s
Într-o speţă a Curţii de Casaţie din 21 iunie 2011 (nr. 10-11690), un şef de echipă a fost concediat pe motiv de inaptitudine. Acesta s-a adresat instanţei pentru a sesiza nereguli privind procedura de concediere, angajatorul fiind asistat la interviul prealabil demiterii salariatului de către un reprezentat al personalului.
Într-o speţă 31 martie 2011, Curtea de Apel din Versailles a analizat cazul unui angajat care a descărcat ilegal muzică de pe internet, de la computer-ul pus la dispoziţia sa de către angajator, ulterior acesta fiind concediat pe motiv de abatere gravă . Salariatul a contestat în instanţă concedierea.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 29 iunie 2011, un cardiolog a fost declarat inapt pentru desfăşurarea activităţii sale profesionale de către medicul de medicina muncii. Declaraţia de inaptitudine a fost ulterior confiramtă de inspectorul muncii.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 29 iunie 2011, un inginer comercial, angajat pe baza unui contract cu durată nedeterminată de la 15 ianuarie 2002, primea o remuneraţie, din cuantumul căreia 40% depindea de atingerea obiectivelor fixate anual într-un document primit de salariat de la începutul activităţii sale în companie, la debutul fiecărui an fiscal.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în cadrul unui litigiu între doamna Stewart, resortisantă britanică cu reședința în Spania, pe de o parte, și Secretary of State for Work and Pensions, pe de altă parte, cu privire la refuzul acestuia din urmă de a‑i acorda beneficiul unei prestații de incapacitate pe termen scurt pentru tineri cu handicap (cauza C‑503/09) .
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 646 din 17 mai 2011 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 şi art. 238 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care stabilesc elementele componente ale salariului şi caracterul minimal al prevederilor legale referitoare la drepturile salariaţilor stabilite de lege, prevederi ce trebuie respectate la încheierea contractelor colective de muncă.
În cauzele conexate C‑159/10 și C‑160/10, formulate în cadrul unor litigii între domnul Fuchs și, respectiv, domnul Köhler, pe de o parte, și Land Hessen, pe de altă parte, având ca obiect pensionarea acestora la vârsta de 65 de ani, s-a cerut pronunţarea unor hotărâri preliminare care privesc interpretarea articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 29 iunie, o salariată angajată în 1978 în calitate de medic anestezist, ocupând ulterior şi funcţii de conducere în cadrul unităţii medicale angajatoare, a sesizat în 2005 Tribunalul Muncii, considerându-se victima hărţuirii morale. Aceasta a fost câteva luni mai târziu concediată pe motiv de abatere grav
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 22 iunie, o salariată angajată în calitate de agent de curăţenie şi ajutor la bucătărie a cumulat diferite contracte pe durată determinată. Aceasta a sesizat instanţa pentru a obţine recalificarea acestor contracte de muncă într-un contract pe durată nedeterminată şi a cerut o indemnizaţie de recalificare pentru fiecare dintre contracte recalificate.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 22 iunie, în contractul de muncă al unui salariat angajat în calitate de ataşat comercial era prevăzută o clauză de neconcurenţă. Ca urmare acestei clauze, salariatul primea, pe toată durata executării contractului, o majorare a salariului. Angajatul a demisionat şi s-a alăturat unei companii concurente, motiv pentru care fostul angajator a sesizat instanţa.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 7 iunie 2011, un salariat angajat în calitate de manager al unui proiect informatic a fost demis pe motiv de abatere gravă. El a sesizat instanţa pentru a contesta măsura concedierii. Angajatul a considerat că angajatorul nu avea dreptul să-l concedieze pentru că acesta a epuizat opţiunile de sancţionare disciplinară prin trimiterea unei scrisori care conţinea numeroase critici care afectau viitorul colaborării lor.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 22 iunie 2011, un manager comercial a fost trimis în concediu medical, reînnoit aproape continuu până la demiterea sa. Angajata a decis să depună o acţiune în instanţă pentru a cere încetarea judiciară a contractului său de muncă pe motivul unor acte de hărţuire morală reproşate directorului general. Aceasta a adus ca argumente o schimbare a biroului, precum şi livrarea greşită şi cu întârziere a documentelor care priveau încetarea contractului de muncă.
