Măsurile de austeritate pe care Grecia urmează să le pună în practică pentru a obține o nouă tranșă din împrumutul extern au determinat judecătorii şi medicii din spitalele de stat să declanșeze un protest pe termen lung, după cum informează Associated Press, citat de Agerpres.
În condițiile în care se urmează să le fie tăiate salariile, în următoarele două săptămâni, magistraţii vor soluţiona numai dosarele considerate urgente. La rândul lor, medicii din spitalele publice au declanşat un protest pe termen nedefinit, din cauza neplăţii orelor suplimentare lucrate și au anunţat că vor trata doar cazurile urgente. Aceștia se alătură astfel colegilor lor din sistemul privat, care de la începutul lunii refuză să mai trateze pacienţii cu asigurări de stat, fără plata integrală a serviciilor.
Confederaţia generală din sectorul privat (GSSE) şi cea din sectorul public (Adedy) au lansat un apel la grevă generală pentru miercuri, 26 septembrie, în semn de protest faţă de noul pachet de măsuri de austeritate pregătit de executivul de coaliţie condus de conservatorul Antonis Samaras.
(Sursa: Agerpres)
Comentarii