s
În 2 ianuarie 2011, Curtea de Casaţie a deliberat în cazul cererii unui salariat, angajat de către un sindicat şi pus pe lista de pensionare, care s-a adresat instanţei cu solicitarea de a-i fi plătit un supliment la indemnizaţia de pensionare. El considera că remuneraţia pentru orele suplimentare efectuate cu un an înaintea pensionării şi plătite în cele 12 luni care au precedat pensionarea trebuiau luate în vedere la stabilirea bazei de calcul a indemnizaţiei.
Plata indemnizaţiei pentru un salariat care suferă de o boală profesională începe din momentul realizării raportului medical care confirmă boala, chiar dacă legătura cu activitatea profesională este făcută ulterior constatării bolii.
Într-un caz analizat de Camera Socială a Curţii de Casaţie în 8 iunie 2011, un angajat în calitate de medic, a efectuat în mai multe rânduri perioade de gardă la locul de muncă noaptea, precum şi în zile de duminică şi în timpul unor sărbători legale în vederea preluării urgenţelor medicale. Acesta a sesizat instanţa cu cererea plăţii orelor suplimentare efectuate.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 8 iunie 2011, un inginer a reproşat angajatorului neplata orelor suplimentare. În urma nerespectării obligaţiilor contractuale ale angajatorului, salariatul a notificat încetarea contractului său de muncă şi s-a adresat instanţei.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 444 din 24 iunie 2011 a fost publicată decizia nr. 6 din 9 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acestea vizau practica neunitară a instanţelor privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii în situaţia în care concedierea s-a dispus din motive care nu ţin de persoana salariatului, în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii.
Într-un caz al Curţii de Casaţie din 8 iunie, o secretară a fost concediată pentru motive economice. Ea a acceptat acordul de reclasificare personalizată, specific cazurilor de concediere economică, în ziua următoare. Câteva zile mai târziu, ea a semnat şi o tranzacţie. Totuşi, ulterior, salariata s-a adresat instanţei cu cererea de anulare a tranzacţiei şi acordarea de despăgubiri.
Un salariat angajat pe durată determinată şi al cărui contractul individual de muncă a fost prelungit de două ori, prin acte adiţionale, a sesizat instanţa pentru reîncadrarea pe postul avut anterior şi obligarea societăţii la care a fost angajat la plata drepturilor salariale de la desfacerea contractului de muncă până la reîncadrare. În motivarea contestaţiei se arată că desfacerea contractului de muncă este un act abuziv din partea pârâtului, deoarece reclamantul face parte din organizaţia sindicală, iar contractul de muncă pe perioadă determinată putea fi transformat într-un contract de muncă pe durată nedeterminată.
Menţiunea facultativă care poate apărea în contractele de muncă, referitoare la faptul că în situaţia unei demisii sau concedieri, angajatul este„lipsit de orice obligaţii” faţă de compania angajatoare, trebuie interpretată doar în sensul încetării relaţiei contractuale şi a posibilităţii persoanei în cauză de a lucra într-o altă întreprindere. Această menţiune nu este echivalentă cu o renunţare la clauza de neconcurenţă.
În cauza C‑399/09,CJUE a fost chemată să se pronunţe în privinţa aplicării regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității. Cererea a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Landtová, resortisant al Republicii Cehe cu reședința în acest stat membru, pe de o parte, și Česká správa sociálního zabezpečení (administrația cehă pentru securitate socială, denumită în continuare „správa”), pe de altă parte, în legătură cu cuantumul pensiei parțiale pe care aceasta din urmă i‑a acordat‑o.
În data de 31 mai 2011, Camera socială a Curţii de Casaţie a deliberat în cauza unei angajate în calitate de psiholog, director regional al unei asociaţii, care a fost demisă pe motiv de abatere gravă. Aceasta a sesizat instanţa recunoscând faptul că, în asociaţia în care a lucrat, a intenţionat dezvoltarea unei activităţi concurentă cu cea a angajatorului său, dar nu a luat nicio măsură concretă în acest sens. Prin urmare, a considerat că demiterea sa pentru o abatere gravă a fost nejustificată.
În data de 3 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a dat o hotărâre în cazul unui director care a primit un avertisment din partea angajatorului, întrucât a semnat o petiţie pentru angajarea de personal suplimentar. În aceste condiţii, el a sesizat instanţa pentru a obţine anularea sancţiunii.
Ministerul Public a înaintat în data de 16 iunie către ICCJ punctul său de vedere în privinţa sesizării Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău, cu privire la practica neunitară în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti legate acţiunile formulate pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale avute de către S.C. „PETROM” S.A, în calitate de angajator, faţă de angajaţii companiei.
Într-un caz al Camerei Sociale din cadrul Curţii de Casaţie, din data de 5 mai 2011, un manager de magazin a fost demis pe motiv de abatere gravă. Acesta a fost acuzat că nu a observat că produse din stocul magazinului au dispărut fără explicaţie. Angajatul a contestat demiterea şi a sesizat instanţa.
În data de 6 aprilie 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a deliberat într-o cauză având ca obiect sesizarea unei salariate angajate într-o companie farmaceutică, care a cerut instanţei rezilierea judiciară a contractului de muncă, precum şi plata unor despăgubiri pe motiv de hărţuire morală.
