În 24 ianuarie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a prezentat punctul de vedere în cauza C-282/10, cerere formulată în cadrul unui litigiu între doamna Dominguez, pe de o parte, și angajatorul acesteia, Centre informatique du Centre Ouest Atlantique (denumit în continuare „CICOA”), pe de altă parte, cu privire la cererea doamnei Dominguez de a beneficia de un concediu anual plătit aferent perioadei cuprinse între luna noiembrie 2005 și luna ianuarie 2007, neefectuat din cauza unui concediu medical prescris în urma unui accident, și, în subsidiar, de o indemnizație compensatorie.
Acțiunea principală și întrebările preliminare
În noiembrie 2005, doamna Dominguez a fost victima unui accident de traseu între domiciliul acesteia și locul său de muncă. În urma acestui accident, ea s-a aflat în concediu medical în perioada 3 noiembrie 2005 – 7 ianuarie 2007. Doamna Dominguez a sesizat justiția franceză pentru a obține 22,5 zile de concediu aferente acestei perioade, pe care angajatorul său, Centre informatique du Centre Ouest Atlantique („CICOA”) a refuzat să i le acorde și, în subsidiar, plata unei despăgubiri în valoare de aproape 1970 de euro. Doamna Dominguez susține astfel că accidentul de traseu este un accident de muncă, având același regim ca acesta din urmă. În opinia acesteia, perioada de suspendare a contractului său de muncă consecutivă accidentului de traseu ar trebui asimilată unei perioade de muncă efectivă pentru calcularea concediilor sale plătite.
Întrucât nu a avut câștig de cauză, doamna Dominguez a declarat recurs în casație. Cour de Cassation (Franța) a solicitat Curții de Justiție să se pronunțe cu privire la compatibilitatea cu Directiva privind organizarea timpului de lucru a reglementării franceze care, pe de o parte, subordonează nașterea dreptului la concediul anual plătit condiției ca salariatul să fi lucrat cel puțin 10 zile (sau o lună în reglementarea anterioară lunii februarie 2008) la același angajator în perioada de referință (în principiu un an).
Pe de altă parte, reglementarea franceză recunoaște drept perioade de muncă efectivă, perioadele în care executarea contractului de muncă a fost suspendată, printre altele din cauza unui accident de muncă, fără a menționa accidentul de traseu.
Hotărârea Curții
Curtea a subliniat mai întâi că directiva trebuie să fie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții naționale care condiționează dreptul la concediul anual plătit de existența unei perioade minime de activitate efectivă de 10 zile (sau de o lună) în perioada de referință.
Curtea amintește că dreptul la concediul anual plătit constituie un principiu de drept social al Uniunii de o importanță deosebită, de la care nu se poate deroga și a cărui transpunere de către autoritățile naționale poate fi efectuată numai în limitele prevăzute în mod expres de directivă. Deși statele membre pot defini condițiile de exercitare și de transpunere a dreptului la concediul anual plătit, acestea nu pot totuși să condiționeze în vreun mod constituirea însăși a acestui drept și nici să excludă însăși nașterea acestui drept acordat în mod expres tuturor lucrătorilor.
Pe de altă parte, Curtea confirmă că directiva nu face nicio distincție între lucrătorii care, în perioada de referință, sunt absenți de la serviciu pentru că se află în concediu medical și cei care au lucrat efectiv în această perioadă
Astfel, în ceea ce îi privește pe lucrătorii aflați în concediu medical prescris în mod legal, un stat membru nu poate condiționa dreptul la concediul anual plătit conferit de această directivă tuturor lucrătorilor de obligația de a fi lucrat efectiv înperioada de referință.
În al doilea rând, Curtea a precizat că la aplicarea dreptului intern, instanțele naționale sunt obligate, în măsura posibilului, să interpreteze dispozițiile acestuia în lumina textului și a finalității directivei. Pentru a garanta efectivitatea deplină a acesteia, va reveni instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă poate interpreta dreptul național în sensul că permite să se asimileze absența lucrătorului ca urmare a unui accident de traseu cu o absență ca urmare a unui accident de muncă. În această privință, Curtea a subliniat că, potrivit directivei, dreptul oricărui lucrător la concediul anual plătit de cel puțin patru săptămâni nu poate fi afectat, indiferent dacă acesta se află în concediu medical în perioada de referință ca urmare a unui accident survenit la locul de muncă sau în altă parte ori ca urmare a unei boli de orice natură sau având orice cauză.
Curtea a considerat, de asemenea, că directiva permite statelor membre să prevadă o perioadă de concediu anual plătit diferită în funcţie de cauza bolii, cu condiţia ca această perioadă să fie mai mare sau egală cu perioada minimă de patru săptămâni garantată de această directivă.
(Sursa: CURIA)
Comentarii