s
Angajatorul are dreptul de a modifica locul de muncă pentru angajaţii săi, chiar şi în lipsa unei clauze de mobilitate. Condiția care se impune prin lege este ca această modficare să se producă în aceeaşi zonă geografică în care salariatul își desfășura activitatea înaintea intervenirii schimbării.
O clauză contractuală care impune angajatului responsabilitatea acoperirii costurilor suportate de acesta în scopul activităţii sale profesionale este ilegală conform deciziei Curții de Casație franceze din 3 mai, nr. 10-24316. Această soluţie se bazează pe o regulă simplă de dreptul muncii, conform căreia cheltuielile efectuate în scop profesional de către angajat vor fi suportate de către angajator.
Curtea de Casație franceză, prin hotărârea din 21 martie 2012 nr. 10 - 21097, a stabilit diferenţa dintre o reținere salarială legală și o sancțiune disciplinară pecuniară ilicită. În speță, un angajat s-a adresat Tribunalului Muncii în urma constatării pe fluturaşul de salariu a unor rețineri salariale de 350.90 de euro făcute de către angajator.
Curtea de Casație franceză a reținut într-o hotărâre din 4 aprilie 2012 (nr. 11-10.570) că agresarea unui angajat la locul său de muncă de către cineva din afara companiei nu reprezintă un caz de forţă majoră, care exonerează angajatorul de obligaţia de asigurare a securității salariaților.
În speță, un salariat angajat începând cu 1 ianuarie 1969 în cadrul unei companii într-o funcție de conducere, a fost declarat de medicul de medicina muncii, în urma a două concedii medicale, inapt pentru ocuparea oricărui post în cadrul companiei, dar apt pentru preluarea unei poziţii de responsabilitate de tip sedentar sau care să implice cât mai puține deplasări (cu excepția deplasărilor la distanţe mari, cu mașina), într-o altă societate.
Tribunalul de mare instanţă din Paris a condamnat pe 27 martie 2012 Societatea de căi ferate franceză (SNCF) la plata a 3.000 de euro pentru prejudicul moral suferit de o salariată, care și-a pierdut locul de muncă în urma întârzierilor repetate ale trenului.
O salariată a fost concediată la 14 noiembrie 2005, în urma insultării superiorul său ierarhic. Aceasta a susținut că demiterea sa nu are la bază o cauză reală și serioasă, nefiind vorba despre o depășire a limitelor libertății sale de exprimare.
Într-o speță din 18 ianuarie 2012 (nr. 10-16926), Camera Socială a Curții de Casație (franceze) a făcut o serie de precizări cu privire la câmpul de aplicare a interdicției de discriminare la angajare. Potrivit instanței supreme franceze un caz de discriminarea poate fi dovedit și în condițiile în care candidatul a obținut într-un final locul de muncă vizat.
Codul francez al muncii prevede la art. L. 2324-2 şi L. 2314-2 obligaţia angajatorului de a informa personalul prin afişarea la vedere a organizării alegerilor în vederea desemnării reprezentanţilor personalului şi a membrilor consiliului întreprinderii.
Într-o speţă a Curţii de Casaţie (franceze) din 15 decembrie 2011 (nr. 10-20011), un profesor a fost concediat pentru necorespundere profesională, precum şi ca urmare a acuzării publice a preşedintelui asociaţiei angajatoare de fapte de hărţuire morală, lucru stipulat şi în scrisoarea de concediere.
Codul francez al muncii prevede obligaţia angajatorului, ca înaintea pronunţării unei concediere, să convoace salariatul la o întâlnire prealabilă, în cadrul căreia să dea explicaţii cu privire la motivele care au determinat luarea deciziei.
Într-o speță a Curții de Casație (franceze) din 15 noiembrie 2011 (nr. 10-10687), un salariat angajat în domeniul imobiliar și delegat sindical a fost concediat pentru inaptitudine fizică, după primirea autorizației din partea medicului de medicina muncii. Salariatul a decis să se adreseze instanței de judecată cu cererea de daune interese pentru hărțuire morală.