Actualul Cod al muncii stabileşte în cadrul art.269, instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă. Astfel, conform noului Cod al muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă, iar cererile referitoare la conflictele de muncă vor fi adresate instanței competente în cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut ocazia să se pronunţe asupra noţiunii de domiciliu prin decizia civilă nr. 4047 din 13 mai 2011 - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Astfel, ICCJ a reţinut ca prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea – Secția civilă, s-a formulat contestație împotriva decizia privind încetarea contractului de muncă. La termenul fixat în 10 iulie 2010, instanța a pus în discuția părților situația domiciliului contestatoarei, în sensul că decizia de desfacere a contractului de muncă îi fusese comunicată la domiciliul indicat în actele de identitate, deși în contestație era indicată o altă adresă, așadar fiind ales un alt domiciliu.
Contestatoarea a susținut că potrivit actelor oficiale, avea domiciliul într-o anumită comună, dar în fapt, locuia fără forme legale, în municipiul Râmnicu Vâlcea. După toate aceste precizări din cauză, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale.
Prin sentința civilă nr.619 din 14 iulie 2010, Tribunalul Vâlcea – Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, reținând că – în conformitate cu art.284 alin.2 din Codul Muncii (actualul art.269) – competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, fiind o competență teritorială absolută, derogatorie de la dreptul comun. În acest sens, instanța a considerat că trebuie avut în vedere domiciliul stabilit în mod legal pe care reclamantul îl are, indiferent de caracterul său temporar sau definitiv.
La rândul său, Tribunalul Giurgiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, constatând un conflict negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte a constatat că în speţă, competent teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Vâlcea, pentru considerentele ce succed:
- potrivit dispoziţiilor art. 284 din Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă sunt de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul;
- noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică şi principală a reclamantului, ci adresa unde locuieşte efectiv;
- potrivit dispoziţiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde îşi are locuinţa statornică sau principală”.
Din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 284 alin. 2 din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu, aşa cum rezultă din conţinutul art. 85 şi urm. C.proc.civ., este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.
Mai mult decât atât, normele din Codul muncii care reglementează competenţa teritorială, potrivit cărora instanţa competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului, reprezintă o derogare de la dispoziţiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreşte facilitarea accesului la justiţie al acestuia.
În speţă, în cadrul contestaţiei cu care a investit instanţa, reclamanta a indicat un domiciliu ales, iar în faţa Tribunalului Vâlcea, la termenul din 14 iulie 2010, a susţinut că, potrivit actelor de identitate, are domiciliul în Comuna Copăceni, Judeţul Giurgiu, însă locuieşte efectiv, dar fără forme legale în Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Faţă de considerentele expuse, având în vedere că reclamanta locuieşte efectiv în Municipiul Râmnicu Vâlcea, în raport cu dispoziţiile art. 284 alin. 2 Codul muncii, instanţa competentă teritorial este Tribunalul Vâlcea.
Ca o concluzie, putem reitera faptul că - în dreptul muncii - noțiunii de domiciliu i se acordă valențe mult mai practice. Nu interesează locuința statornică și principală a reclamantului, cât adresa unde acesta locuiește efectiv. Scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile litigiului să poată fi înștiințate cu ușurință de existența procesului, pentru a se da eficiență dreptului lor la apărare.
Comentarii
Mi se pare ciudat sa se considere legal domiciliul ales, el nefigurand in vreo baza de date legala, putand fi nedeclarat si foarte fluctuant, in functie de interesele petentului. Cel putin nagajatorul nu avea de unde sa stie daca nu i-a fost declarata adresa "de fapt".
Vrei sa faci o opinie separata pe aceasta problema. Cred ca sunt de acord cu tine, ca statul nu ar trebui sa accepte situatia ilegalitatii. NU ma pricep, insa...cred ca fiecare cetatean roman trebuie sa isi declare domiciliul sau resedinta, chiar si cea temporara. Iar instanta sa judece pe baza documentelor nu pe baza unei simple declaratii.