Președintele României a cerut reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi prorogarea termenului prevăzut la Articolul III din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
În motivarea deciziei se precizează că legea aflată la promulgare aprobă Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2012 şi totodată, prevede modificarea Articolului 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, stabilind că au calitatea de demnitar judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
În condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţa sa şi doi reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, Președintele consideră că nu se justifică diferenţa de statut dintre aceştia şi ceilalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit comunicatului de presă al Administrației prezidențiale, statutul de demnitar nu derivă din calitatea de judecător sau procuror, ci din atribuţiile şi responsabilităţile specifice calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, se impune ca toţi membrii Consiliului Superior al Magistraturii să aibă acelaşi statut.
(Sursa: Administrația prezidențială)
Comentarii