Știu, titlul este foarte dur, așa că vă invit să citiți cu atenție totul până la capăt.
Întâi de toate să stabilim ce se ascunde sub termenul de dreptul muncii și dreptul securității sociale sub aspectul legislativ.
Reflexul de gândire duce cu gândul doar la Codul muncii, când vorbim de dreptul muncii, și la o zonă obscură, când este vorba de dreptul securității sociale, poate doar la sistemul public de pensii.
Cum codul muncii este o lege de aproximativ 300 de articole, pare o lege simplă, astfel încât este greu de înțeles de unde poate veni complexitatea în această ramură.
Și totuși Codul muncii nu reprezintă decât vârful icebergului, dreptul muncii fiind format din totalitatea actelor care reglementează relațiile de muncă atât în sectorul privat, cât și în cel bugetar. De la câteva sute de articole se ajunge la câteva mii de astfel de articole. Mult mai mult decât Codul civil.
La aceasta trebuie să adăugam și frecventele modificări. Numai anul acesta a fost adoptat un număr de 246 de acte legislative în domeniul dreptului muncii, iar în 10 ani Codul muncii s-a modificat de 13 ori! Codul civil se modifică o dată pe secol!
La aceasta trebuie să mai adăugăm normele europene în materia dreptului muncii, probabil în jur de 1000 de articole, plus întreaga jurisprudență a Curții de Justiție a Uniunii Europene (sau cel puțin cele câteva zeci de hotărâri fundamentale ale CJUE).
Așadar dreptul muncii este o ramură de drept de mare complexitate, care trece însă la nivel de percepție ca fiind o ramură de drept formată doar din Codul muncii.
Dacă intrăm în zona dreptului securității sociale, format la rândul său din asigurări sociale și asistență socială, situația este și mai complexă, mulțimea textelor de lege este copleșitoare.
Orice justițiabil care ajunge în fața unui complet de judecată dorește ca judecătorul să depună maxim de efort intelectual, dar mai ales un maxim de competență profesională, adică să cunoască foarte bine nu doar textele legale, dar și principiile călăuzitoare.
În practică însă nu se întâmplă astfel, de foarte multe ori judecătorii sunt foarte slab pregătiți și aceasta nu din vina lor.
Și eu, dacă aș fi în locul lor, aș fi la fel de slab pregătit, astfel încât nu vreau să spun decât ce am constatat, și anume că sistemul de formare profesională a judecătorilor are, în această materie, erori fundamentale de funcționare, iar factorii de decizie trebuie să ia măsurile necesare.
Ramura dreptului muncii se studiază în anul al IV-lea de facultate, când majoritatea studenților sunt interesați de examenul de licență, acordând un timp limitat studiului acestei materii.
Așadar bagajul de cunoștințe cu care un student pleacă din facultate este unul normal pentru studiul unei materii, însă evident total insuficient pentru a putea judeca, pentru a putea împărți dreptatea în această materie.
În materia dreptului securității sociale, situația este și mai cumplită, deoarece nu există, la nivelul tuturor facultăților de drept din România, cursuri.
Surpriza absolut neplăcută vine din partea Institutului Național de Magistratură. Deși scopul acestei instituții este acela de a pregăti profesional viitorii judecători, în programa acestei instituții nu se regăsește materia dreptului muncii și a dreptului securități sociale.
Este greu de imaginat cum conducerea științifică a INM nu a gândit să introducă în programa școlară aceste materii, în condițiile în care există secții specializate pe această materie și se vorbește chiar de tribunale ale muncii. Greu de imaginat această eroare de gândire.
Așadar să reținem că la Institutul Național de Magistratură nu se studiază dreptul muncii și dreptul securității sociale.
După absolvirea Institutului Național al Magistraturii, absolvenții acestuia devin fie judecători, fie procurori. Cei care devin judecători intră doar în litigiile civile și penale, așadar nu au tangență cu dreptul muncii.
După cei aproximativ 5 ani în care sunt judecători în civil și penal, judecătorii susțin concurs pentru ocuparea posturilor de judecători la tribunal. Cei care își aleg secția de conflicte de muncă intră pentru prima dată în contact cu materia dreptului muncii, deoarece, printre celelalte materii (deci atenție, printre celelalte materii), susțin și un examen teoretic de dreptul muncii.
Nu se poate afirma că, după lecturarea a maxim două cărți de dreptul muncii (pe piață nu există decât două tratate de dreptul muncii de o anumită anvergură), cineva devine un mare specialist în acea materie, ci doar ca are o idee vagă, generală și teoretică despre materia dreptului muncii.
În materia asigurărilor sociale este și mai rău, deoarece nu există nicio carte pe piața din România. Așadar în această materie judecătorii nu cunosc nici măcar principiile fundamentale ale asigurărilor sociale.
În fine, după trecerea examenului, câștigătorii devin judecători care intră în sala de judecată cu cunoștințe absolut minime în domeniul dreptului muncii și al dreptului securității sociale.
Paradoxal, acesta este momentul de la care judecătorii încep să devină specialiști în dreptul muncii și dreptul securității sociale. Suntem în fața a ceea ce pe vremea comunismului se numea "calificare la locul de muncă".
Practic, judecătorii încep să se califice la locul de muncă, însă această calificare se realizează pe drepturile justițiabililor, soluțiile pronunțate de judecătorii proaspăt absolvenți fiind uneori timide (pentru a fi diplomați).
Poate că în cadrul secțiilor de dreptul muncii există un sistem de îndrumare și poate că există un schimb informațional, însă aceasta este organizare ah-hoc și nu una profesională, rațională, organizațională.
Din acest moment, fiecare judecător începe să se dezvolte în mod personal, fără niciun sprijin substanțial organizațional.
Poate că au existat și există inițiative ale președinților secțiilor de conflicte de muncă sau ale președinților de tribunal pentru organizarea unor seminarii și cursuri, însă acestea nu acoperă golul organizatoric în pregătirea profesională a judecătorilor. Vorbim de pregătire profesională temeinică, fundamentală, aptă să conducă la soluții de înalt nivel științific și nu la soluții de finalizare a dosarelor.
La nivelul Curților de Apel, situația pare să fie mai bună, deoarece de regulă promovează judecătorii de la secția de litigii de muncă de la tribunal. Însă în măsura în care la secția de conflicte de muncă promovează un judecător din civil sau penal, pregătirea lui profesională este catastrofală. Am întâlnit jduecători excelent pregătiți și la tribunal și la curtea de apel, însă doar singular daor ca individualitate și nu ca rezultat al unei organizări raționale și profesioniste.
Așadar, ca să concluzionăm, judecătorii români sunt foarte slab pregătiți în materia dreptului social, deoarece sistemul nu este astfel organizat încât să producă specialiști de înaltă clasă, totul este lăsat la marea inspirație și interes ale judecătorului, ființă umană, ceea ce este inacceptabil pentru un sistem bine organizat.
Personal apreciez că, pentru această situație, inacceptabilă (ca un justițiabil să știe mai mult drept substanțial decât cel care pronunță hotărârea), vinovat este în primul rând Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii.
Aceste două instituții sunt cele care au obligația de a organiza sistemul de formare profesională a judecătorilor, astfel încât să aducă în fața justițiabilului nu doar un individ uman numit judecător, ci și un profesionist adevărat, dacă nu un profesionist al dreptului, cel puțin un profesionist în materia în care va urma să judece!
*
* *
EXEMPLE
Câteva exemple clare cu privire la incompetența judecătorilor în materia dreptului social. Acești judecători de la judecătorii sunt viitorii judecători în litigiile de muncă.
Exemplul 1.
Judecătoria Galați, secția civilă
Dosar nr. 251***/233/2010
Pentru lucrările efectuate de o persoană fizică în regie proprie nu este necesară încheiere de contracte individuale de muncă pentru persoanele care ajută pe proprietar la ridicarea construcției, deoarece persoane fizică nu poate avea calitate de angajator.
[...]
Admite cererea. Anulează procesul verbal. Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 6 000 lei aplicate și înlătură celelalte sancțiuni contravenționale”
Exemplul 2.
Judecătoria Galați, secția civilă
Dosar nr. 115***/233/2010
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că și o persoană fizică poate avea calitatea de angajator, însă doar angajatorii persoane juridice, persoane fizice autorizate sau asociații familiale au obligație de a încheia contracte individuale de muncă, în formă scrisă, anterior începerii activității
[...]
Admite cererea. Anulează procesul verbal. Exonerează petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 6 000 lei aplicate”
Texte de lege aplicabile
Codul muncii
- Extras -
Art. 10
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Art. 14
(1) În sensul prezentului cod, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă.
(2) Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalității juridice.
(3) Persoana fizică dobândește capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, din momentul dobândirii capacității depline de exercițiu.
Hotărârea de Guvern nr. 500/2011
Art. 2
(1) Încadrarea in munca a unei persoane se realizeaza, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, numai prin incheierea unui contract individual de munca, in temeiul caruia persoana fizica, in calitate de salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.
Legea nr. 319/2006
Art. 5
"Angajator - persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca ori de serviciu cu lucratorul respectiv si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii."
Un an bun, plin de energie pozitivă!
Va urma:
- Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție - mai incompetenți decât judecătorii de la Tribunal și Curtea de Apel în materia dreptului muncii.
Comentarii
Tin sa va corectez in legatura cu pregatirea teoretica a studentilor in domeniul Dreptului securitatii sociale. In Iasi, la "Cuza", exista un optional in anul 3 pe aceasta materie, destul de util ca sa capeti o privire de de ansamblu si sa intelegi principiile si mecanismele asigurarilor sociale si asistentei sociale. Intr-adevar, nu ni s-au recomandat carti romanesti in bibliografie, din motivul aratat de dvs.
din pacate, ai mare dreptate, costel !
@Katerina.....nu faci decat sa imi confirmi ca programele universitare nu cuprind cursuri obligatorii. Si eu am facut optionale....erau cativa studenti veniti sa mai ia niste note mari. Nu spun ca e cazul si nici nu are relevanta, important e ca nu se studieaza temeinic.
Imi permit, cu tot respectul pe care vi l-ati castigat, sa va contrazic:
NU, dumneavoastra, in locul lor, nu ati fi fost slab pregatit, indiferent de cum s-ar fi aratat sistemul de pregatire
profesionala; mai mult, ati fi cerut schimbarile necesare, ati fi facut ceva….
Profesionalismul este legat de profesionist, de exercitarea profesiei.
Unul de isi respecta si isi iubeste profesia, nu asteapta la nesfarsit sa fie chemat la seminarii, la cursuri, la orice forma de pregatire care il ajuta in profesie
Tocmai faptul ca legislatia e atat de stufoasa, tocmai faptul ca lucreaza pentru oameni, indiferent ca este judecator, avocat, medic sau are alta profesie in care problemele omului constituie obiectul muncii, profesionistul depune tot efortul necesar sa se pregateasca si daca nu are cum s-o faca singur sa ceara schimbarea; daca ar fi interesati de pregatirea lor profesionala, au cultura necesara sa faca propuneri pentru a fi imbunatatit sistemul de pregatire, sa propuna cursuri, sa ceara …sa lupte cu sistemul catastrofal si, dintr-un gest de altruism fata de cei ce vor urma INM, constatand ca ei insisi au iesit „tufe de venetia” in anumite segmente, sa ceara schimbarile dovedite necesare in programa de studiu
Oare nu in dorinta lor ca rezultatele lor sa fie excelente sta puterea de a schimba ceva in acest sens?
Am vazut la tv ca sunt asociatii de judecatori, organizatii, sau cum s-ar numi si sunt vocale.
Oare cat de mare este teancul de propuneri, de cereri ale acestora , aflat pe masa CSM, INM, sau Ministerului Justitiei, sau oricui ar avea puterea sa faca ceva sa-i ajute sa devina profesionisti.?
Justitiabilul „ beneficiaza „ de dreptate, in marea majoritate a cazurilor, „dupa ureche”, asa cum canta manelistii care tooot exerseaza si ajung la o aparenta performanta instrumentala
Ca justitiabil ma simt ca tambalul sau contrabasul pe care exerseaza manelistul…
„Instrumentul” exercitiului judecatorului nu trebuie sa fiu eu si dreptatea mea, ci:
-legislatia – un profesionist pune mana singur pe legislatie, o citeste, o reciteste inainte sa intre in sala de judecata, inainte sa se pronunte, se asociaza cu altii si face propuneri pentru schimbarea sistemului de pregatire profesionala, pentru ca ar trebui sa se simta jenat, sa se simta lezat, sa se simta.
-Impartialitatea si obiectivitatea – nu sunt asa sigura ca un judecator, apt sa profeseze, nu e interesat sa citeasca dreptul incident unei spete si daca citeste, nu intelege ( ar putea fi vorba doar in aparenta despre o lipsa de pregatire profesionala si sunt convinsa ca putem fi victimele acestei confuzii)
-logica – pregatirea profesionala e zero barat daca judecatorul e lipsit de logica …nu cunosc cata logica fac in scoala, dar stiu ca asa-zisele testari psihologice sunt fie fictive, fie „apa de ploaie”; (in acest din urma caz, refuz sa cred ca exista in sistem multi judecatori lipsiti de inteligenta dar cu memorie foarte buna care au trecut examenele ca au „tocit”, nefiind insa capabili de rationamente elementare – dar, exista - daca nu cumva sunt mai rationali decat cred, dar , impart favorurile pe care se simt datori sa le faca unora sau altora dintre parti)
. Oare judecatorii nu vad, nu se simt penibil vazand ca, criticile avocatilor sau ale justitiabililor, ajung sa fie confirmate , e-adevarat, de putinii lor colegi de breasla cu adevarat profesionisti, deveniti profesionisti dupa multimea de erori judiciare?
Mai exista un paradox in afara de cel pe care l-ati sesizat si anume ca trebuia sa va ganditi la acestea Dumneavoastra,
care nu sunteti judecator, dar, care, presupun ca v-ati saturat de atata lipsa de profesionalism a marii majoritati a judecatorilor.
Multumesc
@ Dana,
adevarul este ca foarte multe mesajepe care le-am primit au fost in sensul celor spuse de tine: dezinteresul in autoformare. Nu ma pronunt.
Cu privire la partea daca m-am saturat, a fost un moment in care da mi se luase, acum spun doar ca nu mai am nici o asteptare............doar sperante ca CSM va lua masuri.........