s
În data de 4 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cazul unui şef al unei echipe de curăţenie şi delegat sindical, căruia, în urma pierderii unui contract, i-au fost luate toate atribuţiile de către angajator. În aceste condiţii era prevăzut ca salariul să fie menţinut până la reclasificarea angajatului. După două zile, salariatul în cauză s-a angajat în cadrul unei alte societăţi, motiv pentru care fostul angajator a încetat să-i mai plătească salariul. La rândul său, angajatul a sesizat instanţa în vederea rezilierii judiciare a contractului său de muncă cu prima companie la care lucrase.
În 16 martie 2011, Camera Socială a Curţi de Casaţie a analizat cauza unei persoane angajate în calitate de asistent medical care a sesizat instanţa în vederea cererii drepturilor salariale şi a rezilierii contractului de muncă. Angajatul a considerat că este mai slab remunerat decât colegii lui, angajaţi după venirea sa şi care aveau aceleaşi calificări şi desfăşurau aceleaşi activităţi.
În data de 4 mai, Curtea de Casaţie prin Camera sa Socială a analizat cazul unui angajat al unei societăţi pe acţiuni (SAS) care a fost concediat. Scrisoarea de concediere a fost semnată de către managerul magazinului. Angajatul a considerat că acesta nu avea autoritatea de a-l demite şi de a semna scrisoarea de concediere, fapt pentru care a sesizat instanţa.
În şedinţa din 6 iunie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii - a soluţionat recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov. Aceasta a stabilit dreptul judecătorului care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a soluţionat propunerea de luare sau prelungire a măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului în cursul urmăririi penale, de a judeca şi cauza în fond, apel sau recurs.
În data de 17 mai, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cauza unui salariat angajat la o companie ale cărei active au fost transferate prin hotărâre judecătorească. Acestă decizie obligă noua companie să păstreze contractele de muncă care au fost transferate timp de doi ani, în conformitate cu articolul L.1224-1 din Codul Muncii, riscând în caz contrar sancţionarea şi acordarea de daune.
În data de 17 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cauza unui inspector de asigurări concediat în baza faptului că munca şi rezultatele activităţiilor sale nu erau satisfăcătoare.
Curtea de Casaţie, prin Camera sa Socială, a analizat în data de 16 martie 2011, cauza unei persoane angajată ca pictor, concediat pentru abatere gravă. Angajatorul său l-a acuzat că a refuzat să efectueze o sarcină punctuală corespunzătoare pentru calificarea sa. Angajatul a sesizat instanţa în vederea contestării concedierii sale.
În decizia luată în 17 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cazul unei bănci care oferea în beneficiul angajaţilor săi şi ale foştilor salariaţi tarife reduse la diverse produse bancare şi servicii pe care le oferea clienţilor. Printr-o înţelegere colectivă, personalului i se aplica o taxă egală cu 70% din rata legată de gestionare a contului şi cardurilor de credit.
În data de 5 mai, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cauza unei salariate care a sesizat instanţa pentru a obţine sancţionarea angajatorului său şi plata de despăgubiri într-un caz de hărţuire morală, al cărei presupusă victimă a fost.
Prin sentinţa din 20.12.2008, Tribunalul Gorj a respins contestaţia formulată de petentul U.D., împotriva deciziei nr. 49 din 25.06.2007 şi în contradictoriu cu intimatul M. Reclamantul U.D a declarat recurs împotriva sentinţei cosiderându-o netemeinică şi nelegală. În acest sens arată că intimata nu a respectat prevederile art. 17 alin. (4) Codul Muncii, adică nu i-a adus la cunoştinţă modificarea contractului individual de muncă cu cel puţin 15 zile înainte de luarea măsurii.
Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii referitor la posibilitatea personalului din serviciile de probaţiune de a beneficia de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%, în sensul dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti a fost publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 379 din 31 mai 2011.
În data de 4 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cauza unui salariat care a sesizat instanţa cu o cerere de plată a orelor suplimentare efectuate în călătoriile prevăzute de natura muncii sale. Angajatul susţine că nu a avut loc muncă stabil, el aflându-se mereu la intervenţii la clienţi aflaţi la mai mult de 100 de km faţă de domiciliul său. Timpul de călătorie ar trebui să fie considerat, în opinia sa, ca timp de lucru efectiv şi plătit ca atare.
