s În ce condiții va putea Mona Pivniceru prelua functia de ministru al Justiției?
9 August 2012

În ce condiții va putea Mona Pivniceru prelua functia de ministru al Justiției?

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se va întruni, în condiţii de cvorum, în perioada 20-24 august 2012 pentru a lua act de demisia Monei Pivniceru din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, condiție necesară ca demisia sa devină efectivă şi pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru ca Mona Pivniceru să revină în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar locul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii să devină vacant.

Acesta este primul pas în procesul de preluare a funcției de ministru al Justiției. Ulterior, Secţia pentru judecători a Consiliului urmand sa analizeze solicitarea de detaşare a doamnei judecător la Ministerul Justiţiei, în vederea numirii în funcţia de Ministru al Justiţiei.

CSM a precizat ca numirea într-o funcţie de demnitate publică a unui judecător în funcţie, fără ca acesta să fi fost detaşat de Consiliul Superior al Magistraturii, în prealabil, în acest scop, contravine dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţia României, republicată şi ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi generează o situaţie de incompatibilitate pentru magistratul respectiv.

 (Sursa: CSM)

Contor: 1295 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 9 august 2012 07:29

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner