14 Martie 2012

Limbajul nonverbal ne poate distruge șansele la un interviu de angajare. 5 lucruri ce trebuie evitate.

Interviul este un moment important atunci când vă aflați în căutarea unui loc de muncă și trebuie să îi acordați importanța cuvenită. Pe lângă informațiile pe care le veți comunica verbal și, în acest sens, am listat anterior cele 10 întrebări „capcană” la care trebuie să fiți atenți ce răspunsuri oferiți, o mare parte din evaluarea dumneavoastră se va face și în funcție de ceea ce transmiteți nonverbal, prin postură, gesturi și atitudine.

Vă prezentăm mai jos cele mai comune greșeli pe care le fac oamenii la interviul de angajare prin limbajul trupului, precum și câteva sfaturi de cum am ați putea să le evitați:

  1. Strângerea de mână reprezintă o primă impresie extrem de importantă. Aceasta trebuie să fie fermă, nu agresivă, dar în niciun caz slabă, să vă trădeze emoțiile. De asemenea, asiguraţi-vă că mâna dumneavoastră este uscată, iar dacă emoțiile și-au spus cuvântul, ştergeţi-vă înainte de a vă întâlni cu intervievatorul.
  2. Nu vă atingeţi faţa. Oamenii își ating fața instinctiv şi în mod inconştient. Dar, dacă doriţi să faceţi o impresie bună va trebui să fiți conştient de locul unde se află mâinile dumneavoastră pe durata interviului. Atingerea feței este uneori interpretată ca un semn al lipsei de onestitate.
  3. Nu țineți braţele încrucișate. Încrucișarea brațelor este un semn de defensivitate și  agresivitate pasivă. Asta nu e impresia pe care doriţi să o transmiteți, asa că puneți-vă mâinile pe masă unde acestea nu pot provoca astfel de probleme.
  4. Nu priviţi fix interlocutorul. Probabil ştiţi că menținerea contactului vizual este un lucru bun. Totuși, există o diferenţă între a avea un contact vizual pozitiv, care trebuie să vină cât mai natural,şi pur şi simplu a vă holba. Este bine să adoptați o cale de mijloc și să păstraţi contactul vizual cu moderație. În acelaşi timp, nu lăsați ochii să rătăcească în jurul în jurul camerei ca şi cum sunteți plictisit.
  5. Evitați să dați din cap de prea multe ori. Ați putea crede că este o idee bună să aprobați intervievatorul sau să dați impresia că sunteți atent dând din cap cât mai des, dar realitatea este că acest lucru poate spune despre dumneavoastră că sunteți linguşitor și lipsit de caracter. Așadar, dați din cap cu moderație şi numai atunci când este necesar.

 (Sursa: CBSMoneyWatch.com)

Contor: 1516 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 14 martie 2012 07:57

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner