Într-o decizie din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel din Rouen (Franța) a reținut că simpla existenţă a unor afirmații ofensive şi defăimătoare pe profilul de Facebook al unui angajat nu este suficientă pentru a justifica concedierea acestuia. Angajatorul trebuie să demonstreze, de asemenea, caracterul public al declaraţiilor făcute, arătând, prin urmare, care sunt setările de confidenţialitate ale contului angajatului.
În speță, o angajată a companiei Vaubadis, a discutat pe reţeaua de socializare Facebook cu alți cinci colegi de muncă. În discuţiile destul de virulente care au avut loc, aceștia au făcut referire la superiorii lor şi la întreprindere per ansamblu. În hotărârea Curții se menționează că aceste conversații au avut loc „în afara timpului şi locului de muncă, şi prin utilizarea de mijloace tehnice despre care nu se poate presupune că ar fi fost puse la dispoziţie de către angajator."
Informațiile discutate au parvenit și eșalonului superior al întreprinderii, motiv pentru care salariata în cauză a fost concediată pentru abatere gravă. Ca dovada, compania a oferit o copie a paginii de Facebook care a constituit obiectul litigiului, dar nu a precizat în ce condiţii a fost obţinută. Tribunalul Muncii a considerat că abaterea se susține, iar concedierea este întemeiată.
Curtea de Apel din Rouen a reținut că a fost omis un aspect esenţial. "Nu se poate spune cu siguranță că jurisprudenţa actuală neagă caracterul de spaţiu privat al Facebook, astfel că această reţea poate constitui fie un spațiu privat, fie un spaţiu public, în funcţie de setările efectuate de utilizator." Accesul la aceste informații nu este permis decât utilizatorului în cauză.
Compania nu a inclus în documentele furnizate modul în care a obținut reproducerea informațiilor de pe pagina care a constitui motivul concedierii salariatei, astfel încât nu poate fi exclus ca una dintre persoane care au participat la discuții să le fi furnizat.
Curtea de Apel din Rouen inversat, prin urmare, hotărârea Tribunalului Muncii.
(Sursa: numerama.com)



Comentarii