hotărâre din 13 martie 2013 (nr.11-22082), Curtea de Casație franceză a reținut că, atunci când absența extinsă de la locul de muncă a angajatului este rezultatul unei încălcări a obligației de securitate a angajatorului, impactul absenței asupra funcționării societății nu poate fi invocată pentru a justifica o concediere.
Miercuri dimineață, peste 5.000 de angajați ai uzinei Dacia din Mioveni, județul Argeș, au declanșat un protest spotan, fiind nemultumiți că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă și că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document.
Anxietatea de performanță este un sentiment legat de teama de eșec și se poate traduce în moduri diferite: stres ridicat, panica sau atacuri de anxietate. Ea devine o tulburare cronică, aflându-se în centrul riscurilor psihosociale la locul de muncă, performanța fiind cheia succesului într-o companie, unde concurența este exacerbată, după cum reiese dintr-o analiză făcută de cotidianul francez Le Figaro.
Cuplurile căsătorite care lucrează în aceeași companie au dreptul să își ia concediu în același timp, situația fiind similară și pentru partenerii legați printr-un Pact civil de solidaritate (Articolul L3141-15 din Codul Muncii francez), potrivit deciziei Curții de casație franceze nr. 11-26934 din 26 februarie 2013.
În prezent, potrivit statisticilor CNIPMMR, organizația care promovează interesele firmelor mici și mijlocii, pe baza datelor comparative ale Eurostat din 2010, ponderea angajaților din sectorul privat raportată la totalul populației este de doar 13,7% în România, aspect care ne plasează pe ultimele locuri din Europa, după cum transmite Ziarul Financiar. În state precum Elveția, Danemarca sau Cehia procentul este de peste două ori mai mare.
Cel mai bine plătiți angajați de la nivelul economiei românești se află în București, potrivit datelor oferite de Inspecția Muncii, bazate pe statisticile din Revisal. La nivel național există doar 33.000 de angajați din cei peste 5 milioane de salariați aflați în evidențele Inspecției Muncii cu un salariu lunar de peste 10.000 de lei brut pe lună (7.000 de lei net lunar, adică 1.500 de euro), iar peste două treimi dintre aceștia lucrează în Capitală.
Întârzieri sistematice? Un birou haotic? Atenție, acest lucru poate fi un semn al nevrozei profesionale. Psihologul francez Roland Guinchard a explicat în ultima sa carte, "Personalitățile dificile sau periculoase la locul de muncă" cum pot fi recunoscute comportamentele "toxice" dintr-o echipă, după cum transmite site-ul cadremploi.fr.
Grupul Aldi, gigantul german de retail, a fost acuzat de curând de către publicația Der Spiegel că și-ar fi spionat angajații, după cum relatează Le Figaro în ediția sa online. Acuzațiile se bazează pe mărturia unui detectiv particular angajat de aproape 15 de ani de către grupul german. Acesta a afirmat că a avut obligația de a spiona aproximativ 300 de magazine Aldi Süd și Aldi Suisse și de a raporta orice particularitate.
Potrivit Wall Street Journal, citat de site-ul incont.ro, unii angajatori au adoptat o practica experimentala în ideea stimulării creativității angajatilor, creșterii afacerilor si prevenirii momentelor de criza, și anume acordarea de zile nelimitate de concediu cu plata. Prin aceasta strategie, angajatorii le arata celor care lucreaza pentru ei ca sunt respectati, iar viata lor personala este apreciata.
In sedinta de Guvern de joi, 27 decembrie 2012, s-a luat decizia plafonarii si pentru anul 2013 a indemnizaţiilor directorilor din companiile de stat, precum si stabilirea unui prag maxim de 3% pentru cresterea salariilor angajaţilor, dar numai in conditiile in care societatea în care lucrează a înregistrat profit în anul precedent.
Un raport al Eurostat pentru anul 2010 indică faptul că unul din șase angajați de la nivelul UE 27 face parte din categoria salariaților cu venituri mici, existând diferențe semnificative între statele membre în funcție de sexul angajaților, nivelul de educație și tipul de contract. Pe primele trei locuri ca număr de angajați cu venituri reduse se află Letonia (27.8%), Lituania (27.2%) și România (25.6%).
Eurostat a realizat un raport referitor la situația companiilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește dotarea angajaţilor cu dispozitive mobile cu acces la internet, precum tablete, smartphone-uri şi laptopuri, care plasează România pe ultimul loc între statele comunitare. Astfel, numai 22% dintre companii se preocupă de acest aspect, procentajul fiind de peste două ori mai redus faţă de media de 48% înregistrată la nivelul UE.
Legislația franceză privind contractele cu durată determinată (CDD) prevede că acestea trebuie să fie realizate în scris și să conțină un număr de mențiuni, inclusiv definirea exactă a motivului (articolul L. 1242 -12 din Codul muncii). În cazul în care este încheiat pentru a înlocui un salariat absent, CDD-ul ar trebui să includă, de asemenea, numele și calificările angajatului înlocuit.
Studiul "Career Hapiness Index", realizat de firma City and Guilds, indică faptul că cei mai fericiți angajați din lume sunt grădinarii și florarii, motivul principal pentru starea de bine fiind mediul de lucru. Pe lista locurilor de muncă cu angajații fericiți mai figurează PR-iştii, cercetătorii, arhitecții, dar și personalul din turism.