Nu ştiu dacă să mă bucur sau să fiu trist pentru că am avut dreptate!
De regula oamenii sunt bucuroşi atunci când li se confirmă judecata de valoare, iar orgoliul se hrănește cu astfel de confirmări. Nu am nevoie de astfel de confirmări, nu mai sunt la începutul carierei mele în dreptul muncii. Am ajuns, probabil, la o anumită maturitate.
Nu cu mult timp în urmă publicam aici un articol în care spuneam că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sa mai dea o lovitura salariaţilor. Şi am avut dreptate.
Ceea ce scriam atunci s-a confirmat. Înalta Curte a decis încă o dată împotriva drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor.
Pe scurt: prin Recursul în interesul legii declarat de Parchetul General, acesta a solicitat unificarea practici instanţelor cu privire la competenţa teritorială a tribunalelor, în situaţia în care acţiunea este introdusă în numele şi pentru salariatul de către sindicat.
Erau două orientări jurisprudenţiale şi anume: o primă orientare care aprecia că în această situaţie competenţa revine instanţei la care salariatul îşi are domiciliul, şi o a doua orientare care aprecia că este competent să judece tribunalul de al sediul sindicatului.
Încă din decembrie anul trecut anticipam faptul că ÎCCJ va alege o soluţie care contravine intereselor legitime ale salariaţilor, şi anume va dispune că este competent să judece tribunalul de la sediul sindicatului. Şi din păcate am avut dreptate.
De ce anume este împotriva salariaţilor?
Este foarte simplu: dacă un angajator cu puncte de lucru în toată ţara are sediul în Bucureşti, procesele care vizează salariaţii cu domiciliul Botoşani (cu titlul de exemplu) se vor judeca la Bucureşti, dacă sindicatul doreşte să îl apere pe salariat, ceea ce, este de forţa evidenţei, va descuraja salariatul să mai apeleze la sindicat pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor în instanţă.
Pe cale de consecinţă, în situaţia în care nu există identitate de localitate între domiciliul salariatului şi sediul sindicatului, aceşti salariaţi nu vor putea beneficia, în mod real de serviciile sindicatului, deoarece eventualele costuri cu deplasarea, salariaţilor sau a părţilor, îl va determinat în mod cert pe salariat să renunţe la un drept al său şi anume acela de a fi reprezentat de sindicat.
Iată cum, prin practici administrative, salariaţii sunt lipsiţi de folosinţa drepturilor lor.
O eventuală argumentare conform căreia salariaţii nu sunt lipsiţi de dreptul lor de a fi reprezentaţi în instanţă de către sindicate, este cinică, aşa cum cinică a fost şi soluţia pronunţată de ÎCCJ
ÎN concluzie, aş fi preferat să mă fi înşelat cu privire la soluţie pe care ÎCCJ a pronunţat-o, însă din păcate nivelul foarte scăzut de cunoştinţe în domeniul dreptului muncii al judecătorilor de la ÎCCJ conduce la soluţii pronunţate pe interpretări de gramatică, şi nu permit soluţii fundamentate pe filozofia dreptului.
Comentarii
Doresc sa pun o intrebare in legatura cu legea pensiilor, daca se poate?
Adresați întrebarea și vom încerca să vă răspundem.
e o falsa problema! daca salariatul alege sa fie repreyzentat de sindicat nu il intereseaza pe el personal unde se judeca litigiul ci pe sindicat! daca alege sa nu formuleze actiunea prin sindicat o face in nume propriu si nu mai exista o problema de competenta! problema e alta: de cand sindicatul devine parte, iar nu repreyentant? pe salariat il cam doare undeva unde se judeca atata timp cat sindicatul il reprezinta corespunzator!
@ Ion Ionescu - pana la un punct asa este cum spui, de la un punct insa lucrurile stau altfel.
Salariatul este direct interesat de soarta procesului. Discutiile concrete referitoare la cauza au loc intre salariat si avocat/reprezentant si nu intre avocat si sindicat. Detaliiel concrete ale situatiei sunt furnizate de salariat si nu de sindicat, care habar nu le are.
Eu vorbesc din experienta, ori de cate ori a fost vorba de un salariat reprezentat de sindicat si nu vorbim aici de actiuni colective, ci actiuni individuale, sindicatul nu a fost decat un paravan ca sa nu se expuna salaraitul, insa toate discutiile pe care le-am avut inainte de toate termenele au fost numai si numai cu salaraitul. Atat. Eu am vazut o singura data sindicatul la fata apoi nu am mai discutat deloc cu sindicatul (decat cand a trebuit sa imi plateasca onorariul de succes):))
Revenind......sindicatul este in realitate un paravan de protectie a salaraitului, acesta nefiind pasiv pe durata porcesului, ci dimpotriva el fiind cel care tine legatura cu avocatul. Cum as fi tinut eu lagatura cu salaraitul din Botosani, daca sindicatul are sediul in Bucuresti?
Sunt situatii dificile in care salariatul are nevoie de un paravan.
CU privire la parte.......probelma e si mai complicata: ca daca sindicatul devine parte.....atunci toate drepturile se nasc in sarcina lui, si...nu vad cum ar putea sa execute reintegrarea salaraitului care.........nu e parte in procesc. ICCJ........ce sa spunem......:(