În condițiile în care Tratatului de aderare la Uniunea Europeană prevede posibilitatea prelungirii restricțiilor pe piața muncii pentru muncitorii români doar în condiții excepționale, Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat marţi că România va cere CE să explice dacă măsurile luate de cele nouă state membre sunt justificate.
"Nu pot să nu mă refer la chestiunea privind libera circulaţie a persoanelor şi să nu constat că sunt nouă state membre care menţin în continuare restricţiile pentru cetăţenii români şi bulgari şi bineînţeles că o să ne adresăm CE şi o să-i întrebăm care este opinia lor, dacă se justifică menţinerea acestor restricţii", a spus Orban.
Leonard Orban a acuzat că există cel puţin un stat membru, pe care de altfel nu l-a nominalizat, în cazul căruia menţinerea restricţiilor este nejustificată, în condițiile în care în statul respectiv există sub 10.000 de muncitori români.
La sfârșitul anului 2011, nouă (Belgia, Republica Cehă, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria şi Marea Britanie) dintre cele 11 state UE care impuneau restricţii la muncă pentru români au notificat CE privind prelungirea acestora în termen legal, transmiţând şi explicaţiile aferente deciziei.
(Sursa: Mediafax)



Comentarii