În cauza C‑310/10, Curtea de Apel Bacău (România) a înaintat CJUE o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în ceea ce priveşte interpretarea articolului 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și a articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 22 iunie 2011, o persoană a fost angajată de în calitate de jucător de handbal în baza unui contract cu durată determinată. În urma unui accident, angajatul este trimis în concediu medical. În această perioadă, el decide să-şi rezilieze contractul de muncă pentru abaterea gravă a angajatorului, ca urmare a neplăţii salariilor. Ulterior, a sesizat instanţa cu diverse cereri în baza încetării anticipate a contractului său de muncă.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 29 iunie 2011, o persoană a fost angajată în calitate de director executiv. Salariul său era compus dintr-o parte fixă de 900.000 de franci pe an, şi o componentă variabilă de până la 40% din salariul brut. Partea variabilă se calcula în funcţie de realizarea obiectivelor individuale.
Procurorul General al României a înaintat către ICCJ un recurs în interesul legii având în vedere practica judiciară neunitară cu privire la „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, raportate la art. 150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, referitor la cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat”.
Un angajat poate cere o indemnizaţie pentru a acoperi costurile amenajării locuinţei şi achiziţionării unui vehicul adecvat, în urma unui accident de muncă provocat de neglijenţa gravă a angajatorului.
Într-o cauză a Curţii de Casaţie din 7 iunie 2011, o salariată s-a adresat angajatorului cu plângerea că este victima unei hărţuiri morale. Acesta a fost concediată pe motiv că faptele indicate nu fuseseră stabilite ca fiind hărţuire. Angajata a sesizat instanţa în vederea anulării concedierii sale.
Procurorul General al României, Laura Codruţa Kövesi, a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un recurs în interesul legii având ca obiect indemnizaţia pentru creşterea copilului în cazul sarcinii multiple. Instanţele de contencios administrativ, în contestaţiile formulate împotriva deciziilor de stabilire a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor născuţi din sarcini multiple, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 239/2009, au pronunţat soluţii diferite, atât sub aspectul posibilităţii acordării unei indemnizaţii pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, cât şi sub aspectul cuantumului acestei indemnizaţii.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 22 iunie 2011, o secretară a fost concediată pe motiv că a afişat la balconul casei sale un banner prin care se putea face legătura cu firma la care aceasta lucra. Salariata a sesizat instanţa pentru a obţine anularea deciziei.
Într-un caz analizat în 8 iunie de Camera Socială a Curţii de Casaţie, o chelneriţă fost concediată printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 14 noiembrie. Scrisoarea a revenit la angajator cu menţiunea "nerevendicată". Pe 26 noiembrie, angajatorul a trimis o nouă scrisoare către angajată, informându-o cu privire la concediere. Pe 4 decembrie, printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire, angajata l-a informat pe angajator că este însărcinată, ataşând şi un certificat medical. Ulterior, aceasta s-a adresat instanţei pentru a cere ca demiterea sa să fie declarată nulă.
Un comunicat de presă informează că în şedinţa din data de 6 iulie 2011, Curtea Constituţională a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii referitoare la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, formulată de un număr de 131 deputaţi.
Într-un caz din 16 martie a Camerei Sociale a Curţii de Casaţie, angajaţii unui hypermarket s-au adresat instanţei cu o cerere de plată a unei indemnizaţii drept compensaţie pentru încălcarea dreptului la repaus. Ei au susţinut că nu au avut parte de nicio zi liberă în termenul de 15 zile care au precedat sau succedat fiecare dintre duminicile în care au lucrat înainte de sărbătorile de iarnă. Salariaţii şi-au bazat cererea pe dispoziţiile din Convenţia colectivă 3305 care reglementează, printre altele, şi relaţiile dintre angajatori şi salariaţii care lucrează în hypermarketuri.
În legislaţia franceză, contractul de muncă este supus dreptului comun şi poate fi stabilit în orice formă, în funcţie de acordul celor două părţi contractuale (art. L 1221-1 din Codul muncii). Încheierea contractului de muncă nu este, astfel, condiţionată de semnarea unei forme scrise a acestuia, contractul putând fi şi rezultatul unui acord verbal între angajator şi salariat.
Un angajat a fost concediat pe motiv de abatere gravă, în condiţiile în care şi-a îndeplinit atribuţiile într-o stare avansată de ebrietate. Activitatea sa presupunea utilizarea de maşini şi unelte, ceea ce implica un grad de pericol ridicat, de care angajatul era conştient. Estimând faptul că salariatul a pus în pericol atât bunurile companiei, cât şi oamenii, angajatorul a considerat justificată măsura de reziliere pe loc a contractului de muncă a respectivului angajat. Acesta din urmă a decis să conteste decizia