În data de 4 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cauza unui angajat concediat pentru motive economice. Acesta a contestat motivele ridicate în scrisoarea de notificare a concedierii şi a sesizat instanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 300/2008, Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de reclamanta B.S.E., în contradictoriu cu pârâta A. Reclamanta a beneficiat din mai 2007 de indemnizaţia de şomaj, ca urmare a concedierii de la S.C. S. S.A. În luna noiembrie, reclamanta s-a angajat în cadrul Primăriei E. pe durata nedeterminată cu program de 4 ore şi cu aceeaşi fracţiune de normă la Şcoala Generala E., drept pentru care i-a fost încetată plata indemnizaţiei de şomaj.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, contestatorul E. E.N. a solicitat în contradictoriu cu intimata R.B anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă din 03.03.2008, cu plata cheltuielilor de judecată. Instanţa a respins contestaţia ca nefondată
Un salariat, angajat timp de 15 ani de către o companie franceză de automobile, se sinucide la locul său de muncă în urma unei întâlniri cu managerul lui. Compania face public accidentul, exprimându-şi rezervele cu privire la natura profesională a acestuia. Casa de asigurări de sănătate preia accidentul tratând-ul în baza legislaţiei muncii, decizie contestată de către angajator în faţa comisiei de conciliere. Comisia a respins recursul. Angajatorul nu a mai făcut niciun demers împotriva acestei hotărâri, lucru care echivala cu recunoaşterea accidentul ca fiind unul de muncă.
În cauza nr. 09-42389 din data de 17 noiembrie 2010, Curtea de Casaţie a analizat cazul unui salariat concediat, al cărui contract de muncă prevedea o clauză de neconcurenţă valabilă pe durata perioadei de colaborare şi un an după terminarea acesteia. Angajatorul îi plătea salariatului în cauză o primă lunară în baza clauzei contractuale.
Reclamanta Maria Sipoş era angajată în cadrul Societăţii române de televiziune, prezentând o emisiune pe canalul naţional TVR1. Conducerea canalului a concediat-o în 2002 fără nicio explicaţie. Maria Sipoş, neobţinând niciun răspuns la contestaţia sa, a dat declaraţii presei, acuzând o reintroducere a cenzurii în televiziunea publică.
Într-un comunicat de presă dat publicităţii pe 24 mai 2011, CJUE a prezentat concluziile hotărârilor în acţiunile formulate de Comisie împotriva a şase state membre (Belgia, Germania, Grecia, Franţa, Luxemburg şi Austria)pe motiv că acestea rezervă propriilor resortisanţi accesul la profesia de notar, ceea ce constituie, în opinia sa, o discriminare pe motiv de cetăţenie interzisă de Tratatul CE.
Prin sentinţa din 8 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinţi a respins contestaţia formulată de contestatorul E.N., împotriva Deciziei din 31.07.2007 emisă de intimata S.(persoana juridică). Instanţa a reţinut că prin decizia emisă de S., reclamantul angajat al societăţii pârâte în funcţia de director, a fost eliberat din această funcţie, având în vedere rezultatul interviului obţinut de reclamant în vederea definitivării pe postul de director. Reclamantulul fusese numit în funcţia de director, cu o perioadă de probă de 90 zile calendaristice.
În data de 19 mai 2011 a fost publicat răspunsul dat de CJUE în cauzele conexate C‑256/10 și C‑261/10, având ca obiect două cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare privind interpretarea articolelor 3 și 5-7 din Directiva 2003/10/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 februarie 2003 privind cerințele minime de securitate și sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenți fizici (zgomot).
Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație şi Justiție (Decizia 3/2011) privind examinarea recursului în interesul legii în legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ a fost publicată în Monitorul Oficial în, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011.
Prin acţiunea introdusă pe rolul instanţei din România, reclamantul, prin av. Costel Gîlcă, a solicitat obligarea pârâtei, printre altele, la plata, pe de o parte, a sporurilor salariale pentru efectuarea de ore suplimentare, pentru orele de lucru efectuate sâmbăta şi duminica, precum şi pentru efectuarea de ore de noapte şi, pe de altă parte, a unei indemnizaţii pentru închirierea unei locuinţe. Astfel, reclamantul prin av. Costel Gîlcă consideră că noţiunea timp de lucru care figurează la art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88 include perioada în cursul căreia pădurarul are obligaţia, legală şi contractuală, să asigure în mod permanent paza cantonului silvic aflat în gestiunea sa.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia Litigii de Muncă, decizia civilă nr. 1129 din 20 mai 2008 constată că prin sentinţa civilă nr. 204/PI din 31.01.2008 a Tribunalului Timiş, i s-a respins contestaţia contestatorului E.E., împotriva pârâtei, având ca obiect închierea unui act adiţional la contractul de muncă prin care s-a operat schimbarea locului de muncă.
Articolul L. 1226-2 din Codul Muncii francez stipulează că în cazul în care salariatul este inapt "pentru a-şi relua locul de muncă anterior, angajatorul trebuie să îi propună un alt loc de muncă adecvat. Propunerea ia în considerare avizul scris al medicului de medicina muncii şi sugestiile acestuia cu privire la posibilităţile angajatului de a prelua una dintre sarcinile existente în întreprindere." Avizul medicului de muncă nu scuteşte angajatorul să caute un post pentru reclasificarea angajatului declarat inapt.