În 2006, reclamanta E.F.E. a formulat o contestaţie împotriva deciziei emisă de intimata SDFEE C prin care s-a dispus modificarea contractului individual de muncă, solicitând anularea deciziei şi reintegrarea pe postul avut anterior, emiterii acesteia cu plata drepturilor băneşti cuvenite până la reintegrare. În motivele contestaţiei, s-a arătat că prin decizia criticată, angajatorul a stabilit ca începând cu data de 1.08.2006 să fie trecut din funcţia de inginer şef, pe care o deţinea din august 2005 în cadrul SDFEE C pe postul de inginer principal specialist în cadrul unui Centru de Exploatare .
În data de 25 mai, Camera Socială a Curţii de Casaţie a deliberat în cauza unui director al unui centru comunitar care a sesizat instanţa după refuzul angajatorului de a-l reintegra în funcţie. Acesta a primit o scrisoare de la angajatorul său, în care îi erau imputate trei erori grave. În scrisoare, salariatului i se cerea să demisioneze, altfel va fi declanşată procedura de concediere. Angajatul a demisionat, iar ulterior şi-a retras demisia şi a solicitat angajatorului să-l reintegreze. Acesta a refuzat.
Încetarea contractului de muncă de către un salariat motivată de faptul că angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale prezintă şi riscuri pentru angajatul în cauză. În condiţiile în care instanţa care se ocupă de litigiile ce vizează contractele de muncă nu consideră că vina angajatorului este suficient de gravă, încetarea contractului va produce efectele unei simple demisii. Totodată, mai există un aspect, de cele mai multe ori trecut cu vederea, dar în cazul căruia Curtea de Casaţie a făcut lumină în decizia luată în 8 iunie 2011.
În data de 25 mai, Curtea de Casaţie a analizat cauza unui sportiv, angajat în baza unui contract pe durată detrminată, care a suferit un accident la locul de muncă şi în urma căruia, la 19 septembrie 2007, a fost declarat inapt pentru postul ocupat. Angajatul a refuzat propunerea de reclasificare a angajatorului, ambele părţi solicitând în instanţă încetarea contractului de muncă. Rezilierea a fost declarată la 16 decembrie 2008, dar angajatul a introdus o nouă cerere pe lângă instanţele de muncă pentru a primi plata aferentă remuneraţiei şi concediului plătit pentru perioada de după 19 septembrie 2007.
Camera Socială a Curţii de Justiţie a deliberat în data de 9 februarie 2011 într-un caz în care un salariat, angajat ca branch manager a fost concediat şi a semnat o tranzacţie (contract prin care părţile termină un proces început ori preîntampină un proces ce poate să se nască, făcându-şi concesii reciproce). Angajatul a sesizat instanţa pentru o declara nulitatea tranzacţiei, deoarece aceasta s-a semnat chiar dacă contractul de muncă nu a fost reziliat. El susţine că scrisoarea sa de concediere nu a fost notificată prin confirmare de primire şi că angajatorul nu a adus dovezi că el a expediat-o înainte de semnarea tranzacţiei.
În data de 25 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a deliberat în cazul sesizării făcute de un mecanic, care a fost declarat inapt pentru a ocupa postul pe care era angajat, în urma unui accident de muncă. Angajatorul i-a oferit posibilitatea reclasificării, dar acesta a refuzat poziţiile propuse şi ulterior a fost concediat.
În data de 26 mai, Curtea de Justiţie a UE s-a pronunţat în cauza C‑293/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în cadrul unui litigiu între societatea de asigurări D.A.S., pe de o parte, și domnul Stark, pe de altă parte, având ca obiect în special validitatea unei clauze cuprinse în condițiile generale de asigurare de protecție juridică, potrivit căreia asigurătorul își poate limita prestațiile în temeiul acestei asigurări la rambursarea sumei solicitate în mod normal de un avocat stabilit în localitatea în care se află sediul instanței sesizate cu o cauză care se încadrează în domeniul de aplicare al asigurării amintite.
O încetare convenţională a contractului de muncă reprezintă o încetare a acestuia convenită între părţi, fără a antrena renunţarea la drepturi prevăzute de contractul de muncă, pe parcursul aflării acestuia în vigoare, sau la încetarea lui. O clauză care indică altfel nu poate fi, prin urmare, introdusă în convenţia de reziliere a contractului, iar în cazul existenţei ei trebuie să fie declarată nulă şi neavenită.
Conform unui comunicat de presă, în hotărârile pronunţate în 8 iunie 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a clarificat condiţiile pentru punerea în aplicare a principiului „ la muncă egală, salariu egal ", atunci când pretinsa inegalitate de tratament se bazează pe dispoziţiilor stabilite prin convenţii.
În data de 2 martie, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cauza unui angajat care dispunea de maşină de serviciu întreţinută şi asigurată de companie. Angajatul a demisionat şi apoi a sesizat instanţa în vederea contestării obligaţiei de a suporta costurile reabilitării maşinii.
În data de 25 mai 2011, Camera Socială a Curţii de Casaţie a analizat cauza unui inginer a cărui angajator a decis să îi întrerupă perioada de probă. Angajatul a sesizat, în aceste condiţii, instanţa şi a cerut despăgubiri.