Curtea Europeană de Justiție a subliniat în hotărârea dată în cauza C-586/10 că dreptul Uniunii, care pune în aplicare un acord-cadru încheiat de partenerii sociali europeni cu privire la munca pe durată determinată, consideră că contractele de muncă pe durată nedeterminată constituie forma generală a raporturilor de muncă. Prin urmare, statele membre sunt obligate să ia măsuri de prevenire a oricărei utilizări abuzive a contractelor de muncă pe durată determinată succesive. În cadrul acestor măsuri, ele pot stabili, între altele, „motive obiective”, care pot justifica reînnoirea unor asemenea contracte.
Dreptul german prevede că înlocuirea temporară a unui lucrător constituie un astfel de motiv obiectiv, în special în caz de reînnoire din motive de concediu de maternitate sau pentru creșterea copilului. Astfel, în cauza analizată de CJUE, doamna Bianca Kücük a fost angajată a Land Nordrhein-Westfalen (Landul Renania de NordWestfalia, Germania) în calitate de asistentă în cadrul grefei Amtsgericht Köln (Tribunalul Cantonal din Köln, Germania) pentru o perioadă de unsprezece ani, în temeiul a, în total, treisprezece contracte de muncă pe durată determinată. Toate aceste contracte au fost încheiate pentru înlocuirea unor asistenți, angajați pe durată nedeterminată, care intraseră în concedii temporare (spre exemplu, în concediu pentru creșterea copilului).
La Arbeitsgericht Köln (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Köln, Germania), doamna Kücük a arătat că ultimul său contract de muncă a devenit contract pe durată nedeterminată ca urmare a inexistenței unui motiv obiectiv care să justifice limitarea lui în timp. Astfel, un număr total de treisprezece contracte de muncă pe durată determinată încheiate consecutiv în decurs de unsprezece ani nu pot corespunde în niciun caz unei nevoi temporare de personal de înlocuire.
Curtea Federală pentru Litigii de Muncă care trebuie să soluționeze acest litigiu în calitate de instanță de ultim grad de jurisdicție, a soclicitat Curții de Justiție să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor relevante din dreptul Uniunii.
În hotărârea din 26 ianuarie 2012, Curtea a constat că nevoia temporară de personal de înlocuire – astfel cum este prevăzută de dreptul german – poate, în principiu, să constituie un motiv obiectiv în sensul dreptului Uniunii, care justifică atât caracterul determinat al duratei contractelor încheiate cu personalul de înlocuire, cât și reînnoirea acestor contracte.
Simplul fapt că un angajator este obligat să folosească frecvent sau chiar permanent înlocuiri temporare, iar aceste înlocuiri pot fi realizate și prin angajarea unor salariați în temeiul unor contracte de muncă pe durată nedeterminată nu implică absența unui astfel de motiv obiectiv și nici existența unui abuz. Astfel, impunerea în mod automat a încheierii unor contracte pe durată nedeterminată – în cazul în care mărimea întreprinderii sau a entității vizate și compunerea personalului acesteia determină existența unei nevoi frecvente sau permanente de personal de înlocuire cu care se confruntă angajatorul – ar depăși sfera obiectivelor urmărite prin acordul-cadru al partenerilor sociali europeni, pus în aplicare prin dreptul Uniunii, și ar încălca astfel marja de apreciere acordată statelor membre și partenerilor sociali.
Cu toate acestea, cu ocazia aprecierii, într-un caz particular, a aspectului dacă reînnoirea unui contract pe durată determinată este justificată de un motiv obiectiv, precum nevoia temporară de personal de înlocuire, autoritățile naționale trebuie să ia în considerare toate împrejurările acestui caz particular, inclusiv numărul și durata cumulată a contractelor pe durată determinată încheiate în trecut cu același angajator.
(Sursa: CJUE)
Comentarii