În următoarele trei luni, aproape un sfert (23%) dintre angajatorii de pe piaţa locală preconizează că vor face angajări, acestea fiind cele mai optimiste planuri de angajare din ultimii patru ani, potrivit unui studiu ManpowerGroup România. Previziunea netă de angajare pentru T4 este de 14%, având în vedere că 23% de angajatori care spun că vor creşte numărul de angajaţi, 10% preconizează reduceri de personal, iar 65% anticipează că îşi vor menţine volumul de personal la acelaşi nivel.
"Pentru următoarele luni, perspectivele de angajare în România sunt între cele mai bune din regiune. Pe de altă parte, pe termen mediu, angajatorii din ţara noastră sunt nevoiţi să facă faţă unei incertitudini de ordin local care se adaugă contextului european. Cu capitalul uman, potenţialul agricol şi turistic de care dispune, cu infrastructura actuală şi cu fondurile UE la care are acces, România ar putea crea zeci de mii de locuri de muncă noi în anii următori", susţine Valentin Petrof, general manager al ManpowerGroup România, o companie cu afaceri de 26,5 mil. euro anul trecut.
La capitolul angajări, cele mai multe șanse le oferă companiile care activează în industria prelucrătoare şi în retail. Cora, Auchan sau Mega Image sunt doar câţiva dintre retailerii care au anunţat că vor face câteva sute de noi angajări până la finalul anului. În ceea ce priveşte regiunile în care se vor face cele mai multe angajări, studiul relevă faptul că în regiunea Nord-Vest previziunea de angajare este cea mai mare, de 25% şi în sudul ţării, unde previziunea este de 21%.
(Sursa: Ziarul Financiar)



Comentarii