Dacă clauza de mobilitate este reglementată de art. 25 din Codul muncii, alături de clauza cu privire la formarea profesională, clauza de neconcurenţă și clauza de confidenţialitate, delegarea este reglementată în Capitolul III din Codul muncii Modificarea contractului individual de muncă, la art. 43 și 44 din Codul muncii.
Astfel, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziţia angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni şi se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegării nu poate constitui motiv pentru sancţionarea disciplinară a acestuia. Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de delegare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil. Părţile pot stabili, în considerarea specificului muncii, ca executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat să nu se realizeze într-un loc stabil de muncă, beneficiind, în schimb, de prestaţii suplimentare în bani sau în natură.
Spre deosebire de delegare, prin clauza de mobilitate părţile în contractul individual de muncă stabilesc că, în considerarea specificului muncii, executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz salariatul beneficiază de prestaţii suplimentare în bani sau în natură. Cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau modalităţile prestaţiilor suplimentare în natură sunt specificate în contractul individual de muncă. Mai mult, mobilitatea locului de muncă poate să exprime: fie o situaţie determinată strict de specificul muncii, fie o situaţie determinată de voinţa părţilor.
Spre deosebire de delegare - măsură dispusă de regulă unilateral (pentru prima perioadă), dar având un caracter temporar - salariatul care a acceptat o clauză de mobilitate îşi execută obligaţiile de muncă prin deplasări de serviciu fie intermitente, fie continue pe întreaga durată a contractului individual de muncă.
Această clauză de mobilitate trebuie să conţină nu numai menţiunea că salariatul îşi va îndeplini obligaţiile de serviciu în mai multe Iocuri de muncă, cu evidenţierea unităţilor, subunităţilor, localităţilor, etc., efectuând şi anumite deplasări, dar ea va trebui să conţină şi natura ori cuantumul prestaţiilor suplimentare în bani sau în natură la care salariatul are dreptul (cheltuielile de transport, cazare, masă, eventual sporuri la salariu etc.). Prestaţiile suplimentare apar ca fireşti deoarece salariatul, în deplasările lui de serviciu, neaflându-se în delegare, nu primeşte drepturile băneşti ce se cuvin, potrivit legii sau/şi contractului colectiv de muncă, celor delegaţi.
Comentarii