În perioada 7-8 iunie 2012 se desfășoară la Istanbul, Turcia, seminarul „Combating Violence Against Women in the Context of Effective Implementation of Human Rights Standards”, adresat judecătorilor şi procurorilor, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional al Magistraturii.
Evenimentul este organizat de Justice Academy of Turkey și se va desfășura în limbile engleză, franceză, rusă, arabă – traducere simultană. Costurile aferente seminarului vor fi acoperite de Justice Academy of Turkey.
Pentru înscrierea la acest seminar, candidații trebuie să trimită pe adresa maria.dragu@inm-lex.ro, până la data de 7 mai, ora 10.00, următoarele documente:
- CV actualizat-cuprinzând date de contact (telefon, fax, e-mail);
- scrisoare de intenţie;
- certificat de competenţă lingvistică (în măsura în care candidatul posedă un astfel de certificat);
INM va efectua selecţia iniţială a candidaţilor români în funcţie de următoarele criterii:
- relevanţa cursului pentru activitatea profesionala a magistratului candidat;
- cunoaşterea temeinică a limbii străine în care se desfăşoară seminarul, atestată prin documente oficiale depuse de candidat;
- posibilitatea şi disponibilitatea magistratului de a disemina informaţiile la care a avut acces prin intermediul acestor seminarii (de exemplu calitatea de formator INM la nivel centralizat ori descentralizat, întocmirea de note de studiu, publicarea de articole);
- vor avea prioritate magistraţii care nu au participat în decursul ultimilor 2 ani la alte forme de pregătire internaţională (EJTN, ERA, EIPA).
(Sursa: INM)



Comentarii