Primul articol din nr. 6/2011 al Revistei de Drept Social – dreptul muncii şi securităţii sociale („Contractul individual de muncă nu este un contract intuitu personae (I)”) aparține avocatului Costel Gîlcă. Acesta tratează tema lipsei caracterului intuitu personae a contractului individual de muncă.
Expresia se referă la faptul că încheierea unui contract individual de muncă se face prin luarea în considerare a calităţilor personale ale salariatului de către angajator și avându-se în vedere condiţiile oferite de angajator. În aceste condiții, salariatul nu îşi poate executa obligaţiile prin intermediul sau cu ajutorul altei persoane, neoperând nici transmiterea lor pe cale succesorală.
În contextul în care literatura română actuală de specialitate este unanimă în aprecia că contractul individual de muncă are caracter intuitu personae, avocatul Costel Gîlcă prezintă, în această primă parte a studiului realizat, o serie de argumente care să demonteze caracterul absolut al acestei opinii.
În prezent, există situaţii în care contractul de muncă nu se mai bucură de caracterul intuitu personae. Un exemplu relevant este munca la domiciliu. În această situaţie nu are relevanţă cine prestează activitatea, ci important este ca produsul finit să fie livrat. Limitarea înlocuirii titularului de către membrii familiei, trebuie privită în contextul general al doctrinei comuniste: orice alt tip de prestare de muncă în favoarea/folosul unei persoane este considerată ca exploatare, iar pe cale de consecinţă interzisă absolut.



Comentarii